CULTURA VIEŢII

Capitolul al V-lea
A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană

Problemele etice privitoare la FIVET

După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol, FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală, în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice; această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice.

Este suficient să ne gândim că în SUA, însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic.; în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) ⁽⁵³⁾ . În Italia, Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie ⁽⁵⁴⁾ , în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect, atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. ⁽⁵⁵⁾ În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu ⁽⁵⁶⁾ .

Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial, prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae", asupra problemelor referitoare la FIVET, solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor; un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez, ⁽⁵⁷⁾ , doar pentru a cita câteva.

Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. Nenumărate sunt, de asemenea, săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt, din punct de vedere ştiinţific, aceste servicii de divulgare. ⁽⁵⁸⁾

Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă.

Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale

Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut, îndeosebi de moraliştii din mediul catolic.

În primul rând, vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa, atât cauzală cât şi locală. În cazul FIV fecundarea, adică unirea gameţilor, este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială.

Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului, a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi.

Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare.

În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET, există grave dificultăţi, cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente. Într-adevăr, în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni, pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea, pentru a garanta reuşita, sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat, utilizat pentru experimente, pentru producerea de cosmetice, pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba, evident, de fecundare omogenă). ⁽⁵⁹⁾

Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală - şi nu doar pentru morala catolică .- pierderea provocată a unei fiinţe umane, la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii. O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului, chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. Evident, şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul". Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi, imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare, datorită anomaliilor sau incompatibilităţii. ⁽⁶⁰⁾

Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni, dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare, este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură.

Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni, dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid, atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri; de exemplu, cum mulţi mor în accidente de stradă, în mod accidental, prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală, nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor?

Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar; când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist, întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte, ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună.

Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică?

Nu s-ar putea admite, desigur, că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente, să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . În orice caz, ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă, FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani, cărora raţiunea - şi nu numai credinţa catolică - le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane.

Celorlalte obiecţiuni - este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -, deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină. ⁽⁶¹⁾

Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. Fecundarea in vitro, chiar atunci când este omogenă, disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. În constituirea caracterului conjugal, în structura şi fenomenologia, sau - cum se obişnuieşte să se spună - în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual, în mod simultan, uneşte soţii (fizic, afectiv, adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal.

În sensul acesta, Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine, exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală, uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării, iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale.

Începutul fiinţei umane se petrece, deci, prin unirea nu doar biologică, ci şi spirituală, a părinţilor în legătura căsătoriei. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea, de multe ori, privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" ⁽⁶²⁾

Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor), ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane. Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal, o declasare a lui la tipologia unui act tehnic.

Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect, iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. În acţiunile de comuniune şi comunicare, cum este actul conjugal, subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect, a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie. Printre actele expresive sau limbajele corporale, actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic.

Trebuie, după părerea mea, să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului. În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară, anterioară fecundării, iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului, în cazul FIV, momentul fecundării - momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele, proces constitutiv al noii fiinţe umane - este acţionat de un operator străin cuplului.

Acest lucru este atât de adevărat încât, dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc, acestea nu ar putea fi imputate naturii, ci ar putea fi urmărite juridic, învinuind biologii ⁽⁶³⁾ . Fecundarea extracorporală devine, chiar şi numai parţial, din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate, fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic, voinţa faptică şi gestaţia maternă.

Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare", devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate, cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin, sau o echipă de străini, în locul cuplului. Din acest motiv, care se adaugă celui precedent, dar care în sine este suficient, se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane. Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae", unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu , adică procedura FIVET omogenă, care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni ⁽⁶⁴⁾ .

Odată stabilită această rezervă - de fapt, încă de nedepăşit - ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală", de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte.

Invers, cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae, globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane, pentru care, şi în "cazul simplu", tehnica rămâne moralmente inacceptabilă, căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. Desigur, cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală, subliniază Instrucţiunea ⁽⁶⁵⁾ , dar - chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman - rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială - se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae - sunt inacceptabile din punct de vedere moral, din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal, aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea, cât dezvoltarea succesivă a embrionului, expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte".

Este ştiut că, în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice, ci la eficienţa rezultatelor, nu numai că nu există preocupări, nici remuşcări cu caracter etic, dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă.

Din punct de vedere juridic, tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste, dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează ⁽⁶⁷⁾.

Rămânând la tema juridică, trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea", care ar fi propriu cuplului. În realitate, între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării; dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. Pe de altă parte, după cum am amintit la tema procreării, nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului".

Trebuie adăugat, de asemenea, că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă, prin intermediul avortului şi al contracepţiei, mentalitatea anti-life, iar pe de altă parte, este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul, prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că, atât într-un caz cât şi în altul, fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi, decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie.

Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate, sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "pre-adopţii legale", veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina, sau oricum, nu ar putea creşte copilul odată născut.

Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane. Iată ce scrie, de exemplu, N. Abbagano: "În domeniul acesta, ca în atâtea altele, ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale, dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui, începând de la naştere, este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" ⁽⁶⁸⁾

În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate, bazate pe criterii de economie sanitară, dar care sunt relevante din punct de vedere moral. ⁽⁶⁹⁾

F. Bockle, teolog catolic, scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" ⁽⁷⁰⁾

Fecundarea artificială extracorporală heterogenă

Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă, putem aborda consideraţiile în felul următor:

-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale;
-identitatea biologică, psihologică şi juridică a fătului;
-ipoteza eugeniei;
-consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother).

Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale

E uşor de constatat că, atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului, sau a amândorura, se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta - sau echivalează doar parţial - cu a fi soţi.

Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată, după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE, şi, în plus, fecundarea devine extracorporală

Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal ⁽⁷¹⁾ şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii, fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" ⁽⁷²⁾

Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan etico-raţional. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial, copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi, care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu.

Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate, când este vorba de gameţi, ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane.

Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism, ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură, nu în literatura medicală sau medico-legală, ci de obicei în publicistică şi în mass media.

Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother.

Identitatea copiluluii conceput

Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii, atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială . Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este, o dată ce i se comunică subiectului, născut prin tehnica FIVET heterogenă, originea sa, acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii, unul din ei va fi virtual, donatorul rămânând necunoscut. ⁽⁷³⁾

Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic, astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca, în respectul donatorilor, să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe - chiar generice - în cazul în care fiul le cere.

Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris, dar acest fapt nu elimină dificultatea; la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului, care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic, cu tatăl virtual ⁽⁷⁴⁾ . În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave.

Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când, recurgându-se nu la banca de spermă, ci la aceea de embrioni, aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene), sau după ce ajutorii, cum s-a întâmplat deja, dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte. Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo", când tatăl donator moare înainte de implant, sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern, sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat, după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală.

Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv. Trebuie menţionată şi altă eventualitate, examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule, apoi embrionii obţinuţi astfel, să fie implantaţi în femei diverse, întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută - şi, de altfel, cu greu va putea fi înregistrată - , în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei ⁽⁷⁵⁾.

La acest punct se pot constata, după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE, cazuri de căsătorii între consangvini, lucru care nu are doar o relevanţă juridică, ci şi sanitară, căsătoria între consangvini, după cum se ştie, mărind riscul bolilor genetice.

Faptul că, după calculul probabilităţilor, această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică.

Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non- eticitatea. Ca o completare cu caracter tehnic, trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie, evident, să se recurgă la surrogate mother, în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării, cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi, după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă, care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ.

Stimularea eugeniei

Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială, şi în special inseminarea artificială heterogenă, conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică, din moment ce este posibilă, prin băncile de spermă, selectarea donatorilor. Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită, nu numai fiul dorit, dar şi a perfect child sau, oricum, un copil cât mai asemănător cu părintele social.

Problema nu este nouă dacă ne gândim - cum aminteşte J. Testart ⁽⁷⁶⁾ - că o asemenea metodă eugenică era propusă, împreună cu alte metode, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton.

Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace), în lucrarea La sélection humaine (1919), "rasism liniştit", pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: "...est un monument de racisme tranquille, ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" ⁽⁷⁷⁾ .

Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă, după cum susţineau deja unii geneticieni, printre care şi Premiul Nobel Müller, prin "noi invenţii tehnice, constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" ⁽⁷⁸⁾ .

Se înţelege cum, în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă, chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel), este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie, în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală.

Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică. În privinţa aceasta, este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. Testart, Le desir du gene ⁽⁷⁰⁾: ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei, urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute.

Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă, adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători. Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie), în care este deseori programat avortul, aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii.

În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi, în procrearea artificială extracorporală, în schimb, există o logică internă conform căreia, prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită, copilul de selecţionat.

Fecundarea in vitro, în schimb, dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei, acela aşa- zis pozitiv, cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni, putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement - scrie Testart - possible d'obtenir un oeuf génétiquement modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme, juste apres la fécondation"⁽⁸⁰⁾ .

O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării - in vivo sau in vitro - se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita - după cum am spus - pentru mamă, riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter, întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni.

Mamele "surogat"

Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea, plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei, au dus la termen pe contul unor terţe, gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81). Era cazul mamelor care, deşi aveau proprii copii, au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile; a existat şi cazul "mamei închiriate", care, după ce a avut în gestaţie fiul comandat, a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu. În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor", cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut, care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică, realizată în timpul gestaţiei. Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane, în timp ce sângele, nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic), le primeşte de la altă persoană, de la mama înlocuitoare. Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie, ci şi a fiului, care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica, normal, cu ei.

Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" ⁽⁸²⁾

Nu numai că este atacată unitatea conjugală, dar şi unitatea parentală, raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor, o separare între elementele fizice, psihice şi morale care o alcătuiesc" ⁽⁸³⁾

Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica, arătând că faptul în sine numai că este licit, dar e şi o manifestare de altruism. Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" - făt faţă de relaţia doică- copil. Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune, aceea de "mamă surogat".

Un aspect al problemei, deseori ţinut sub tăcere, este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi - mai ales - copilul.

De fapt, în acest gen de contracte de înlocuire, despre care din când în când auzim vorbindu-se, plata stabilită - dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă - ar trebui să fie consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii, ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter.

Invers - şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi, deci, la vânzarea-cumpărarea de copii - o parte a sumei este dată după naştere şi dacă, de exemplu, copilul este malformat, perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea. De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"?

Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat", toate normativele existente, cu excepţia statului Arkansas (SUA), interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide ⁽⁸⁴⁾ .

Printre altele, dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia, sub actualul regim juridic, ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare, cea care a "comandat" această gestaţie, doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască; în cazul acesta, copilul respectiv - declarat adoptabil - are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat".

Note

53. Printre documentele President's Commision, cfr. Splicing Life( a se vedea "Recensione" în "Medicina e Morale", 1984, 2, pp. 260-266, îngrij de ML Di Pietro) A fost publicat şi Raportul Warnock din grija Parlamentului Englez (Her Majesty's Stationery Office, July, London, 1984)

54. Comitato Nazionale per la Bioetica, La fecondazione assistita, Pres. Del Cons. De Ministri-Dep. Per l'Informazione e l'Editoria, Roma 1995. A se vedea şi : Id, Parere del Comitato Nazionale per la Bioetica sulle tecniche di procreazione assistita. Sintesi e conclusioni. Pres. Del Cons. De Ministri - Dip. L'Inf. E l'Editoria, Roma 1994; pentru un comentariu pe marginea acestui ultim document v. ML din Pietro, Fecondazione artificiale ; sul parere del Comitato nazionale per la Bioetica, "La rivista del clero italiano", 1994, 12 pp. 873-853.

55. Conseil de l'Europe, Convention pour la protection des droits de l'homme et de la dignité de l'etre humain a l'égard des applications de la biologie et de la medicine: Convention sur les Droits de l'homme et la biomédicine, "Medicina e Morale", 1997, 1, pp. 128-149

56. V. Spagnolo, Comitati di bioetica in tema di procreazione artificiale , "Medicina e Morale" 1993, 1, pp. 183-204; Serra-Sgreccia-Di Pietro, Nuova genetica... pp. 247- 270

57. În particular, documentul Comitetului reunit al Episcopatului Catolic din Marea Britanie, intitulat Fertilizzazione in vitro: moralita e politica sociale (2.3.1983) şi adresat Comitetului Warnock, înainte să fi fost publicat raportul W. Un document ulterior a fost adresat ca răspuns critic la Raport, cu titlul Commento al Rapporto Warnock, în 2227.7.1984. De asemenea, avem documentul Conferinţei Episcopale din Ontario, intitulat Direttive sulla vita famigliare. Toronto 1983 (ref. De Leuzzi în Contributo del Magisterio in tema di fecondazione artificiale umana, "Medicina e Morale", 1985, I, p. 58). Cităm acum din Scrisoarea Conferinţei episcopale din Statul Victoria (Australia), adresată Secretariatului IVF Department de Melbourne (l'Osservatore Romano 19.5. 1984) precum şi Documentul Episcopatului Francez, intitulat Viaţa şi moartea sub comando, din noiembrie 1984 "Medicina e Morale", 1985, 1, pp. 125-134.

