CULTURA VIEŢII

1. Creştinii vor să impună altora morala lor?

Creştinismul a condamnat de la bun început în termeni foarte energici avortul, considerându-l crimă în adevăratul sens al cuvântului. În Didaché, o scriere a Bisericii din jurul anului 100, stă scris: «Să nu ucizi copilul prin avort.» Aceeaşi atitudine hotărâtă o găsim la Sfinţii Părinţi ai Bisericii: «Cei care practică avortul sunt ucigaşi» - scrie Sfântul Clement din Alexandria. Recent, la Conciliul Vatican II, Biserica şi-a reafirmat poziţia pe care a avut-o întotdeauna:

«Din momentul conceperii viaţa trebuie ocrotită cu cea mai mare grijă şi atenţie. Avortul şi uciderea copiilor sunt crime oribile.»

Dar Biserica nu impune cu forţa propria morală nimănui, ci îşi prezintă propria credinţă în numele aceluiaşi drept de exprimare de care uzează şi cei care susţin avortul.

Întrebarea s-ar pune mai curând invers: cu ce drept o mamă îşi impune propria «morală» propriului ei copil nenăscut pe care îl ucide?

Apărarea vieţii omului nu este monopolul creştinilor. Respectul faţă de viaţa umană este un concept al moralei universale proclamat de toate marile civilizaţii ale lumii şi care stă la baza oricărei societăţi cu adevărat democratice.

În Biblioteca Vaticanului se păstrează un manuscris din secolul al XIII-lea care reproduce Jurământul lui Hippocrat, al cărui text este dispus în formă de cruce. Cel care a scris în formă de cruce acest text fundamental al moralei medicale compus de un medic păgân din Antichitate, şi-a dat seama că între principiile eticii naturale şi principiile eticii creştine este o identitate perfectă.
 

Recentele progrese ale ştiinţelor biologice dovedesc clar că noua fiinţă, chiar de la concepere, posedă un cod genetic propriu, diferit de cel al părinţilor şi cu totul distinct de al mamei.

În 1967 s-a ţinut la Washington prestigioasa Conferinţă Internaţională asupra Avortului, la care au luat parte cei mai reputaţi biochimişti, obstetricieni, ginecologi şi geneticieni din lume. Concluzia cvasiunanimă (19 contra 1) a fost următoarea:

«Majoritatea membrilor acestei comisii nu au putut descoperi un moment situat între întâlnirea spermatozoidului cu ovulul (sau cel puţin în faza blastocistică) şi naşterea copilului în care să se poate afirma că ceea ce s-a conceput nu avea viaţă umană. Schimbările care intervin în momentul nidaţiei, în momentul când embrionul are şase săptămâni, în momentul când fătul are şase luni şi când noul născut are o săptămână sau când ajunge la vârsta adultă nu sunt decât diferite faze ale unui singur proces de dezvoltare şi de maturizare.»

Aşadar fiinţa concepută în sânul matern e o fiinţă complet nouă, diferită, unică, independentă. Naşterea înseamnă părăsirea uterului matern, tăierea cordonului ombilical, existenţa fizică a noului născut în afara trupului mamei şi separarea de el. Dar nu este nici o diferenţă între copilul dinainte şi copilul de după naştere. Singura schimbare se referă la metoda de alimentare cu hrană şi oxigen. Înainte de naştere hrana şi oxigenul erau preluate de la mamă prin cordonul ombilical; după naştere oxigenul este luat din atmosferă prin plămâni şi hrana prin stomac, dacă noul născut este destul de matur pentru a fi hrănit în acest fel. Dacă este prematur, hrana continuă să-i fie administrată prin sisteme artificiale într-o formă asemănătoare cu cea pe care i-o acorda cordonul ombilical.

Ovulul fecundat este uneori comparat cu un proiect sau cu un plan. Comparaţia este falsă. Proiectul unei case este un desen care, odată utilizat, e aruncat la coş; el nu devine casă. În schimb ovulul fecundat nu este un proiect, un plan, ci este casa în miniatură, o casă întreagă chiar de la început, destinată să crească cu timpul. O casă este construită cărămidă cu cărămidă şi doar la sfârşit are formă de casă. Omul adult de astăzi a fost casă întreagă din momentul conceperii. Ceea ce lipsea ca să devină adult era hrana, oxigenul şi timpul. Şi dacă noua fiinţă concepută nu aparţine rasei umane, cărei rase îi aparţine? Nici o femeie nu crede că poartă în sânul ei un câine sau o pisică. Oricine ştie că noua fiinţă concepută va fi curând un copil, apoi un adolescent, apoi un adult. Şi dacă se face avortul tocmai acesta este motivul: se intenţionează suprimarea unei fiinţe care e destinată să fie un copil, apoi un adolescent, apoi un adult, adică suprimarea unei fiinţe omeneşti.

Embrionul nu poate fi considerat ca o formă de viaţă vegetală sau animală care abia într-o fază ulterioară devine viaţă umană. Cunoştinţele actuale arată că, datorită programării genetice care se face în momentul fecundării, o plantă poate dezvolta numai ceea ce este, adică o plantă, un animal poate dezvolta numai ceea ce este, adică un animal. Acelaşi lucru este valabil şi pentru om. Fiinţa umană rămâne fiinţă umană indiferent de dimensiunile pe care le are şi de «mediul» în care trăieşte. De altfel, legile care permit avortul încep prin a recunoaşte că fiinţa care este ucisă e fiinţă umană şi apoi specifică: legea autorizează ca în anumite cazuri această fiinţă umană să fie ucisă. Pentru exemplificare, iată articolul 1 din legea "Veil-Pelletier" care autorizează avortul în Franţa:

«Legea garantează respectarea oricărei fiinţe umane de la începutul vieţii (de la concepere). Acest principiu va putea fi încălcat numai în caz de necesitate potrivit condiţiilor stabilite de prezenta lege.»

«Datorită lipsei sale de maturitate fizică şi mentală copilul are nevoie de îngrijiri şi protecţii speciale, inclusiv de o asistenţă juridică adecvată, atât înainte cât şi după naştere.» (Declaraţia drepturilor copilului, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, 20 noiembrie 1959)

Aşadar e un adevăr ştiinţific incontestabil că omul este om din momentul conceperii. Acest lucru este scos în evidenţă de faptul că printre medici, ginecologii şi obstetricienii sunt în general împotriva avortului, în schimb cei mai favorabili sunt psihiatrii. O anchetă făcută printre medicii englezi, întrebaţi ce părere au despre avortul liber, a condus la următoarele rezultate: 92% nu, 4% da, 4% nici un răspuns. Şi totuşi dacă medicii practică avortul, nu o fac atât din ignoranţă, fiindcă nu-şi dau seama că suprimă vieţi omeneşti, ci fiindcă nu au principii morale referitoare la valoarea vieţii, sau se fac presiuni şi sunt ameninţaţi cu pierderea serviciului, sau, în cele mai multe cazuri, din dorinţa de câştig. Elocventă este mărturia unui medic din New York:

«Din punct de vedere financiar, după ani de activitate, nu pot să nu mărturisesc că sunt puţin ca un texan care a săpat un puţ de apă şi a găsit petrol.» (Medical Economics, 23 noiembrie 1973)

«Copiii nenăscuţi au toate calităţile şi toate atributele adulţilor, de care se deosebesc numai prin vârstă şi maturitate; din punct de vedere medical, viaţa umană este un fenomen continuu de la concepere până la moarte.» (Curtea Supremă a statului Missouri, octombrie 1972)

«A pune întrebarea dacă avem de-a face deja sau nu cu o fiinţă umană înseamnă a pune greşit problema. Fapt este că Dumnezeu a intenţionat cu siguranţă să creeze o fiinţă umană şi că (prin avortul comis) această fiinţă umană care trebuia să se nască a fost privată de viaţă, şi aceasta nu este altceva decât un asasinat.» (Dietrich Bonhoeffer)

«5 octombrie: Astăzi a început viaţa mea. Tăticul şi mămica nu ştiu încă lucrul acesta. Sunt mai mică decât o gămălie de ac, cu toată acestea sunt o fiinţă deja independentă... Un alt lucru s-a stabilit: voi fi o fetiţă.
19 octombrie: Apare primul mei sânge, primele mele vene...
25 octombrie: A început să-mi bată inima...
25 noiembrie: Astăzi, pentru prima dată, inima i-a spus mamei că mă poartă în sânul ei. Îmi imaginez cât de mare îi este bucuria.
12 decembrie: Îmi creşte părul şi genele.
24 decembrie: Inima îmi este deja perfectă... Mulţumesc lui Dumnezeu, voi fi o fetiţă plină de forţă şi de viaţă. Toţi se vor bucura la naşterea mea.
28 decembrie (Sărbătoarea "Pruncii Nevinovaţi"): Astăzi mama m-a asasinat.» (Din Jurnalul unui copil care nu s-a născut)