CULTURA VIEŢII

Capitolul I
Bioetica: origini, răspândire şi definiţii

Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului

După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter ⁽¹⁾ este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume, care a avut un succes rapid şi substanţial. Există de acum anumite contururi istorico - filozofice ale acestei dezvoltări ⁽²⁾ .

Mi se pare oportun să ofer, înainte de toate, o expunere istorico-culturală a acestei gândiri, subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre, Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor.

Toţi recunosc faptul că bioetica, în sensul propriu al cuvântului, apare în Statele Unite, şi nu numai prin Potter, care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. Introducând termenul, el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" ⁽³⁾ . "Am ales - scria el - rădăcina bio - pentru a reprezenta cunoaşterea biologică, ştiinţa sistemelor fiinţelor; şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" ⁽⁴⁾ .Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta, pentru supravieţuirea întregului sistem, o ruptură între două domenii ale cunoaşterii, cel ştiinţific şi cel umanist. Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg, şi faptele biologice (biological facts) se află, după Potter, la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ. Din acest motiv, el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival). "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea, în consecinţă, necesitatea unei noi ştiinţe, bioetica.

Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi, care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale, ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune, astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi, cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală; bioetica, de asemenea, nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului, spune Potter, ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei, adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general. ⁽⁵⁾ În acest sens, conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională.

În concepţia potteriană, bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii; se exprimă, în acest fel în mod teoretic, îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii, în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific.

Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori, anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă, al speciilor şi indivizilor, au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală".

În afara acestui traseu al naşterii bioeticii, mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă, moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter, astfel încât W.T.Reich ⁽⁶⁾ vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză, Andre Hellegers, angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics. El consideră bioetica un fel de maieutică, o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină, filozofie şi etică. După Hellegers, deci, obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică. Desigur, Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară - structurând în mod academic această disciplină - şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale, politice şi în mass-media. Aşa cum s-a afirmat, concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice. Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi, cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. În această perspectivă, noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală", chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta.

Deci, concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană, pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată, dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. Apoi, tocmai această concepţie, cu timpul, a favorizat naşterea unei bioetici a mediului.

Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers, şi anume în 1969, apăruse faimosul Hastings Center, datorat - după cum vom arăta mai departe - filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin, a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale, fără însă a se folosi termenul de bioetică. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată, înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii, de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om. În anul 1963, de exemplu, la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate, în timpul unui experiment, celule tumorale unor pacienţi în vârstă, fără consimţământul lor. În perioada 1965-1971, la Willowbrook State Hospital din New York, s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale, inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. ⁽⁷⁾

Note

(1) În 1970 apare articolul său Bioethics: The science of survival, publicat în revista "Perspectives in Biology and Medicine" (14 (1) pp. 127-153; după un an (1971) acest articol devine primul capitol al volumului său "Bioethics: bridge to the future", Englewood Cliffs (NJ), Ptretice Hall.

(2) C. Viafora (sub îngrijirea) Vent'anni di bioetica idee protagonisti istituzioni, Padova 1990; D. Gracia, Fundamentos de bioetica, Madrid 1989

(3) Potter, Bioethics: Bridge to the future, p.1

(4) Ibidem

(5) El va indica acest concept cu termenul de "global bioethics", care va fi şi tema unui alt volum: VR Potter , Global Bioethics: Building on the Leopold Legacy, East Lansing 1988

(6) W.T. Reich, The word "Bioethics"; The Struggle Over Its Earliest Meanings, Kennedy Institute of Ethics Journal, 1995, 5 (1), pp 19-29.

(7) A.R. Jonsen - A.L. Jameton - A. Lynch, Medical ethics, history of North America in the Twentieth century, in Reich W.T. (ed.) Encyclopedia of Bioethics, New York 1978, pp 992-1001.