58. Ne limităm la contribuţii mai relevante apărute până acum în fasc,.4 din 1983, din "Medicina e Morale" dedicat respectivului subiect: D. Tettamanzi, Problemi etici sulla fertilizzazione in vitro e sull'embryotransfer, pp. 342-364; L. Leuzzi, Deontologia medica e fecondazione in vitro, pp. 365-390; C. Cafarra, La trasmissione de la vita nella "Familiaris Consortio" pp. 391-400; şi mai recent Actele Congresului Naţional: "Familia şi fecundarea artificială" organizat de Institutul de Bioetică al Universităţii Catolice S. Cuore din Roma şi revista "La Famiglia", editura "La Scuola" din Brescia, rel. în "Medicina e Morale"În afară de L. Mastroianni, In vitro fertilization, în Encyclopedia of Bioethics, pp. 1448-1451; Wattiaux, Insémination artificielle, fécondation in vitro et transplantation embryonnaire- Réperes éthiques, "Esprit et vie:L'ami du clergé", 1983, 24. Pp. 354-364; Haring, Liberi e fedeli...III, pp. 48 ss; S. Spinsanti, L'inséminatione artificiale:scelte deontologiche e interrogativi etici, "Res Medicae", 1970, martie-aprilie, pp. 134-138; P. Verspieren, L'aventure de la fecondation "in vitro", "Etudes" nov. 1982, pp. 479-491; RA Mc Cornick, Notes on Moral Theology, Theological Studies", 1979, 40, p. 107. În fine, cităm pentru completare de bibliografie şi de documente: D. Tettamanzi, Bambini fabbricati, Torino 1985; F. Giunchedi, Considerazioni morali sulla fecondazione artificiale, "La Civilta Cattolica", 1984, I.pp. 223-241; G. Tagliapietra, Le banche del seme: il caso italiano. E necessaria subito una rigida regolamentazione, "Prospettive nel mondo" gennaio-febbraio 1984, pp. 95-98; P. Ramsey, Parenthood and the Future of Man by Artificial Donor Insemination: fabricated Man. New Haven 1970, pp. 104-160; E. P. Flynn, Human Fertilization: a catholic perspective, Boston 1984, Aa.Vv, La procreazione assistita. Aspetti scientifici, etici e giuridici, Torino 1989; E.D. Pellegfrino-J.C. Harvey-JP Langan (eds), Gifts of life, Washington DC, 1990; V. Mattioli, Laboratorio umano, Palermo 1990, L.V. Gutierrez-JV Gutierrez- PM Baza, reproduccion asistida en la Comunidad Europea. Legislación y aspectos bioéticos, Universidad de Valladolid, 1993; E. Sgreccia, Fecondazione artificiale: problemi etici, "Medicina e Morale", 1993, I, pp. 183-204.; M. Lombardi Ricci, Fabbricare bambini? La questione dell'embrione tra nuova medicina e genetica, Milano 1996.; I. Carrasco de Paola, Dal dono al Vangello della Vita: per una lettura teologica dell'Evangelium Vitae, în E. Sgreccia-D. Sacchini (sub îngrijirea), Evangelium Vitae e Bioetica. Un approccio interdisciplinare,Milano 1996, pp.. 113-124; AG Spagnolo, Tecniche di fecondazione artificiale e inizio della vita umana, în Sgreccia- Lucas Lucas, Commento interdisciplinare...pp. 599-615

59. A. Dyson-J. Harris, Experiments on embryos, London 1990; G.R. Dunstan-MJ Seller (eds), The status of the human embryo, London 1988. Spagnolo-Sgreccia, Il feto umano come donatore di tessuti e di organi, "Medicina e Morale", 1988, 6, p. 843- 875; A. Serra, La sperimentazione sull'embrione umano: una nuova esigenza della scienza e della medicina?"Medicina e Morale" 1993, I, pp. 97-116: L. Walters, Fetal research, în Reich Encyclopedia of... pp. 857-863. Centro di Bioetica- Universita Cattolica di S. Cuore, Contro la sperimentazione sugli embrioni umani, "Medicina e Morale", 1996, pp. 8o2-809; E. Sgreccia, Interventi su embrioni e feti umani, în Sgreccia-Lucas Lucas, Commento interdisciplinare al... pp. 617-635.

