CULTURA VIEŢII

Capitolul al VI-lea
Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului
Experimentul clinic cu medicamente

Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică

Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că, pe de altă parte, este subiect incapabil de consimţământ, trebuie precizat, de asemenea, că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice. De aceea, trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice, chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal.

Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens, datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai, din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că, în felul acesta, poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani, pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău, care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg, înţelegând prin parte individul fetal, iar prin întreg binele umanităţii, pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social, ci este finalitatea societăţii; binele comun este înţeles ca bine al indivizilor.

În această privinţă, enciclica "Evangelium Vitae" precizează: "... trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane, care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". ⁽⁵⁶⁾

Chiar şi atunci când, independent de cercetător, ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort, nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii, viabili sau nu, trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" ⁽⁵⁷⁾ . În acest sens, citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. În privinţa drepturilor omului, nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană, nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii, nici, în sfârşit, despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ.

În planul insuficienţelor textuale, Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană, termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro", la deja amintitul articol 18. ⁽⁵⁸⁾

Din punct de vedere etico personalist, odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului, care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect, se reţine ca ilicită "suprimarea, inclusiv reducţia embrionară, şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare;... orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor, adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci"... suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali, care sunt consideraţi ca neimplantabili; este ilicită formarea de embrioni in vitro, în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". ⁽⁵⁹⁾

Note

56 Giovanni Paolo II., Lettera Enciclica "Evangelium Vitae" (25.3.1995), Citta del Vaticano 1995, n. 63.

57 Ibidem

58 Tale articolo presenta anzitutto una insufficienza di ordine antropologico, quando non da una definizione dell'embrione né precisa quando inizi la sua costituzione e la sua identita. Come conseguenza di cio, viene lasciata aperta la porta ad ipotesi disparate (essendo quella del pre-embrione una delle possibili). Rimandare ad un protocollo aggiuntivo un tema del genere sembra un indizio di "debolezza" del testo dell'intero documento. A nostro avviso un terzo comma all'articolo andava aggiunto per fare divieto di produzione embrionale in soprannumero nelle tecnologie di procreatica, i c.d. embrioni in surplus (o spare embryos), prodotti in vista di una possibile autorizzazione alla sperimentazione su di essi. Ed ancora, che fine farebbe la solenne affermazione di principio sull'assicurazione alla dignita, identita e integrita individuali? (art. 1). Inoltre, senza questo terzo comma non regge logicamente neppure il primo comma quando si afferma l'assicurazione di adeguata protezione all'embrione. Senza contare che lo stesso primo comma per se - in assenza di un dichiarato diritto alla vita - risulta evanescente, dato che si perde il contorno esatto della affermata adeguata protezione dell'embrione. Casomai, andrebbe assicurata un'adeguata protezione della vita e dell'integrita dell'embrione.

59 Il brano e ripreso dalla Dichiarazione suppletiva di alcuni membri del CNB, contenuta in Comitato Nazionale per la Bioetica, Identita e statute dell'embrione umano, pp. 33-34.