CULTURA VIEŢII

Capitolul al VI-lea
Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului
Experimentul clinic cu medicamente

Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic

În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului, care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi, astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală, de exemplu, în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare, sau în cazul hidrocefaliei. Totuşi, unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată ⁽⁵²⁾. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală", problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare, dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv, după cum am tratat separat ⁽⁵³⁾.

Intervenţia terapeutică asupra fetusului, ca şi asupra oricărui individ uman, când există o serioasă probabilitate de succes, este licită, dar cu particularitatea cazului, căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul.

De aceea, orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă, medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile, de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare; să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei); ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză, cu adevărat liber, consimţământul care îl substituie şi reprezintă, chir şi dintr-un punct de vedere legal, pe cel al celui interesat.

E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor, trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului, să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui, ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia, îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. Oricare ar fi genul de terapie medicală, chirurgicală sau de alt tip, este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor, conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" ⁽⁵⁴⁾ .

Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice, ori de câte ori ar fi vorba, adică, de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa, într-o tentativă extremă, şi în lipsa altor terapii valide, poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" ⁽⁵⁵⁾.

Note

52 S. Calisti, Il feto, paziente chirurgico, "Medicina e Morale", 1983, 1, pp. 49-58.

53 Si veda il capitolo che si riferisce alla diagnosi genetica. Si consultino anche: A.G. Spagnolo, Diagnosi e terapie fetali, in ID., Bioetica nella ricerca..., pp. 159-192; i contributi di A. Serra, C. Caffarra e L. Leuzzi nel fascicolo di "Medicina e Morale" , 1984, 4, pp. 433 ss.; pp. 449 ss.; 458 ss. dedicate alla diagnosi prenatale; A. Serra, Problemi etici della diagnosi prenatale, "Medicina e Morale", 1982, 1, pp. 52-61; D. Tettamanzi, Diagnosi prenatale e aborto selettivo: problemi etici, "Anime e Corpi", 1983, pp. 339-360.

54 Congregazione per la Dottrina della Fede, Istruzione..., p. I, n. 3.

55 Ibi, p. I, n. 4. Lo stesso Codice di Deontologia Medico italiano proibisce all'art. 42 ogni trattamento del concepito che non abbia finalita di prevenzione e di correzione di situazioni patologiche, anche se non dice a quali condizioni tale tipo di trattamenti debba essere condotto.