60. Subiectul a fost deja abordat în capitolul referitor la avort, dar pentru o mai mare clarificare, v. Cinque- Pelagalli, Daini-Dell'Acqua - Spagnolo, Aborto ripetuto spontaneo...

61. Astfel, Instruzione..."Distrugerea aceasta voluntară de fiinţe umane sau utilizarea lor cu scopuri diverse, în detrimentul integrităţii lor şi vieţii lor, este contrar doctrinei deja amintite în privinţa avortului provocat. Raportul între fecundarea in vitro şi eliminarea voluntară a embrionilor umani se petrece prea frecvent. Acest lucru este semnificativ: pentru aceste procedee, cu finalităţi aparent opuse. Viaţa şi moartea sunt supuse deciziilor omului care se constituie astfel în cel care comandă viaţa şi moartea. Această dinamică a violenţei şi a dominării poate rămâne nepercepută tocmai de către aceia care, voind s-o utilizeze, i se supun. Datele amintite şi logica rece trebuie să fie considerate o judecată morală despre FIVET...; mentalitatea avortivă care a făcut-o posibilă, conduce astfel, vrând-nevrând, la dominarea omului asupra vieţii şi a morţii semenilor săi, care poate duce la un eugenism radical" (partea II, pp. 856-857)

62. Ibi , p.. II,n. 4.

63. Pentru a demonstra că nu este vorba de simple supoziţii este de ajuns să ne gândim la cazul femeii din SUA care, cerând să fie inseminată cu sperma depusă într-o bancă a soţului aflat pe moarte, a avut surpriza să aducă pe lume o fetiţă mulatră (pe când ambii soţi erau de rasă albă). Femeia I-a dat în judecată pentru daune pe medicul respectiv. (Episodul este relatat în "La Repubblica")

64. A se vedea , de exemplu: J.L. Brugues, Fecondazione artificiale: una scelta etica, Torino 1991

65. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Instrucţiune asupra respectului...II,5

66. Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, n. 14; cfr: Catehismul Bisericii Catolice n. 2376-2377

67. Unele state au emanat legi pentru reglementarea tehnicilor de reproducere artificială (Suedia, Spania, Germania, Marea Britanie, Austria, Franţa, Norvegia, Australia, SUA etc); altele au prezentat Recomandări şi Propuneri (Italia, Israel, Bulgaria etc). Asupra acestui subiect v. G.B. Ascone - L. Rossi Carleo, la procreazione artificiale: prospettive di una regolamentazione legislativa del nostro Paese, Napoli-Roma 1986; E. Sgreccia-ML Di Pietro, Manipolazioni genetiche e procreazione artificiale: orientamenti giuridici e considerazioni etiche, "Il diritto di familia e delle persone" , 1987, 3-4, pp. 1351-1447; Di Pietro, Analisi comparata...Cfr şi RSCharo, Reproductive Technologiues: Legal and Regulatory Issues, în ET Reich, Encyclopedia of...op. Cit.Addio cicogna, ora avremo un neonato Pp. 2241-2248

Pentru a evidenţia contrastul dintre etică şi legea pozitivă este suficientă o reflecţie: şi dintr-un punct de vedere al eticii personaliste este considerată non etică recurgerea la tehnicile de "substituire" a actului conjugal şi se respinge FIVET simple case: nici una dintre legile aprobate actualmente nu priveşte astfel de instanţe. Doar legea germană cere op gradualitate în apropierea de aceste tehnici, pentru care trebuie să se recurgă la fecundarea in vitro, cu fecundarea doar a trei embrioni care toţi trebuie să fie transferaţi în uter, doar în cazul în care celelalte tehnici nu se vădesc a fi utile în depăşirea sterilităţii cuplului.

68. N. Abbagnano, Addio cicogna, ora avremo il neonato ordinato per telefono, "Corriere della Sera" 15.10.1984. Abbagnano face aceste reflecţii la fecundarea in vitro eterologă, considerând tehnica validă, în ciuda declaraţiilor anterioare pe care le făcuse filozoful, chiar şi în legătură cu cea omologă.

