CULTURA VIEŢII

Capitolul I
Bioetica: origini, răspândire şi definiţii

Principalele centre de bioetică din lume

Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă, cercetători, filozofi, pentru a discuta aceste probleme. Astfel de reflecţii au dus - cum am mai afirmat - la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii, Institute of Society, Ethics and the Life Sciences, cu sediul la Hastings on Hudson (NY), cunoscut imediat cu numele de Hastings Center, al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice, sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare. Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice, cu atât mai mult cu cât, la înfiinţarea lui, centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan, şi parţial cu bani primiţi de la mama lui. ⁽⁸⁾ Din 1987, Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY), la circa 50 de km de New York.

Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent, laic, non profit, cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general, aproape o misiune socială. Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală; educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice; participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane, cum ar fi de exemplu Sida, întreruperea terapiei de menţinere vitală, reproducerea artificială, diagnoza prenatală, distribuirea fondurilor în domeniul sanitar.

Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. ⁽⁹⁾

Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report, oficiosul centrului, şi în numeroase alte monografii.

În anii în care se năştea Hastings Center, la Georgetown University din Washington (DC), ajungea, cum spuneam, Hellegers, angajat în cercetări de fiziologia fătului. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică.

În acest scop, Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969, pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume, "The patient as person" şi "Fabricated Man", ambele lansate în 1970, putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America.

Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. Implicaţiile, fie ele şi etice, ale acestei cercetări, l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. Aşa s-a născut în 1971, The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics, adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. După moartea lui Hellegers, în 1979, Instituţia a primit numele, care s-a păstrat, de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. Pellegrino. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics, care are un director propriu. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities, în interiorul Department of Community and Family Medicine; apoi, Center for Population Research, deja prezent în cadrul universităţii din 1964; The Asian Bioethics Program, care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia; The European Program in Professional Ethics, care a desfăşurat programe educative, întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " ⁽¹⁰⁾ îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înter-religioasă şi ecumenică.

Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal".

O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană.

În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. ⁽¹¹⁾ Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. ⁽¹²⁾

După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. ⁽¹³⁾ Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice.

În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". ⁽¹⁴⁾ Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center.

În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. ⁽¹⁵⁾

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite.

Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional. ⁽¹⁶⁾

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB)

În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. ⁽¹⁷⁾

Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI).

În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici).

La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie.

În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. ⁽¹⁸⁾

Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare post-licenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor.

Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică.

Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. ⁽¹⁹⁾

Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări.

Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. ⁽²⁰⁾

De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. ⁽²¹⁾ Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica.

Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. ⁽²²⁾ În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care Universitatea Catolică din Roma); apoi, a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar.

Desigur, învăţământul universitar de bioetică a contribuit, fără îndoială, la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică, denumite şi "comitete etice", care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. Tema va fi analizată într-un capitolul special.

Note

(8) P. Quattrocchi, La bioetica, storia di un progetto , în C.G. Vella - P. Quattrocchi - A. Bompiani, Dalla bioetica ai comitati etici, Milano 1988, pp 57-97.

(9) D. Callahan (ed.) The Hastings Center. A short and long 15 years, New York, 1984

(10) L. Walters, The Center for Bioethics at the Kennedy Institute, "Georgetown Medical Bulletin", 1984, 37 (1). Pp 6-8

(11) T.L.Beauchamp - J.F.Childress, Principles of biomedical ethics, Oxford University Press, New York 1994 (4^th Ed); A. Mc Intyre, After virtue. A study in moral theory, Notre Dame (Ind.) 1981

(12) A se consulta mai ales volumul E.D. Pellegrino - D.C. Thomasma, For the Patient's good. The restoration of beneficence in health care, New York 1986 (tradus în italiană sub titlul: Per il bene del paziente, Tradizione e innovazione nell'etica medica, Cinisello Balsamo 1992). Aceiaşi autori au publicat anterior "A philosophical basis of medical practiss. Toward a philosophy and ethic of the healing professions". New York 1981.

(13) Numărul mare de centre de Bioetică şi de etică medicală apărute în ultimii ani în lume nu ne permit să le cităm pe toate. Pentru o informare mai detaliată poate fi consultat, în privinţa situaţiei europene, Annuaire Européen de Bioéthique, Lavoisier Publishing, Paris 1996. Pentru situaţia mondială a se vedea lista completă, adusă la zi în fiecare an: World directory of academic research groups in science ethics, UNESCO 1993.

(14) Dintre operele principale ale lui P. Singer amintim: Practical ethics, Cambridge 1979 (trad.it. Etica practica, Neapole 1989); Id. Animal liberation: a new ethics treatment of animals, New York 1975 (trad. it. Liberazione animale, Roma 1986); Id. Rethinking life and death: the collaps of our traditional ethics, New York: St. Martin's Press, 1994 (trad.it. Ripensare la vita, Milano 1996)

(15) Aa. Vv. Medical ethics in Europe, "Theoretical Medicine", D.C. Thomasma, 1988, 3: Aa. Vv., L'Europe et la Bioethique, Strasbourg, 5-7 dec.1989

(16) Gracia, Fundamentos de bióetica. Pp 369-382

(17) J.F. Malherbe, Pour une éthique de la médicine, Louvain 1990. Pentru problematicile bioetice, mai ales pe tema demografiei şi biopoliticii, la Louvain sunt semnalate operele lui M. Schooyans, L'avortement enjeux politiques, Longueuil 1990 (trad. it. Aborto e politica, Citta del Vaticano 1992) Id. La dérive totalitaire du libéralisme, Paris 1991

(18) H. Jonas, Das Prinzip Verantwortung, Frankfurt am Main 1979 (trad. it. Il principio responsabilita per la civilta tecnologica, Torino 1990). De acelaşi autor: Philosophical Essays. From Ancient creed to technological man, Chicago 1974 (trad. it. Dalla fede antica all'uomo tecnologico, Bologna 1991)

(19) Indicăm o listă recentă a volumelor publicate de Centru: A. Serra- G. Neri (sub îngrijirea) Nuova genetica. Uomo e societa, Milano 1986; E.Sgreccia Il dono della vita, Milano 1987; S. Mancuso-E. Sgreccia (sub îngrijirea) Trattamento della sterilita coniugale, Milano 1989; A. Bompiani-E. Sgreccia Trapianti d'organo, Milano 1989; M.L. di Pietro - E.Sgreccia, La trasmissione della vita nell'insegnamento di Giovanni Paolo II, Milano 1989; L. Antico-E. Sgreccia Annzianita creativa, Milano 1989; M. Petrini, Accanto al morente, Prospettive etiche e pastorali, Milano 1990; A. Serra - E. Sgreccia - M.L. di Pietro, Nuova genetica ed embriopoiesi umana, Milano 1990; E. Sgreccia - S. Burgalassi - G. Fasanella(sub îngrijirea), Annzianita e valori, Milano 1991; E. Sgreccia - V. Mele (sub îngrijirea) Ingegneria genetica e biotecnologie nel futuro dell'uomo, Milano 1992; A. G. Spagnolo - E. Sgreccia (sub îngrijirea) Lineamenti di etica della sperimentazione clinica, Milano 1994; E. Sgreccia - A. G. Spagnolo (sub îngrijirea lor) Etica e allocazione delle risorse nella sanita, Milano 1996; A. López Trujillo - E. Sgreccia (sub îngrijirea) Metodi naturali per la regolazione della fertilita: l'alternativa autentica, Milano 1994; Sgreccia E. - Mele V., Rilevanza dei fattori etici e sociali nella prevenzione delle malattie professionali, Milano 1994; Lombardi Ricci M. Fabbricare bambini? La questione dell'embrione tra nuova medicina e genetica, Milano 1996.

(20) P. Cattorini, Profilo della scuola di medicina e scienze umane. Educare ad un'intenzione antropologica, "Sanare Infirmos", 1988, 3, pp. 19-23.

(21) O astfel de orientare poate fi găsită în operele lui M. Mori (sub îngrijirea lui) Questioni di bioetica, Roma 1988; Id. La bioetica: questioni morali e politiche per il futuro dell'uomo , Milano 1991; U. Scarpelli La bioetica. Alla ricerca dei principi, "Biblioteca della liberta", 1987, 99, pp 7-32.

(22) Notabilă este contribuţia oferită în domeniul teologic de D. Tettamanzi în volumul: "Bioetica. Nuove frontiere per l'huomo, Casale Monferrato 1990 (cu o nouă ediţie în 1996) şi în revistele Medicina e Morale şi Anime e Corpi.