CULTURA VIEŢII

Capitolul al IV-lea
Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală

Nivele şi scopuri ale intervenţiei

Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea.

Nivele de intervenţie

Acestea sunt foarte evidente şi distincte. Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice, la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel.

1. În celulele somatice se poate realiza, de exemplu, o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor ; să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care, înmulţindu-se, le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice. ⁽¹⁾ Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice,după cum vom vedea.

2. Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii, cel puţin până în acest moment, de a conduce introducerea genei corecte. In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale, unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci, asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate, cu scopul de a optimiza tehnica. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă, date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) ⁽²⁾

3. În sfârşit, ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic;Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental.

Finalităţi

Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii, aşa cum se poate intui.

Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului):

- finalităţi de diagnosticare
- finalităţi terapeutice
- finalităţi productive
- finalităţi alterative
- finalităţi experimentale (distructive)

Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi.

În afara diagnosticii genetice prenatale, la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie, se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică, în faza prematrimonială şi preconcepţională, în domeniul civil, pentru dovedirea paternităţii, în domeniul penal, pentru identificarea vinovatului de delicte, ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor).

Finalităţile terapeutice din domeniul genetic, atunci când sunt demne de a fi urmărite, trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva.

Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni, ca insulina umană, interferonul, vaccinurile microbiene, virale sau parasitare.

Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman, animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi. In prima ipoteză, cea umană, este considerată de către toţi de eliminat, dincolo de posibilităţile tehnice reale, după cum se va vedea. Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor.

Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. In general, unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi, chiar atunci când se aplică la om. ⁽³⁾

Note

1. Prima autorizare a practicării terapiei genice a fost dată în SUA la 4.9.1990, de Food and Drugs Administration (FDA) pentru a încerca un transplant de celule cu gena corectată pentru deficit de enzimă adenosindeaminază (ADA) pe o fetiţă de patru ani. Altă autorizare a fost dată tot în SUA de FDA pentru transplant de gene pentru Tumor Necrosis Factor (TNF). În Italia transplantul genic pentru deficit de ADA a fost efectuat pentru prima oară în 1992 la Institutul Ştiinţific Spital "S. Raffaele" din Milano. La o distanţă de circa trei ani ambele paciente supuse terapiei genice prezentau normalizare imunologică şi recuperare funcţională atât în imunitatea celulară cât şi a celei umorale. Acest rezultat indică deplinul succes al intervenţiei (cf. Bourdignon-Notarangelo-Nobili et al., Gene therapy in peripheral blood lymphocytes and bone marrow for ADA-immunodeficient patients,, "Science", 1995, 270, pp. 470-475).

2. Această linie provine şi de la documentul CNB asupra genoterapiei (cfr. comentariile pe marginea documentului şi o comparaţie cu documentele altor Comitete etice în materie v. respectiv: V. Mele, La geneterapia ed il parere del Comitato Nazionale per la Bioetica, "Vita e Pensiero", 1991, 5, pp. 362-367; A.G. Spagnolo- ML Di Pietro, Terapia genical documento 15.2.91 del Comitato nazionale per la Bioetica ed un'analisi comparativa con le esperienze di altri Comitati etici nazionali ed internazionali, "Il Diritto di Famiglia e delle Persone", 1992, XXI(2), pp. 323-363

3. M. Cuyas, Problematica etica della manipolazione genetica, "Rassegna di Teologia", 1987, 5, pp. 471-497.