![]() | ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() |
![]() |
![]() | ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | ![]() |
![]() | ![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() Catehismul Bisericii Catolice achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București PARAGRAFUL 3. Isus Cristos a fost îngropat 624. «Prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om» (Evr 2, 9). În planul său de mântuire, Dumnezeu a hotărât nu numai ca Fiul său «să moară pentru păcatele noastre» (1 Cor 15, 3), ci și «să guste moartea», adică să cunoască starea de moarte, starea de despărțire între suflet și trup, în timpul cuprins între momentul în care și-a dat ultima suflare pe Cruce și momentul în care a înviat. Această stare de moarte a lui Cristos este misterul mormântului și al coborârii în iad. Acesta este misterul Sâmbetei Sfinte în care Cristos așezat în mormânt [962] manifestă marea odihnă sabatică a lui Dumnezeu [963] după împlinirea [964] mântuirii oamenilor ce instaurează pacea în universul întreg [965]. 625. Șederea lui Cristos în mormânt constituie legătura reală între starea de pasibilitate a lui Cristos înainte de Paște și starea actuală de slavă a Celui înviat. Este aceeași persoană a «Celui viu» care poate să spună: «Am fost mort, și, iată, sunt viu, în vecii vecilor» (Ap 1, 18):
626. Deoarece «Începătorul vieții» care a fost dat morții (Fapte 3, 15) este cu adevărat «Cel viu care a înviat» (Lc 24, 5-6), era necesar ca Persoana dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu să continue să-și asume sufletul și trupul despărțite prin moarte:
«Nu-l vei lăsa pe Cel sfânt al tău să vadă putrezirea» 627. Moartea lui Cristos a fost moarte adevărată întru cât a pus capăt existenței sale umane pământești. Dar, din cauza unirii pe care trupul său a păstrat-o cu Persoana Fiului, El n-a devenit rămășiță pământească asemenea celorlalți, căci «puterea dumnezeiască a apărat trupul lui Cristos de stricăciune [968]». Se poate spune în același timp despre Cristos: «că s-a luat de pe pământ viața lui» (Is 53, 8) și că «Trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe Cel sfânt al tău să vadă putrezirea» (Fapte 2, 26-27) [969]. Învierea lui Isus «a treia zi» (1 Cor 15, 4; Lc 24, 46) [970] este dovada acestui lucru, căci se socotea că putrezirea se arată începând cu ziua a patra [971]. «Înmormântați împreună cu Cristos...» 628. Botezul, care are ca semn originar și plenar cufundarea în apă, semnifică eficient coborârea în mormânt a creștinului care moare păcatului împreună cu Cristos în vederea unei noi vieți: «Am fost îngropați împreună cu Cristos, prin botez, în moarte, pentru ca, precum a fost înviat Cristos din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții» (Rom 6, 4) [972].
Note 962. Cf. Evr 4, 4-9. 963. Cf. In 19, 30. 964. Cf. Col 1, 18-20. 965. Sfântul Grigore de Nyssa, Or. catech. 16. 966. Sfântul Ioan din Damasc, F.o. 3, 27. 967. Sf. Toma Aq., S. th. 3, 51, 3. 968. Cf. Ps 16, 9-10. 969. Cf. Mt 12, 40; Iona 2, 1; Os 6, 2. 970. Cf. In 11, 39. 971. Cf. Col 2, 12; Ef 5, 26. 972. Cf. Evr 2, 9. 973. LR, Vigilia Pascală 18: Exsultet. |
![]() |
![]() |
© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
|