69. G. Berlinguer, Questioni di vita. Etica,.scienza e salute. Torino 1991; G. Haan R. Van Steen, Costs in relation to effects of in vitro fertilization. "Human Reproduction", 1992 7(7), pp. 982-986; P.J. Neumann et al.,The costs of a successful delivery with in vitro fertilization, "The New England Journal of Medicine", 1994, 331, pp. 239-243.

70. F. Bockle, Le pouvoir de l'homme sur l'homme, în L'homme manipule, Strasbourg 1974, p. 185. Cuvintele pe care le.-ar fi pronunţat, după cum arată presa, Papa Ioan Paul la vestea naşterii micuţei Brown, adică de împărtăşire a bucuriei părinţilor, nu spun nimic despre aprobarea lucrului în sine şi a FIVE. Ştirea este reluată şi de I. Moretti, L'insémination artificielle, "Etudes", 1979, p. 351.

71. "Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei, demnităţii soţilor, vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul căsătoriei şi prin căsătorie. (...) Recurgerea la gameţii unei terţe persoane, având la dispoziţie sperma sau ovulul, constituie o violare a angajamentului reciproc al soţilor şi o lipsă gravă în privinţa acelei proprietăţi esenţiale a căsătoriei, care este unitatea sa" (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Instrucţiune...p. II, n. 2)

72. J. N. Edwards, New concewptions:biosocial innovations and the family, "Journal of Marriage and the Family" 1991, 53, 2, pp. 346-360; P. Donati, Trasformazioni socio-culturali della famiglia e comportamenti relativi alla procreazione, "Medicina e Morale", 1993, 1, pp. 117-163; G. Rossi Sciume, Problemi sociologici emergenti nel merito del dibattito sulla procreazione assistita, "medicina e Morale", 1993, 1, pp. 165-181.

73. "Fecundarea artificială heterologă lezează drepturile fiului, îl privează de relaţiunea filială cu originile parentale şi post împiedica maturizarea identităţii sale personale (Cngregaţia pentru Doctrina Credinţei, Istruzione...p. ii, n. 2). Asupra acestui subiect v. B.Z. Sokoloff, Alternative methods of reproduction, "Clinical Pediatrics" 1987, 26, 1, pp 111-17; P. Vercellone, Children's Rights and Artificial Procreation,"Medicine and Law" 1995, 14, pp 13-22; A. McWhinnie, A Study of Parenting of IVF and DI Children, "Medicine and Law", 1995, 14, pp. 501-508.

74. Wattiaux, Insemination artificielle, fecondation in vitro...

75. A. Jacquard-D. Schoevaert, Artificial insemination and consamguinity, în Human artificial insemination and semen preservation, Plenum Press, New York 1980

76. J. Testart, Le desir du gene, Francois Bourin, Paris 1992, pp. 44ss, Amintim, printre băncile de spermă pe aceea a Premiilor Nobel, la care ne-a referit deja şi care a fost fondată de Robert Graham.

77. Ibi p. 41

78. Testart, Le desir du...pp 48-49

79. Ibi, p. 90ss.

80. Ibi, p. 143

81. Unii fac distincţie între mama purtătoare şi mama surogată: în primul caz femeia,chemată să -şi ofere uterul pentru gestaţie, primeşte implantul unui embrion care-i este cu totul străin: în al doilea caz,.gestaţia s-ar petrece prin participarea mamei surogat chiar şi prin propriul ei ovul, darul făcut în contul unei mame comanditare,. Dar terminologia nu este încă bine diferenţiată. Instrucţiunea "Donum Vitae" înţelege prin "mamă înlocuitoare" atât femeia care poartă în gestaţie un embrion implantat în uterul său şi care îi este genetic străin, cât şi femeia care contribuie la gestaţie prin donarea propriului ovul, fecundat prin inseminare cu sperma unui bărbat, diferit de bărbatul ei, în cazul în care este prevăzută cedarea nou-născutului cuplului comanditar (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Instrucţiune...p. II, n. 3) ; MLDi Pietro, Fecondazione artificiale e frammentazione della maternita, "La Famiglia", 1992

82. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Istruzione...p. II, n.3

83. Ibi, p.II,n.3

84. Di Pietro, Analisi comparata...