CULTURA VIEŢII

Capitolul al V-lea
Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană

Legătura conjugală şi procrearea

Sexualitatea umană are, după cum s-a spus deja, o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal.

Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent.

Complementaritatea se manifestă plenar, - chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului)- , întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal, adică spre unirea fizică, psihică şi spirituală cu sexul opus. Când, prin liberă alegere, această complementaritate acţionează sub aspect conjugal, unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. Când bărbatul şi femeia se unesc, dacă actul este deplin uman, sunt antrenate corpul, inima şi spiritul; dacă una din aceste dimensiuni lipseşte, atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv, căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. De aceea, conjugalul înseamnă totalitate, unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. Fiind vorba despre dăruirea persoanei, acest lucru este deplin uman atunci când este total în privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial, nu se descompune în părţi separabile.

Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate, şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii, ci înainte de toate, pentru că este vorba despre dăruirea de sine, dăruirea propriei subiectivităţi. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate, dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează, implică şi antrenează totalitatea persoanei. Amintim raportul corp-persoană pentru a înţelege subiectul însuşi - persoana.

Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă, nu trăiesc doar pentru acest contract, dar dacă îl semnez, aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul, ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea, iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului.

Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist, nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale, dar dacă înfăptuiesc această uniune, ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor.

Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate, ea cere, într-adevăr, stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie, dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona.

Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice, ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten, pe care îl întâmpin; altfel, gestul ar fi unul fals şi nu uman. ⁽²²⁾

Din această structură omnicomprensivă sau, mai degrabă, omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea, decurg câteva consecinţe pe plan bioetic.

1. Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat, adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia.

2. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată , într-un anumit stadiu , mai degrabă ca o maladie tratabilă - de altfel, deja cu rezultate încurajante - prin psihoterapie, decât ca un viciu deliberat; dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol; imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză, ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat, atât cât este posibil şi în limitele posibilului, pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea. ⁽²³⁾

Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal, adică din întâlnirea stabilă, deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă, legate de actul sexual, dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală.

Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei, într-un anume mod trebuie să o recunoască. Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută ca o legătură constrictivă, ci ca un act de valoare şi de angajare. Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. Necesarul de alimente, de muncă, locuinţa, serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri, nici obligaţii impuse, ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. Cuplul familial, la rândul său, are obligaţia să- şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii.

De aceea, convieţuirea liberă - "căsătoria fără acte" - nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei.

Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală, dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană, putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii.

Note

22. Pentru o reflectare asupra filozofiei actului uman şi a actului conjugal în particular, v. : E. Sgreccia, Il riduzionismo biologico in medicina, (editorial) "Medicina e Morale", 1985, 1, pp. 3-9

23. Cfr. S. Congregaţie pentru Doctrina Credinţei , Dichiarazione su Alcune questioni...; precum şi B. Häring, v. "Omossessualita" în "Dizionario enciclopedico...pp. 682-688; A. Massone, Cause e terapie nell'omossessualita, Brezzo di Bedero 1970; B. Haring, Etica medica, Torino 1973.