CATEHISM

PARAGRAFUL 3. Isus Cristos a fost îngropat

624.    «Prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om» (Evr 2, 9). În planul său de mântuire, Dumnezeu a hotărât nu numai ca Fiul său «să moară pentru păcatele noastre» (1 Cor 15, 3), ci şi «să guste moartea», adică să cunoască starea de moarte, starea de despărţire între suflet şi trup, în timpul cuprins între momentul în care şi-a dat ultima suflare pe Cruce şi momentul în care a înviat. Această stare de moarte a lui Cristos este misterul mormântului şi al coborârii în iad. Acesta este misterul Sâmbetei Sfinte în care Cristos aşezat în mormânt [962] manifestă marea odihnă sabatică a lui Dumnezeu [963] după împlinirea [964] mântuirii oamenilor ce instaurează pacea în universul întreg [965].

Cristos în mormânt cu trupul

625.    Şederea lui Cristos în mormânt constituie legătura reală între starea de pasibilitate a lui Cristos înainte de Paşte şi starea actuală de slavă a Celui înviat. Este aceeaşi persoană a «Celui viu» care poate să spună: «Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor» (Ap 1, 18):

626.    Deoarece «Începătorul vieţii» care a fost dat morţii (Fapte 3, 15) este cu adevărat «Cel viu care a înviat» (Lc 24, 5-6), era necesar ca Persoana dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu să continue să-şi asume sufletul şi trupul despărţite prin moarte:

«Nu-l vei lăsa pe Cel sfânt al tău să vadă putrezirea»

627.    Moartea lui Cristos a fost moarte adevărată întru cât a pus capăt existenţei sale umane pământeşti. Dar, din cauza unirii pe care trupul său a păstrat-o cu Persoana Fiului, El n-a devenit rămăşiţă pământească asemenea celorlalţi, căci «puterea dumnezeiască a apărat trupul lui Cristos de stricăciune [968]». Se poate spune în acelaşi timp despre Cristos: «că s-a luat de pe pământ viaţa lui» (Is 53, 8) şi că «Trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe Cel sfânt al tău să vadă putrezirea» (Fapte 2, 26-27) [969]. Învierea lui Isus «a treia zi» (1 Cor 15, 4; Lc 24, 46) [970] este dovada acestui lucru, căci se socotea că putrezirea se arată începând cu ziua a patra [971].

«Înmormântaţi împreună cu Cristos...»

628.    Botezul, care are ca semn originar şi plenar cufundarea în apă, semnifică eficient coborârea în mormânt a creştinului care moare păcatului împreună cu Cristos în vederea unei noi vieţi: «Am fost îngropaţi împreună cu Cristos, prin botez, în moarte, pentru ca, precum a fost înviat Cristos din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii» (Rom 6, 4) [972].

PE SCURT

Note