CULTURA VIEŢII

Capitolul al VI-lea
A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii

Definiţia termenilor şi istoricul problemei

In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici, denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" . Există două aspecte legate de asistarea muribundului, care sunt conexe între ele dar nu coincid. După cum va rezulta din expunerea noastră, eutanasia trebuie condamnată, deoarece presupune uciderea anticipată, chiar dacă din milă, a muribundului; în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii.

Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic, mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. O astfel de tratare a fost deja schiţat`; este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii, din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei, antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor; ne vom limita, deci, să le amintim în mod succinct. După un studiu istoric comparativ, antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie, într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană; există o alta, aducătoare de moarte, tanatocratică, obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală." ^{( 1)} Desigur, în această a doua societate, argumentul eutanasiei este susţinut prin lege.

Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat, şi sub acest profil, o cotitură în obiceiuri şi gândire; lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă, după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus, Bacon, Locke ( afirmaţii care nu sunt interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe ⁽²⁾) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. " De la pătrunderea creştinismului, tematica eutanasiei nu a mai cunoscut - până în secolul nostru - momente adevărate de noutate" ( D'Agostino).

Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei , activă în acest moment, are conotaţii şi motivaţii caracteristice, care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă, caracteristice altor perioade istorice. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului, când intervine, cum am spus, "factorul de compătimire", ci urmăreşte cererea de legalizare. Deci, trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează.

Se face legătura, în mod frecvent şi spontan, cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar ; efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse", care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei ; desigur, şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila", sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale, care au instituit procedee penale, pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege,desigur, după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. ⁽³⁾

Dar mai este un aspect nou, caracteristic, chiar teribil, în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală, care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară , cel puţin în sens imediat, în legalizarea avortului. Un avort poate fi făcut doar unor persoane, pe când moartea este destinul tuturor.

Să luăm definiţia formulată de Marcozzi ⁽⁴⁾ , în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută; prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil." ⁽⁵⁾ .

Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens, în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri.

Pentru a completa tabloul definiţiilor, trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nou-născut cu defecte grave, (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului - afirmă ei - şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate; în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie, cea "social`", care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ, ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată , atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile; resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce, după vindecare, la viaţa productivă şi activă; aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii.

Note

(1) G.J. Gruman-S. Bok-R.M. Veatch Death and dying: Euthanasia and sustaining life. Historical perspectives, în Reich (ed), Encyclopedia of Bioethics, pp. 261-268; G. Pelliccia, L'eutanasia ha una storia? În Aa.Vv., Morire sí, ma quando?, Roma 1997, pp. 68-96. Pentru istoria dreptului în raport cu eutanasia cfr. F. D'Agostino, Eutanasia e diritto, ibi, pp. 164-178.

(2) Pentru o analiză aprofundată a sensului adevărat al expresiilor lui F. Bacon a se vedea Cuyas M., Eutanasia. L'etica, la liberta e la vita, Casale Monferrato 1989. Autorul demonstrează că în realitate Bacon desemna cu termenul "eutanasie" moartea bună ajutată de un comportament activ din partea medicilor care nu abandonează bolnavul atunci când nu-l mai pot ajuta să se vindece

(3) R.F. Esposito, L'eutanasia nella stampa di massa italiana . în Aa.Vv., Morire sí, ma quando?, pp. 17-35.

(4) O asemenea definiţie coincide în substanţă cu cea furnizată de Declaraţia asupra Eutanasiei (Iura et bona) a S. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei, din 5 mai 1980, unde se scrie şi mai analitic: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, procură moartea, cu scopul de a elimina orice durere". Enciclica "Evangelium Vitae", de Ioan Paul al II-lea, reia această definiţie (n.65)

(5) V. Marcozzi, Il cristiano di fronte all' eutanasia, "La Civilta Cattolica", 1975, IV, p. 322. Definiţia este însuşită şi de S. lener în contribuţia sa prin care examinează Recomandarea Consiliului Europei asupra drepturilor bolnavilor şi ale muribunzilor, din 29 ianuarie 1976, cu titlul Sul diritto dei malati e dei moribundi: e lecita l'eutanasia?, "La Civilta Cattolica" ,1976, II, pp. 217-232. Cfr. şi S. Bok, Death and dying Euthanasia and sustaining life. Ethical views, în Reich (ed), Encyclopedia of bioethics, pp. 268-277. Nu se găseşte o definiţie precisă, dar se oferă intenţia de a trasa o linie de demarcaţie între ceea ce este suprimare voluntară şi responsabilă şi ceea ce nu este. E. Chiavacci, Promozione dei diritti del malato posto di fronte alla prospettiva della morte, în Aa.Vv., Morire si, ma quando?, pp. 253-266; L. Rossi, v. Eutanasia, în Dizionario enciclopedico...pp. 1-38; G. Perico, Problemi che scotano, Milano 1976, pp. 229 ss.; Oddone, L'uccisione pietosa; Gunthor, Chiamata...voi. in, p. 602; Chiavacci, Morale della...; Eutanasia e diritto di morire con dignita, editura "Civilta Cattolica", 3202, 19 11. 1983, pp 313-329. Vial Correa J. de Dios, Sgreccia E., The dignity of dying person, Actele celei de a V-a Adunări a Academiei Pontificale pentru Viaţă, Libreria Editrice Vaticana, în curs de publicare. Sgreccia E., Dignita della morte ed eutanasia, în Aa. Vv., Il valore della vita, Vita e Pensiero, Milano 1985, pp. 132-161.