CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al V-lea
A doua parte: Bioetica și tehnologiile de fecundare umană

Liceitatea mijloacelor și metodelor de prelevare a spermei

Se știe că o acțiune este licită atunci când sunt licite scopurile și mijloacele ei. Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei, la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. Discuția concretă se referă la masturbare, considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă, ci ca modalitate de obținere o spermă mai bogaată și mai fertilă decât cea prelevată, de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu, din punct de vedere moral. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acțiune ilicită din punct de vedere moral. În sine nu sunt, însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare, precum condomul perforat, care în cazul acesta nu sunt întrebuințate ca mijloace contraceptive, rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine, cu condiția să fie respectat în mod integral actul conjugal.

Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice, este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea, de exemplu, întrebuințarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) ; în schimb, nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unității actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalități de prelevare.

Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă și intra în tehnica IAO. În plus, masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă și non reprobabilă delicatețe a pudorii.

 

Note


45. A.G. Spagnolo-A. Mancini-L. De Marinis- et al.,Valutazione scientifica ed etica di un metodo per il prelievo diagnostico del liquido seminale, "Medicina e Morale", 1993, 6, pp. 1189-1202.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire