CATEHISM

PARTEA A TREIA : VIAŢA ÎN CRISTOS

SECŢIUNEA A DOUA : CELE ZECE PORUNCI

434. "Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?" (Mt 19,16).
     

     Tânărului care i-a pus această întrebare, Isus îi răspunde: "Dacă vrei să intri în viaţă, respectă poruncile" şi apoi adaugă: "Vino şi urmează-mă" (Mt 19,17.21). A-l urma pe Isus implică respectarea poruncilor. Legea nu este abolită, omul este invitat să o regăsească în persoana învăţătorului divin, care o realizează în mod perfect în el însuşi, îi revelează semnificaţia deplină şi îi atestă caracterul peren.

435. Cum interpretează Isus legea?
     

     Isus o interpretează la lumina dublei şi unicei porunci a dragostei, plinătatea Legii: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii" (Mt 22,37-40).

436. Ce înseamnă "decalog"?
     

     Decalog înseamnă "zece cuvinte" (Ex 34,28). Aceste cuvinte rezumă legea dăruită de Dumnezeu poporului lui Israel în contextul alianţei încheiate prin Moise. El, prezentând poruncile iubirii faţă de Dumnezeu (primele trei) şi faţă de aproapele (celelalte şapte), trasează pentru poporul ales şi pentru fiecare în particular drumul unei vieţi eliberate din sclavia păcatului.

437. Care este legătura decalogului cu alianţa?
     

     Decalogul se înţelege la lumina alianţei, în care Dumnezeu se revelează, făcând cunoscută voinţa sa. Prin respectarea poruncilor, poporul exprimă propria apartenenţă la Dumnezeu şi răspunde cu recunoştinţă la iniţiativa sa de iubire.

438. Ce importanţă dă Biserica decalogului?
     

     Fidelă Scripturii şi exemplului lui Isus, Biserica recunoaşte decalogului o importanţă şi o semnificaţie fundamentale. Creştinii sunt obligaţi să-l respecte.

439. De ce decalogul constituie o unitate organică?
     

     Cele zece porunci constituie un ansamblu organic şi de nedespărţit, pentru că fiecare poruncă trimite la celelalte şi la tot decalogul. De aceea, a încălca o poruncă înseamnă a încălca întreaga Lege.

440. De ce decalogul obligă sub păcat grav?
     

     Pentru că enunţă obligaţiile fundamentale ale omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

441. Este posibilă respectarea decalogului?
     

     Da, deoarece Cristos, fără de care nu putem face nimic, ne face capabili să-l respectăm, cu darul Duhului său şi al harului său.

"SĂ-L IUBEşTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA,
DIN TOT SUFLETUL TĂU şI DIN TOT CUGETUL TĂU"

PORUNCA ÎNTÂI:
EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU,
SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE,
SĂ NU-ŢI FACI CHIP CIOPLIT CA SĂ TE ÎNCHINI LUI

442. Ce înseamnă afirmaţia lui Dumnezeu: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău" (Ex 20,2)?
     

     Pentru cel credincios înseamnă să păzească şi să înfăptuiască cele trei virtuţi teologale şi să evite păcatele care li se opun. Credinţa crede în Dumnezeu şi respinge ceea ce îi este contrar, cum ar fi, de exemplu, îndoiala voluntară, necredinţa, erezia, apostazia, schisma. Speranţa aşteaptă cu încredere vederea fericită a lui Dumnezeu şi ajutorul său, evitând disperarea şi prezumţia. Dragostea îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate: aşadar trebuie respinse indiferenţa, nerecunoştinţa, lâncezeala, lenea sau indolenţa spirituală şi ura faţă de Dumnezeu, care se naşte din orgoliu.

443. Ce presupune cuvântul Domnului: "Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji" (Mt 4,10)?
     

     Presupune: adorarea lui Dumnezeu ca stăpân peste tot ceea ce există; a-i da cultul datorat în mod individual şi comunitar; a-l ruga cu expresii de laudă, de mulţumire şi de implorare; a-i oferi jertfe, mai ales cea spirituală a propriei vieţi, în unire cu jertfa desăvârşită a lui Cristos; a menţine promisiunile şi voturile făcute lui.

444. În ce mod realizează persoana dreptul propriu de a-i aduce cult lui Dumnezeu în adevăr şi în libertate?
     

     Fiecare om are dreptul şi obligaţia morală să caute adevărul, în special în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu şi Biserica sa şi, o dată cunoscut, să-l îmbrăţişeze şi să-l păzească în mod fidel, aducând lui Dumnezeu un cult autentic. În acelaşi timp, demnitatea persoanei umane cere ca, în ceea ce priveşte religia, nimeni să nu fie forţat să acţioneze împotriva propriei conştiinţe, nici să nu fie împiedicat, în limitele juste ale ordinii publice, să acţioneze în conformitate cu ea, în privat sau în public, în mod individual sau în formă asociativă.

445. Ce interzice Dumnezeu atunci când porunceşte: "Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine" (Ex 20,2)?
     

     Această poruncă interzice:
     politeismul şi idolatria, care divinizează o creatură, puterea, banul, ba chiar şi pe diavol;
     superstiţia, care este o deviere a cultului datorat adevăratului Dumnezeu şi care se exprimă şi în diferitele forme de divinaţie, magie, vrăjitorie şi spiritism;
     impietatea care se exprimă în ispitirea lui Dumnezeu prin cuvinte sau fapte; în sacrilegiu, care profanează persoane sau lucruri sacre mai ales Euharistia; în simonie, care este voinţa de a cumpăra sau a vinde realităţi spirituale;
     ateismul, care respinge existenţa lui Dumnezeu, întemeindu-se adesea pe o falsă concepţie a autonomiei umane;
     agnosticismul, pentru care nu se poate şti nimic despre Dumnezeu şi care cuprinde indiferentismul şi ateismul practic.

446. Porunca lui Dumnezeu: "Să nu-ţi faci chip cioplit..." (Ex 20,3) interzice cultul imaginilor?
     

     În Vechiul Testament prin această poruncă se interzicea reprezentarea Dumnezeului absolut transcendent. Începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, cultul creştin al imaginilor sacre este justificat (aşa cum afirmă Conciliul al II-lea din Niceea, din anul 787), deoarece se întemeiază pe misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om, în care Dumnezeul transcendent se face vizibil. Nu este vorba de o adorare a imaginii, ci de o venerare a celui care este reprezentat în ea: Cristos, Fecioara Maria, îngerii şi sfinţii.

PORUNCA A DOUA:
SĂ NU SPUI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN ZADAR

447. Cum se respectă sfinţenia numelui lui Dumnezeu?
     

     Numele sfânt al lui Dumnezeu se respectă prin invocarea, binecuvântarea, lauda şi preamărirea sa. Aşadar, trebuie evitate abuzul de a face apel la numele lui Dumnezeu pentru a justifica o crimă şi orice folosire nepotrivită a numelui său, cum este înjurătura, care prin natura sa este un păcat grav; blestemele şi infidelitatea faţă de promisiunile făcute în numele lui Dumnezeu.

448. De este interzis jurământul fals?
     

     Pentru că în felul acesta este chemat în cauză Dumnezeu, care este însuşi adevărul, ca martor al unei minciuni.

449. Ce este sperjurul?
     

     Sperjurul înseamnă a face, sub jurământ, o promisiune cu intenţia de a nu o ţine, sau a viola promisiunea făcută sub jurământ. Este un păcat grav împotriva lui Dumnezeu care este mereu fidel faţă de promisiunile sale.

PORUNCA A TREIA:
ADU-ŢI AMINTE SĂ SFINŢEşTI ZIUA DOMNULUI

450. De ce Dumnezeu "a binecuvântat ziua de odihnă şi a sfinţit-o" (Ex 20,11)?
     

     Pentru că în ziua de odihnă se comemorează odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a creaţiei, precum şi eliberarea Israelului din sclavia Egiptului şi a alianţei pe care Dumnezeu a încheiat-o cu poporul său.

451. Cum se comportă Isus faţă de ziua de sâmbătă?
     

     Isus recunoaşte sfinţenia zilei de sâmbătă şi, cu autoritatea sa divină, îi dă o interpretare autentică: "Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă" (Mc 2,27).

452. Pentru ce motive, pentru creştini, sâmbăta a fost înlocuită de duminică?
     

     Pentru că duminica este ziua învierii lui Cristos. Ca "prima zi a săptămânii" (Mc 16,2), ea aminteşte de prima creaţie; ca "ziua a opta", care urmează după sâmbătă, semnifică noua creaţie, inaugurată cu învierea lui Cristos. Astfel, a devenit, pentru creştini, prima din toate zilele şi din toate sărbătorile: ziua Domnului, în care el, cu Paştele său, duce la împlinire adevărul spiritual al sâmbetei ebraice şi vesteşte odihna veşnică a omului în Dumnezeu.

453. Cum se sfinţeşte duminica?
     

     Creştinii sfinţesc duminica şi celelalte sărbători de poruncă participând la Euharistia Domnului şi abţinându-se şi de la acele activităţi care îi împiedică să dea cult lui Dumnezeu şi tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau odihna necesară a minţii şi a trupului. Sunt permise activităţile legate de necesităţile familiare sau de servicii de mare utilitate socială, cu condiţia să nu creeze obişnuinţe care prejudiciază sfinţirea duminicii, viaţa de familie şi sănătatea.

454. Pentru ce este important ca duminica să fie recunoscută legal ca zi de sărbătoare?
     

     Pentru ca tuturor să le fie dată posibilitatea reală de a se bucura de odihnă suficientă şi de timp liber care să le permită să se îngrijească de viaţa religioasă, familială, culturală şi socială; de a dispune de un timp propice pentru meditaţie, reflecţie, tăcere şi studiu; de a se dedica faptelor de binefacere, îndeosebi în favoarea bolnavilor şi a bătrânilor.

"SĂ-L IUBEşTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI"

PORUNCA A PATRA:
CINSTEşTE PE TATĂL TĂU şI PE MAMA TA
CA SĂ-ŢI FIE ŢIE BINE şI SĂ TRĂIEşTI MULT PE PĂMÂNT

455. Ce porunceşte porunca a patra?
     

     Ea porunceşte să-i cinstim şi să-i respectăm pe părinţii noştri şi pe cei pe care Dumnezeu i-a investit cu autoritatea sa, pentru binele nostru.

456. Care este natura familiei în planul lui Dumnezeu?
     

     Un bărbat şi o femeie uniţi în căsătorie formează împreună cu copiii lor o familie. Dumnezeu a instituit familia şi a înzestrat-o cu constituţia ei fundamentală. Căsătoria şi familia sunt orânduite pentru binele soţilor şi pentru procrearea şi educarea copiilor. Între membrii unei familii se stabilesc relaţii personale şi responsabilităţi primordiale. În Cristos, familia devine Biserică domestică, pentru că este comunitate de credinţă, de speranţă şi de iubire.

457. Ce loc ocupă familia în societate?
     

     Familia este celula originară a societăţii umane şi precede orice recunoaştere din partea autorităţii publice. Principiile şi valorile familiale constituie fundamentul vieţii sociale. Viaţa de familie este o iniţiere la viaţa societăţii.

458. Ce obligaţii are societatea faţă de familie?
     

     Societatea are obligaţia de a susţine şi consolida căsătoria şi familia, respectând şi principiul de subsidiaritate. Puterile publice trebuie să respecte, să ocrotească şi să favorizeze adevărata natură a căsătoriei şi a familiei, morala publică, drepturile părinţilor şi prosperitatea domestică.

459. Care sunt obligaţiile copiilor faţă de părinţi?
     

     Faţă de părinţi, copiii trebuie să aibă respect (evlavie filială), recunoştinţă, docilitate şi ascultare, contribuind astfel, şi prin relaţiile bune între fraţi şi surori, la creşterea armoniei şi sfinţeniei întregii vieţi familiale. Atunci când părinţii s-ar afla în situaţii de lipsă, de boală, de singurătate sau de bătrâneţe, copiii adulţi le datorează ajutorul lor moral şi material.

460. Care sunt obligaţiile părinţilor faţă de copii?
     

     Părtaşi de paternitatea divină, părinţii sunt pentru copii primii responsabili ai educaţiei şi primii vestitori ai credinţei. Ei au obligaţia de a-i iubi şi a-i respecta pe copii ca persoane şi ca fii ai lui Dumnezeu şi de a se îngriji, pe cât posibil, de nevoile lor materiale şi spirituale, alegând pentru ei o şcoală potrivită şi ajutându-i cu sfaturi prudente în alegerea profesiunii şi a stării de viaţă. Îndeosebi, au misiunea de a-i educa în credinţa creştină.

461. Cum îi educă părinţii pe copiii lor la credinţa creştină?
     

     Îndeosebi cu exemplul, rugăciunea, cateheza familială şi participarea la viaţa eclezială.

462. Legăturile familiale sunt un bine absolut?
     

     Legăturile familiale, chiar dacă sunt importante, nu sunt absolute, pentru că prima vocaţie a creştinului este de a-l urma pe Isus, iubindu-l: "Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; cine îşi iubeşte fiica sau fiul mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine" (Mt 10,37). Părinţii trebuie să favorizeze cu bucurie urmarea lui Isus din partea copiilor lor, în orice stare de viaţă, chiar în viaţa consacrată sau în slujirea preoţească.

463. Cum trebuie exercitată autoritatea în diferitele domenii ale vieţii sociale?
     

     Trebuie exercitată întotdeauna ca o slujire, respectând drepturile fundamentale ale omului, o justă ierarhie a valorilor, legile, dreptatea distributivă şi principiul subsidiarităţii. În exercitarea autorităţii, fiecare trebuie să caute interesul comunităţii, şi nu propriul interes, şi trebuie să se inspire în deciziile sale din adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume.

464. Care sunt obligaţiile cetăţenilor faţă de autorităţile civile?
     

     Cei care sunt supuşi autorităţii trebuie să-i considere pe superiorii lor ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu, oferindu-le colaborarea leală pentru buna funcţionare a vieţii publice şi sociale. Aceasta presupune iubirea şi slujirea patriei, dreptul şi datoria de a vota, plătirea impozitelor, apărarea ţării şi dreptul la o critică mereu constructivă.

465. Când nu trebuie să asculte cetăţeanul de autorităţile civile?
     

     Cetăţeanul nu trebuie, în conştiinţă, să asculte atunci când legile autorităţilor civile se opun la exigenţele ordinii morale: "Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni" (Fap 5,29).

PORUNCA A CINCIA:
SĂ NU UCIZI

466. Pentru ce trebuie respectată viaţa umană?
     

     Pentru că este sacră. Încă de la începutul său, ea presupune acţiunea creatoare a lui Dumnezeu şi rămâne pentru totdeauna într-o relaţie specială cu Creatorul, unicul său scop. Nimănui nu-i este permis să distrugă în mod direct o fiinţă umană nevinovată, acest lucru fiind în mod grav contrar demnităţii persoanei şi sfinţeniei Creatorului: "Să nu ucizi pe cel nevinovat, nici pe cel drept" (Ex 23,7).

467. De ce nu se împotriveşte acestei norme legitima apărare a persoanelor şi a societăţii?
     

     Deoarece prin legitima apărare se actualizează alegerea de a apăra şi de a valoriza dreptul la viaţa proprie sau a altuia, şi nu alegerea de a ucide. Legitima apărare, pentru cel care are responsabilitate faţă de viaţa altuia, poate fi şi o obligaţie gravă. Totuşi, ea nu trebuie să ducă la o folosire a violenţei mai mare decât este necesară.

468. La ce foloseşte o pedeapsă?
     

     O pedeapsă, aplicată de o autoritate publică legitimă, are scopul de a repara dezordinea introdusă de greşeală, de a apăra ordinea publică şi siguranţa persoanelor, de a contribui la corectarea celui vinovat.

469. Ce pedeapsă se poate aplica?
     

     Pedeapsa aplicată trebuie să fie proporţională cu gravitatea delictului. Astăzi, ca urmare a posibilităţii de care dispune statul pentru a reprima delictul făcându-l inofensiv pe vinovat, cazurile de necesitate absolută de pedeapsă cu moartea "sunt de acum foarte rare, dacă nu chiar practic inexistente" (Evangelium vitae). Atunci când mijloacele nesângeroase sunt suficiente, autoritatea se va limita la aceste mijloace, pentru că acestea corespund mai bine condiţiilor concrete ale binelui comun, sunt mai conforme cu demnitatea persoanei şi nu-i iau definitiv vinovatului posibilitatea de a se corecta.

470. Ce interzice porunca a cincea?
     

     Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale:
     omuciderea directă şi voluntară şi cooperarea la ea;
     avortul direct, voit ca scop şi ca mijloc, precum şi cooperarea la avort, sub pedeapsa excomunicării, pentru că fiinţa umană, încă de la zămislirea sa, trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa;
     eutanasia directă, care constă în a pune capăt vieţii persoanelor handicapate, bolnave sau aproape de moarte, printr-o faptă sau prin omiterea unei acţiuni datorate;
     sinuciderea şi cooperarea voluntară la ea, deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de aproapele: cât priveşte responsabilitatea, ea poate să fie agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri grave.

471. Ce proceduri medicale sunt permise, atunci când moartea este considerată iminentă?
     

     Îngrijirile care sunt de obicei datorate unei persoane bolnave nu pot fi întrerupte în mod legitim. În schimb, sunt legitime folosirea de analgezice, care nu au ca scop moartea, şi renunţarea "la înverşunarea terapeutică", adică la folosirea de proceduri medicale excesive şi fără speranţă raţională într-un rezultat pozitiv.

472. Pentru ce societatea trebuie să ocrotească orice embrion?
     

     Dreptul inalienabil la viaţă al oricărui individ uman, încă de la zămislirea sa, este un element constitutiv al societăţii civile şi al legislaţiei sale. Atunci când statul nu depune toate eforturile în slujba drepturilor tuturor şi îndeosebi ale celor mai slabi, între care cei zămisliţi şi încă nenăscuţi, sunt ameninţate înseşi fundamentele unui stat de drept.

473. Cum se evită scandalul?
     

     Scandalul, care constă în a face pe alţii să comită un rău, se evită respectând sufletul şi trupul persoanei. Dacă în mod deliberat sunt induşi alţii să păcătuiască în mod grav, se comite un păcat grav.

474. Ce obligaţie avem faţă de trup?
     

     Trebuie să avem o grijă raţională faţă de sănătatea fizică, proprie şi a altuia, evitând totuşi cultul trupului şi orice fel de excese. De asemenea, trebuie evitate folosirea stupefiantelor, care provoacă daune foarte grave sănătăţii şi vieţii umane, şi abuzul în mâncare, alcool, tabac şi medicamente.

475. Când sunt legitime din punct de vedere moral experimentele ştiinţifice, medicale sau psihologice pe persoane sau pe grupuri umane?
     

     Sunt legitime din punct de vedere moral dacă sunt în slujba binelui integral al persoanei şi al societăţii, fără riscuri disproporţionate pentru viaţa şi integritatea fizică şi psihică a subiecţilor, informaţi cum se cuvine şi care-şi dau acordul.

476. Sunt permise transplantul şi donarea de organe, înainte şi după moarte?
     

     Transplantul de organe este acceptabil din punct de vedere moral, cu acordul donatorului şi fără riscuri excesive pentru el. Pentru actul nobil de donare a organelor după moarte trebuie să fie constatată în mod deplin moartea reală a donatorului.

477. Care practici nu respectă integritatea corporală a persoanei umane?
     

     Ele sunt: răpirile şi sechestrele de persoane, terorismul, tortura, violenţele, sterilizarea directă. Amputările şi mutilările unei persoane sunt permise din punct de vedere moral numai pentru scopuri terapeutice indispensabile ale persoanei respective.

478. Care sunt grijile datorate celor muribunzi?
     

     Muribunzii au dreptul de a trăi cu demnitate ultimele momente ale vieţii lor pământeşti, mai ales cu sprijinul rugăciunii şi sacramentelor care pregătesc pentru întâlnirea cu Dumnezeul cel viu.

479. Cum trebuie să fie tratate trupurile răposaţilor?
     

     Trupurile răposaţilor trebuie să fie tratate cu respect şi dragoste. Incinerarea lor este permisă dacă este făcută fără a pune în discuţie credinţa în învierea trupurilor.

480. Ce cere Domnul de la fiecare persoană în ceea ce priveşte pacea?
     

     Domnul, care proclamă "fericiţi făcătorii de pace" (Mt 5,9), cere pacea inimii şi denunţă imoralitatea mâniei, care este dorinţa de răzbunare pentru răul primit, şi a urii, care duce la a dori răul pentru aproapele. Aceste atitudini, dacă sunt voluntare şi acceptate în ce priveşte lucrurile de mare importanţă, sunt păcate grave împotriva dragostei.

481. Ce este pacea în lume?
     

     Pacea în lume, care este cerută pentru respectarea şi dezvoltarea vieţii umane, nu este o simplă absenţă a războiului sau echilibrul forţelor contrastante, ci este "liniştea ordinii" (Sfântul Augustin), "rodul dreptăţii" (Is 32,17) şi efectul dragostei. Pacea pământească este imagine şi rod al păcii lui Cristos.

482. Ce anume cere pacea în lume?
     

     Ea recere împărţirea egală şi ocrotirea bunurilor persoanelor, comunicarea liberă între fiinţele umane, respectarea demnităţii persoanelor şi popoarelor, practicarea asiduă a dreptăţii şi a fraternităţii.

483. Când este permisă din punct de vedere moral folosirea forţei militare?
     

     Folosirea forţei militare este justificată din punct de vedere moral de prezenţa simultană a următoarelor condiţii: certitudinea că a fost cauzată o daună de durată, gravă şi sigură; ineficacitatea oricărei alternative paşnice; condiţii de succes bine întemeiate; grija de a nu cauza rele mai grave, ţinând cont de puterea pe care o au astăzi mijloacele de distrugere.

484. În caz de ameninţare de război, cui îi revine evaluarea riguroasă a acestor condiţii?
     

     Ea revine aprecierii prudente a guvernanţilor, cărora le revine şi dreptul de a impune cetăţenilor obligaţia apărării naţionale, rămânând neatins dreptul personal la obiecţie de conştiinţă, care trebuie realizată prin altă formă de slujire adusă comunităţii umane.

485. În caz de război, ce cere legea morală?
     

     Legea morală rămâne mereu valabilă, chiar şi în caz de război. Ea cere să fie trataţi în mod uman necombatanţii, soldaţii răniţi şi prizonierii. Acţiunile contrare în mod deliberat dreptului naţiunilor şi dispoziţiile care le impun sunt crime; o ascultare oarbă nu este suficientă pentru a scuza pe cei care li se supun. Trebuie condamnate distrugerile în masă ca şi exterminarea unui popor sau a unei minorităţi etnice, care sunt păcate foarte grave: există obligaţie din punct de vedere moral de a se opune ordinelor celui care le comandă.

486. Ce trebuie făcut pentru a evita războiul?
     

     Trebuie să se facă tot ceea ce este posibil în mod raţional pentru a evita în orice mod războiul, date fiind relele şi nedreptăţile pe care el le provoacă. Îndeosebi, trebuie evitată acumularea şi comerţul de arme care nu sunt reglementate cum se cuvine de puterile legitime; nedreptăţile, mai ales economice şi sociale; discriminările etnice şi religioase; invidia, neîncrederea, orgoliul şi spiritul de răzbunare. Ceea ce se face pentru a elimina aceste şi alte dezordini ajută la construirea păcii şi la evitarea războiului.

PORUNCA A şASEA:
SĂ NU FACI FAPTE NECURATE

487. Ce datorie are persoana umană faţă de propria identitate sexuală?
     

     Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie, cu demnitate personală egală şi a înscris în el vocaţia iubirii şi a comuniunii. Revine fiecăruia să accepte propria identitate sexuală, recunoscându-i importanţa pentru toată persoana, specificitatea şi complementaritatea.

488. Ce este castitatea?
     

     Castitatea este integrarea pozitivă a sexualităţii în persoană. Sexualitatea devine cu adevărat umană atunci când este integrată în mod corect în relaţia de la persoană la persoană. Castitatea este o virtute morală, un dar al lui Dumnezeu, un har, un rod al Duhului.

489. Ce anume presupune virtutea castităţii?
     

     Ea presupune dobândirea stăpânirii de sine, ca expresie a libertăţii umane finalizată pentru dăruirea de sine. În acest scop, este necesară o educaţie integrală şi permanentă care se realizează în etape de creştere treptată.

490. Care sunt mijloacele care ajută la trăirea castităţii?
     

     Sunt numeroase mijloace la îndemână: harul lui Dumnezeu, ajutorul sacramentelor, rugăciunea, cunoaşterea de sine, practicarea unei asceze adaptate la diferitele situaţii, exercitarea virtuţilor morale, îndeosebi a virtuţii cumpătării, care face ca pasiunile să fie conduse de către raţiune.

491. În ce mod sunt chemaţi cu toţii la trăirea castităţii?
     

     Toţi, urmându-l pe Cristos model de castitate, sunt chemaţi să ducă o viaţă curată conform stării proprii: unii trăind în feciorie sau în celibatul consacrat, un mod eminent de a se dedica mai uşor lui Dumnezeu cu inimă neîmpărţită; alţii, dacă sunt căsătoriţi, realizând castitatea conjugală, dacă nu sunt căsătoriţi, trăind castitatea în continenţă.

492. Care sunt principalele păcate împotriva castităţii?
     

     Sunt păcate în mod grav contrare castităţii, fiecare după natura propriului obiect: adulterul, masturbarea, desfrâul, pornografia, prostituţia, violul, actele homosexuale. Aceste păcate sunt expresie a viciului necurăţiei. Dacă sunt comise asupra minorilor, aceste acte sunt un atentat şi mai grav împotriva integrităţii lor fizice şi morale.

493. De ce porunca a şasea, deşi spune "să nu săvârşeşti adulter", interzice toate păcatele împotriva castităţii?
     

     Deşi în textul biblic al decalogului se citeşte "să nu săvârşeşti adulter" (Ex 20,14), tradiţia Bisericii urmează în ansamblu învăţăturile morale din Vechiului şi Noului Testament şi consideră că porunca a şasea înglobează toate păcatele împotriva castităţii.

494. Care este datoria autorităţilor civile faţă de castitate?
     

     Deoarece sunt ţinute să promoveze respectarea demnităţii persoanei, ele trebuie să contribuie la crearea unui ambient favorabil castităţii, chiar împiedicând, cu legi adecvate, răspândirea unora din ofensele grave la adresa castităţii amintite mai sus, pentru a-i proteja mai ales pe minori şi pe cei mai slabi.

495. Care sunt bunurile iubirii conjugale, spre care este orânduită sexualitatea?
     

     Bunurile iubirii conjugale, care pentru cei botezaţi este sfinţită de sacramentul Căsătoriei, sunt: unitatea, fidelitatea, indisolubilitatea şi deschiderea spre fecunditate.

496. Ce semnificaţia are actul conjugal?
     

     Actul conjugal are o dublă semnificaţie: de unire (dăruirea reciprocă a soţilor) şi procreatoare (deschiderea spre transmiterea vieţii). Nimeni nu trebuie să rupă conexiunea inseparabilă pe care Dumnezeu a voit-o între cele două semnificaţii ale actului conjugal, excluzând una sau alta dintre ele.

497. Când este morală reglementarea naşterilor?
     

     Reglementarea naşterilor, care reprezintă unul din aspectele paternităţii şi maternităţii responsabile, este în mod obiectiv conformă cu moralitatea atunci când este realizată de către soţi fără impuneri externe, nu din egoism, ci din motive serioase şi cu metode conforme criteriilor obiective ale moralităţii, adică prin abstinenţa periodică şi recurgerea la perioadele nefertile.

498. Care sunt mijloacele imorale pentru reglementarea naşterilor?
     

     Este în mod intrinsec imorală orice acţiune - cum ar fi, de exemplu, sterilizarea directă sau contracepţia - care, atât în vederea actului conjugal, cât şi în desfăşurarea lui sau în desfăşurarea consecinţelor sale naturale, şi-ar propune, ca scop sau ca mijloc, să împiedice procrearea.

499. De ce sunt imorale inseminarea şi fecundarea artificială?
     

     Sunt imorale pentru că disociază procrearea de actul prin care soţii se dăruiesc reciproc, instaurând astfel o stăpânire a tehnicii asupra originii şi asupra destinului persoanei umane. De asemenea, inseminarea şi fecundarea heterologă, prin recurgerea la tehnici care implică o persoană străină de cuplul conjugal, lezează dreptul copilului de a se naşte dintr-un tată şi dintr-o mamă cunoscuţi de el, legaţi între ei prin căsătorie şi cu dreptul exclusiv de a deveni părinţi numai unul împreună cu celălalt.

500. Cum trebuie considerat un copil?
     

     Copilul este un dar al lui Dumnezeu, darul cel mai mare al căsătoriei. Nu există un drept de a avea copii ("copilul datorat, cu orice preţ"). Există în schimb dreptul copilului de a fi rod al actului conjugal al părinţilor săi şi dreptul de a fi respectat ca persoană din momentul conceperii sale.

501. Ce pot să facă soţii atunci când nu au copii?
     

     Atunci când darul copilului nu le este acordat, soţii, după ce au epuizat formele medicale legitime, pot să arate generozitatea lor prin încredinţare sau adopţie, sau făcând servicii semnificative în favoarea aproapelui. Astfel se realizează o fecunditate spirituală preţioasă.

502. Care sunt ofensele aduse demnităţii căsătoriei?
     

     Ele sunt: adulterul, divorţul, poligamia, incestul, unirea liberă (convieţuirea, concubinajul), actul sexual înainte sau în afara căsătoriei.

PORUNCA A şAPTEA:
SĂ NU FURI

503. Ce spune porunca a şaptea?
     

     Ea enunţă destinaţia şi împărţirea universală şi proprietatea privată a bunurilor şi respectarea persoanelor, a bunurilor lor şi a integrităţii creaţiei. Biserica îşi întemeiază pe această poruncă doctrina sa socială, care cuprinde conduita corectă în activitatea economică şi în viaţa socială şi politică, dreptul şi obligaţia muncii umane, dreptatea şi solidaritatea dintre naţiuni, iubirea faţă de cei săraci.

504. În ce condiţii există dreptul la proprietatea privată?
     

     Dreptul la proprietatea privată există cu condiţia să fie dobândită sau primită în mod corect şi cu condiţia să rămână primordială destinaţia universală a bunurilor pentru satisfacerea necesităţilor fundamentale ale tuturor oamenilor.

505. Care este scopul proprietăţii private?
     

     Scopul proprietăţii private este garantarea libertăţii şi demnităţii fiecărei persoane, ajutând-o să satisfacă nevoile fundamentale proprii ale celor de care este responsabilă şi ale altora care trăiesc în necesitate.

506. Ce stabileşte porunca a şaptea?
     

     Porunca a şaptea stabileşte respectarea bunurilor altuia, prin practicarea dreptăţii şi a dragostei, a cumpătării şi a solidarităţii. Îndeosebi cere respectarea promisiunilor făcute şi a contractelor încheiate; repararea nedreptăţii comise şi restituirea a ceea ce s-a furat; respectarea integrităţii creaţiei, prin folosirea prudentă şi moderată a resurselor minerale, vegetale şi animale care sunt în univers, cu atenţie specială faţă de speciile ameninţate de dispariţie.

507. Ce comportament trebuie să aibă omul faţă de animale?
     

     Omul trebuie să trateze animalele, creaturi ale lui Dumnezeu, cu bunăvoinţă, evitând atât iubirea excesivă faţă de ele, cât şi folosirea lor nediscriminată, mai ales pentru experimente ştiinţifice efectuate în afara limitelor raţionale şi cu suferinţe inutile pentru animalele respective.

508. Ce interzice porunca a şaptea?
     

     Porunca a şaptea interzice înainte de toate furtul, care este uzurparea bunului altuia împotriva voinţei raţionale a proprietarului. De asemenea, plătirea de salarii nedrepte; specularea valorilor bunurilor pentru a scoate avantaj în dauna altora; falsificarea de cecuri sau facturi. De asemenea, interzice comiterea de fraude fiscale sau comerciale, provocarea în mod voluntar de daune proprietăţilor private sau publice. Interzice şi camăta, corupţia, abuzul privat de bunurile sociale, lucrările rău executate în mod vinovat, risipa.

509. Care este conţinutul doctrinei sociale a Bisericii?
     

     Doctrina socială a Bisericii, ca dezvoltare organică a adevărului evangheliei cu privire la demnitatea persoanei umane şi la dimensiunea sa socială, conţine principii de reflecţie, formulează criterii de apreciere, oferă norme şi orientări pentru acţiune.

510. Când intervine Biserica în materie socială?
     

     Biserica intervine dând o apreciere morală în materie economică şi socială atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei, de binele comun sau de mântuirea sufletelor.

511. Cum trebuie exercitată viaţa socială şi economică?
     

     Trebuie exercitată, conform propriilor metode, în domeniul ordinii morale, în slujba omului, în integralitatea sa şi a întregii comunităţi umane, respectând dreptatea socială. Ea trebuie să-l aibă pe om ca autor, centru şi scop.

512. Ce se opune doctrinei sociale a Bisericii?
     

     Se opun doctrinei sociale a Bisericii sistemele economice şi sociale care sacrifică drepturile fundamentale ale persoanelor sau care fac din profit regula lor exclusivă sau scopul lor ultim. Pentru aceasta Biserica refuză ideologiile asociate în timpurile moderne cu "comunismul" sau cu formele atee şi totalitare de "socialism". De asemenea, ea refuză, în practica "capitalismului", individualismul şi primatul absolut al legii pieţei asupra muncii umane.

513. Ce semnificaţie are munca pentru om?
     

     Pentru om munca este o obligaţie şi un drept, prin care el colaborează cu Dumnezeu creatorul. Într-adevăr, muncind cu angajare şi competenţă, persoana actualizează capacităţile înscrise în natura sa, preamăreşte darurile Creatorului şi talanţii primiţi, se întreţine pe sine însuşi şi familia sa, slujeşte comunitatea umană. În afară de aceasta, cu harul lui Dumnezeu, munca poate să fie mijloc de sfinţire şi de colaborare cu Cristos pentru mântuirea celorlalţi.

514. La ce tip de muncă are dreptul orice persoană?
     

     Accesul la o muncă sigură şi onestă trebuie să fie deschis tuturor, fără discriminare nedreaptă, respectând libera iniţiativă economică şi retribuirea corectă.

515. Care este responsabilitatea statului cu privire la muncă?
     

     Statului îi revine obligaţia de a garanta siguranţa cu privire la libertăţile individuale şi ale proprietăţii, pe lângă o monedă stabilă şi servicii publice eficiente; să supravegheze şi să conducă exercitarea drepturilor omului în sectorul economic. În raport cu circumstanţele, societatea trebuie să ajute cetăţenii să-şi găsească un loc de muncă.

516. Ce datorie au conducătorii de întreprinderi?
     

     Conducătorii de întreprinderi au responsabilitatea economică şi ecologică a operaţiunilor lor. Trebuie să ia în considerare binele persoanelor şi nu numai creşterea profiturilor, chiar dacă acestea sunt necesare pentru a asigura investiţiile, viitorul întreprinderilor, locurile de muncă şi buna funcţionare a vieţii economice.

517. Ce obligaţii au muncitorii?
     

     Ei trebuie să-şi îndeplinească munca cu conştiinciozitate, competenţă şi dăruire, căutând să rezolve eventualele controverse prin dialog. Recurgerea la grevă non-violentă este legitimă din punct de vedere moral atunci când apare ca instrument necesar, în vederea unui avantaj proporţionat şi ţinând cont de binele comun.

518. Cum se realizează dreptatea şi solidaritatea între naţiuni?
     

     La nivel internaţional, toate naţiunile şi instituţiile trebuie să acţioneze în solidaritate şi subsidiaritate, cu scopul de a elimina sau măcar de a reduce mizeria, inegalitatea resurselor şi mijloacelor economice, nedreptăţile economice şi sociale, exploatarea persoanelor, acumularea de datorii de către ţările sărace, mecanismele perverse care împiedică dezvoltarea ţărilor mai puţin dezvoltate.

519. În ce mod participă creştinii la viaţa politică şi socială?
     

     Credincioşii laici intervin în mod direct în viaţa politică şi socială, animând, cu spirit creştin, realităţile vremelnice şi colaborând cu toţi, ca martori autentici ai evangheliei şi făcători de pace şi de dreptate.

520. De unde se inspiră iubirea faţă de săraci?
     

     Iubirea faţă de săraci se inspiră din evanghelia Fericirilor şi după exemplul lui Isus în atenţia sa constantă faţă de săraci. Isus a spus: "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40). Iubirea faţă de săraci se realizează prin angajarea împotriva sărăciei materiale şi chiar împotriva numeroaselor forme de sărăcie culturală, morală şi religioasă. Faptele de milostenie, spirituale şi trupeşti, şi numeroasele instituţii de binefacere apărute de-a lungul secolelor, sunt o mărturie concretă a iubirii preferenţiale faţă de săraci care îi caracterizează pe discipolii lui Isus.

PORUNCA A OPTA:
SĂ NU MĂRTURISEşTI STRÂMB ÎMPOTRIVA APROAPELUI TĂU

521. Ce obligaţie are omul faţă de adevăr?
     

     Fiecare persoană este chemată la sinceritate şi la adevăr în acţiune şi în vorbire. Fiecare are obligaţia de a căuta adevărul şi de a adera la el, ordonând întreaga sa viaţă conform exigenţelor adevărului. Adevărul lui Dumnezeu se manifestă în întregime în Isus Cristos: el este adevărul. Cine îl urmează pe el trăieşte în Duhul adevărului şi respinge duplicitatea, simularea şi ipocrizia.

522. Cum se mărturiseşte adevărul?
     

     Creştinul trebuie să mărturisească adevărul evanghelic în toate domeniile activităţii sale publice şi private, chiar cu jertfa propriei vieţi, dacă este necesar. Martiriul este mărturia supremă adusă adevărului credinţei.

523. Ce interzice porunca a opta?
     

     Porunca a opta interzice:
     mărturia falsă, sperjurul, minciuna, a căror gravitate se măsoară cu adevărul pe care îl deformează, cu circumstanţele, cu intenţiile celui mincinos şi cu daunele suferite de victime;
     judecata temerară, vorbirea de rău, defăimarea, calomnia, care diminuează sau distrug buna reputaţie şi onoarea, la care are dreptul orice persoană;
     linguşirea, adularea sau complezenţa, mai ales dacă au ca scop păcate grave sau obţinerea de avantaje ilicite.
     Un păcat comis împotriva adevărului cere repararea, dacă a produs daună altora.

524. Ce anume cere porunca a opta?
     

     Porunca a opta cere respectarea adevărului, însoţită de discreţia dragostei: în comunicare şi în informare, care trebuie să evalueze binele personal şi comun, apărarea vieţii private, pericolul de scandal; în păstrarea secretelui profesional, care trebuie ţinut mereu, în afară de cazuri excepţionale sau pentru motive grave şi proporţionale. De asemenea, se cere respectarea confidenţelor făcute sub sigiliul secretului.

525. Cum trebuie să fie folosirea mijloacelor de comunicare socială?
     

     Informarea mediatică trebuie să fie în slujba binelui comun şi în conţinutul său trebuie să fie mereu adevărată şi integră, rămânând neatinse dreptatea şi dragostea. De asemenea, trebuie să se exprime în mod onest şi corespunzător, respectând cu scrupulozitate legile morale, drepturile legitime şi demnitatea persoanei.

526. Ce relaţie există între adevăr, frumuseţe şi arta sacră?
     

     Adevărul este frumos prin el însuşi. El presupune strălucirea frumuseţii spirituale. În afară de cuvânt, există numeroase forme de exprimare a adevărului, îndeosebi operele artistice. Sunt rodul unui talent dăruit de Dumnezeu şi al efortului omului. Arta sacră, pentru a fi adevărată şi frumoasă, trebuie să evoce şi să glorifice misterul lui Dumnezeu apărut în Cristos şi să conducă la adorarea şi la iubirea lui Dumnezeu Creator şi Mântuitor, frumuseţe supremă de adevăr şi de iubire.

PORUNCA A NOUA:
SĂ NU POFTEşTI FEMEIA APROAPELUI TĂU

527. Ce anume cere porunca a noua?
     

     Porunca a noua cere să se învingă concupiscenţa carnală în gânduri şi în dorinţe. Lupta împotriva acestei concupiscenţe trece prin purificarea inimii şi practicarea virtuţii cumpătării.

528. Ce interzice porunca a noua?
     

     Porunca a noua interzice cultivarea de gânduri şi dorinţe privitoare la acţiunile interzise de porunca a şasea.

529. Cum se ajunge la curăţia inimii?
     

     Cel botezat, prin harul lui Dumnezeu şi luptând împotriva dorinţelor dezordonate, ajunge la curăţia inimii prin virtutea şi darul castităţii, limpezimea intenţiei, transparenţa privirii exterioare şi interioare, disciplina sentimentelor şi a imaginaţiei, rugăciune.

530. Ce alte exigenţe are curăţia?
     

     Curăţia cere pudoare, care, păzind intimitatea persoanei, exprimă delicateţea castităţii şi reglementează privirile şi gesturile în conformitate cu demnitatea persoanelor şi a comuniunii lor. Ea eliberează de erotismul difuz şi ţine departe de tot ceea ce favorizează curiozitatea bolnavă. Cere şi o purificare a ambientului social, printr-o luptă constantă împotriva permisivităţii moravurilor, bazată pe o eronată concepţie despre libertatea umană.

PORUNCA A ZECEA:
SĂ NU POFTEşTI CASA APROAPELUI TĂU
şI NICI UN LUCRU CE ESTE AL LUI

531. Ce anume cere şi ce interzice porunca a zecea?
     

     Porunca aceasta, care completează porunca precedentă, cere o atitudine interioară de respect faţă de proprietatea celuilalt şi interzice aviditatea, cupiditatea dezordonată faţă de bunurile altora şi invidia, care constă în tristeţea simţită în faţa bunurilor altuia şi în dorinţa nestăpânită de a şi le însuşi.

532. Ce anume cere Isus prin sărăcia inimii?
     

     Isus cere ucenicilor săi să-l prefere pe el mai presus de tot şi de toţi. Dezlipirea de bogăţii - conform spiritului sărăciei evanghelice - şi abandonarea în mâinile providenţei lui Dumnezeu, care ne eliberează de grija faţă de ziua de mâine, pregătesc pentru fericirea "săracilor cu duhul, căci a lor este deja împărăţia cerurilor" (Mt 5,3).

533. Care este cea mai mare dorinţă a omului?
     

     Cea mai mare dorinţă a omului este de a-l vedea pe Dumnezeu. Acesta este strigătul întregii sale fiinţe: "Vreau să-l văd pe Dumnezeu!" Omul realizează fericirea sa adevărată şi deplină în viziunea celui care l-a creat din iubire şi-l atrage la sine cu iubirea sa infinită.