CULTURA VIEŢII

Capitolul al V-lea
A treia parte: Bioetica şi sterilizarea

Unitotalitatea fiinţei umane

Persoana este existenţă unificantă, o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale; fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea, ca referinţă esenţială, ca scop şi dinamism structural. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale, subordonată întregului şi binelui suprem.

Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat, cel numit terapeutic. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii:

1. consensul pacientului

2. să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine, binele totalităţii organismului, ⁽¹⁰³⁾

3. trebuie să fie o intervenţie necesară, deci să nu existe alternative valide;

4. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei

5. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. Dacă de aici derivă o sterilizare, aceasta trebuie să fie indirectă. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii, altfel imposibil de eliminat.

Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul), ci în sens inclusiv (şi corpul). Astfel, nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate), dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii.

Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină, a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. Dacă se doreşte amânarea gravidităţii, din motive valide, cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos, ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative, care sunt adevărata "cauză" a sarcinii.

Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii

Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan, de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima, pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale, aceea a reglementării naturale a actului procreator.

Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare, ci exerciţiul ei; de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă, atunci când exerciţiul ei este dificil.

În acest sens, trebuie adăugat că reglementarea "naturală", conform binelui etic şi medico-psihologic al persoanei, este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată, conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale"; în al doilea rând, dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei - legate într-o unitate - sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor, suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte; în sfârşit, în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior, care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale, acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. Sub mantaua posibilităţii de a opta, deseori se ascunde subiectivismul şi, chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale, se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii, persoana se deresponsabilizează.

Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale, familiale şi sociale, care, după astfel de autori, ar necesita, în unele cazuri, intervenţia contraceptivă sau, în imposibilitatea de a practica această cale, sterilizarea.

Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială, susţinută şi prin avort şi contracepţie, devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv.

Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea, sau mai degrabă, totalitatea binelui personal şi, în consecinţă, al familiei şi al societăţii, nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei, astfel încât, în absenţa bolii fizice, nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul, ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic, biologic şi afectiv, în armonie cu binele total şi suprem al persoanei, conform ordinei morale a binelui. Corpul nu poate să fie exclus, ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei.

Note

103 L'estensione del principio di totalita si rintraccia in Haring, Etica medica, pp. 153-154; Id., Liberi e fedeli..., III, pp. 42-43; F. Bockle. Ethische Aspekte der freiwilligen operativen Sterilisation, "Stimmen der Zeit", 1974, p. 755; Chiavacci, Morale della.., pp. 72-73. Per un esame critico di queste posizioni, cfr. M. Zalba, v. Totalita (principio di), in Dizionario enciclopedico..., pp. 1141-1150, con bibliografia esauriente.