CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul și fecioria

Secțiunea 9.
Paul dă o interpretare "personală" învățăturii lui Cristos

Pe lângă comentariile pastorale, există reflecții personale incluse în remarcile Sf. Paul despre relația dintre căsătorie și feciorie sau celibat. Așa cum ar da mărturie orice păstor, în răspunsul la întrebări despre credință, în legătură cu dificultăți personale, există cel mai adesea un amestec de învățături doctrinale sau morale, aplicații pastorale ale acelor învățături, și reflecții personale. Dar Paul face clar distincție între opiniile personale, bazate pe propriile lui experiențe, și poruncile Domnului. De exemplu, în versetele 7-8, el scrie: "Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine... Celor necăsătoriți și văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine" [45]. Aceasta este o reflecție personală bazată pe propria lui viață după cum reiese clar din fraza "Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine". Nu există vreo invocare a unei porunci din partea Domnului. Puțin mai încolo în pasaj citim: "Cât despre fecioare, nu am nici o poruncă de la Domnul, însă le dau un sfat, ca unul care am primit de la Domnul harul de a fi vrednic de crezare" [46]. Din nou, aici este o opinie personală. El declară deschis: "nu am nici o poruncă de la Domnul".

Ca o dovadă în plus că această remarcă este una foarte personală, el invocă faptul că este vrednic de crezare și că cititorii lui știu că este vrednic de crezare ca motiv pentru acceptarea opiniei lui. O notă total diferită apare în versetul 10: "Celor căsătoriți le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat" [47]. Aici, el invocă cu claritate autoritatea lui Cristos. O altă opinie personală urmează două versete mai încolo: "Celorlalți le spun, eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necreștină și ea consimte să locuiască cu el, să nu o părăsească" [48]. "Măreția învățăturii lui Paul constă în faptul că, prezentând adevărul proclamat de Cristos în toată autenticitatea și identitatea lui, el îi dă o amprentă proprie, într-un anumit sens interpretarea lui 'personală'"[49]. Așa cum ar fi o greșeală să citim remarcile pastorale ale lui Paul fără lumina afirmațiilor lui doctrinale, ar fi de asemenea o greșeală gravă să citim comentariile lui personale fără întregul context al întregului corp al învățăturilor sale, incluzând afirmațiile doctrinale.

Există mai multe pasaje din capitolul al șaptelea al primei Scrisori către Corinteni care ar putea să ne facă să credem că Sf. Paul vedea căsătoria pur și simplu ca un remediu pentru concupiscență. Desigur, această interpretare nu a lipsit din reflecțiile Bisericii asupra învățăturilor Sf. Paul. De exemplu, el sfătuia că este mai bine să te căsătorești decât "să arzi" [50]. În primele versete, scrie că "este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuși, pentru a evita desfrânările, fiecare bărbat să-și aibă femeia lui și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei" [51]. Aceste pasaje ar putea cu ușurință să fie interpretate astfel: căsătoria este doar pentru cei slabi care nu își pot controla propriile pasiuni și dorințe sexuale. Dar aceste pasaje trebuie comparate cu versetul 7, unde scrie că "fiecare își are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel". Ambele vocații sunt daruri de la Dumnezeu. Nu sunt un refugiu pentru cei slabi!

"Oare Apostolul, în prima sa Scrisoare către Corinteni, privește căsătoria exclusiv din punctul de vedere al unui 'remedium concupiscentiae', cum se obișnuia să se spună în limbajul teologic tradițional? Afirmațiile menționate puțin mai sus par a dovedi acest lucru. Cu toate acestea, chiar alături (expresia 'să ardă' este în versetul 9; afirmația despre 'carisma proprie de la Dumnezeu' este în versetul 7) de afirmațiile citate, citim un pasaj care ne conduce la a vedea diferit învățătura lui Paul ca întreg, conținută în capitolul al șaptelea din prima Scrisoare către Corinteni: 'Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine (repetă argumentul său favorit pentru abținerea de la căsătorie), însă fiecare își are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel' (1Corinteni 7,7). Așadar, chiar și aceia care aleg căsătoria și trăiesc în ea primesc un 'dar' de la Dumnezeu, 'darul propriu', adică harul propriu acestei alegeri, acestui mod de viață, acestei stări. Darul primit de persoanele care trăiesc în căsătorie este diferit de cel primit de persoanele care trăiesc în feciorie și au ales-o pentru împărăția cerurilor. Este în aceeași măsură un adevărat 'dar de la Dumnezeu', dar 'propriu', destinat pentru persoane concrete, și 'specific', adică corespunzător vocației lor în viață" [52].

Sfântul Paul vorbește despre "focul" dorinței nu pentru că dorește să propună căsătoria doar ca un remediu pentru el. (A vorbit deja despre dorința lui ca toți să rămână așa ca el, care este celib. Mai apoi, după cum am văzut, în capitolul al șaptelea al primei lui Scrisori către Corinteni vorbește despre dorința lui de a-și "cruța" turma de dificultățile căsătoriei!) Mai degrabă, el scrie ca un păstor care are o înțelegere concretă cu privire la natura căzută (din cauza păcatului original) a tuturor persoanelor umane. În prima Scrisoare a lui Paul către Corinteni, "se dezvăluie întregul realism al teologiei pauline a trupului. Dacă în scrisoare Apostolul proclamă că 'trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi (1Corinteni 6,19), în același timp este pe deplin conștient de slăbiciunea și păcătoșenia la care este supus omul, tocmai din cauza concupiscenței trupului" [53].
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire