CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
A doua parte: Bioetica și transplanturile de organe

Aspectul etic al problemei: principiile generale

Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieții donatorului și a receptorului, tutelarea identității personale, consimțământul în cunoștință de cauză (informat). Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecții.

 

Apărarea vieții donatorului și a receptorului

Poate părea mai puțin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viața unui bolnav grav și incurabil altfel; dar, în realitate, reflecția bioetică trebuie să fie aprofundată. Trebuie să se considere că, și în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primește organul, câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu, în cazul donatorului viu, în plus, nu întotdeauna viața prelungită a bolnavului care primește organul transplantat are o calitate satisfăcătoare.

Chiar și în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieții dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată.

În sfârșit, poate apărea în experiența chirurgicală căutarea succesului cu orice preț și finalitatea experimentală, în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale.

De aceea, reflecția morală trebuie să se caracterizeze prin acuratețe și precauție, dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieții pacienților.

Principiul respectării vieții fizice a persoanei comportă obligația "non disponibilității" corpului respectiv, decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuși (principiul totalității) sau pentru un bine moral mai mare, relativ la persoana însăși. În cazul nostru principiul totalității sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar și cu caracter estetico-corectiv); invers, pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi, inimă etc) principiul totalității trebuie să concorde cu principiul solidarității și socialității.

Cu alte cuvinte, este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiții: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanțială și ireparabilă în privința vieții și operativității lui. Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părți din organe (ficat, plămân), situații în care, tehnicile perfecționându-se, în mod normal donatorul își poate duce viața și munci în continuare. Este de înțeles cum morala catolică, ce era, la începutul experienței transplanturilor, mai degrabă refractară în a le admite liceitatea, s-a îndepărtat progresiv, până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea față de liceitate depinde de reușita tehnică mai ales în privința conservării vieții donatorului. b) Va trebui să existe și să se descopere o posibilitate alternativă de reușită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporționalitate față de posibilele avantaje reale asupra vieții pacientului beneficiar. În plus, viața pacientului deși este sacră poate fi supusă unui tratament riscant și atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existența unor speranțe fondate în privința unei reale prelungiri a vieții. În același sens se situează și Catehismul Bisericii catolice care reține transplantul de organe ca un act conform legii morale și meritoriu numai dacă "daunele și riscurile fizice și psihice pe care le presupune donatorul sunt proporționale cu binele căutat pentru destinatar. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor ființe umane, chiar și pentru a întârzia decesul altor persoane". (11)

Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într- atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. Se consideră, de exemplu, un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieții pacientului. De exemplu, pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes și pentru multă vreme; în plus, va trebui să existe constatarea certă a morții donatorului, dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru. Asupra acestui punct vom reveni.

În concluzie, ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecționarea pacienților care trebuie să acceadă la intervenție. După părerea noastră sunt cel puțin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist, un criteriu cazual, un criteriu terapeutic.

După criteriul utilitarist, distribuția organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivității sociale prin care se alege ca primitor cu preferință acela care, o dată vindecat se va întoarce la viața de muncă. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparțiaalității și încredințează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare, conform priorității cererilor.

În sfârșit, criteriul terapeutic, pe care credem că îl împărtășim, are în vedere unii parametri clinici, printre care: urgența, posibilitatea de reușită a transplantării conform condițiilor pacientului, previziunea ca organul să se poată implanta și în ultimă instanță, prioritatea cererii.

Alegerea pacientului care va fi supus intervenției trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv, nici social nici rasial, celui care are în mod real nevoie și îndeplinește condițiile necesare intervenției nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. (12)

 

Note


(10) Pentru aceste documente a se vedea volumul: F. Introna-M. Tantalo-A.Colafigli, Il Codice di deontologia medica correlato a legi e documenti, Padova 1992; Codice di deontologia medica (aprobat de Consiliul Național FNOMCeO la 24-25 iunie 1995) în Guida all'esercizio professionale per i medici Chirurgi e gli odontoiatri, Ed. Medico Scientifiche, Torino 1994.

(11) Catehismul Bisericii Catolice, Libreria Editrice Vaticana, Citta del Vaticano 1992, n. 2296.

(12) P.J. Heid et al., Access to kidney transplantation. Has the United States eliminated income and racial differences?, Arch. Intern. Med", 1988, 148, pp. 2594-2600; Nanni G. Microallocayione delle risorse...
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire