CATEHEZĂ

Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria

Secţiunea 7.
Interpretarea cuvintelor Apostolului Paul despre căsătorie

Nu toţi în istoria Bisericii au prezentat relaţia dintre vocaţia la căsătorie şi vocaţia la celibat sau feciorie aşa cum a făcut-o Papa Ioan Paul al II-lea. Citându-l pe Sf. Paul: "Aşa încât cel care îşi dă în căsătorie fecioara sa face bine, iar cel care nu o dă în căsătorie va face şi mai bine" (1Corinteni 7,38), unii au susţinut că Sf. Paul învaţă că starea feciorelnică sau de celibat este "mai bună" decât starea căsătorită, adică nu doar mai bună pentru un anumit individ, ci mai bună în sens obiectiv. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a susţinut uneori a fost că fecioarele sau celibii sunt, prin însăşi starea lor de viaţă, mai sfinţi decât cei căsătoriţi. (Sf. Bernard de Clairvaux, în secolul al XII-lea, sugera că este foarte greu pentru un călugăr să ajungă la gloria cerească şi aproape imposibil pentru oricine nu este în viaţa consacrată.) Papa Ioan Paul al II-lea a analizat învăţătura Sf. Paul despre căsătorie din prima lui Scrisoare către Corinteni în nn. 82-86, în ultimele cinci discursuri din cel de-al patrulea ciclu (nn. 73-86).

Papa Ioan Paul al II-lea a arătat că în capitolul al şaptelea din această scrisoare, Paul vorbeşte ca răspuns la întrebările adresate lui de Biserica din Corint. Primele cuvinte ale capitolului sunt: "Referitor la cele ce mi le-aţi scris" [30]. El răspunde la întrebări legate de căsătorie şi feciorie puse lui de discipolii săi din Corint. Este răspunsul unui păstor la o problemă particulară. În timp ce aceasta nu înseamnă că învăţătura lui Paul nu are forţă dincolo de contextul imediat, înseamnă însă că pasajul trebuie citit în conformitate cu abordarea pastorală a lui Paul faţă de o problemă. Este de asemenea foarte important să remarcăm că Sf. Paul răspunde nu doar într-un mod abstract, ci foarte personal. El scrie: " Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine", adică celib [31], şi: "Eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji", adică de grijile unei persoane căsătorite. Acestea sunt note foarte personale luate din propria lui viaţă şi din observaţiile lui pastorale privind persoanele căsătorite.

Există, de asemenea, pasaje care conţin învăţătură doctrinală foarte clară în capitolul al şaptelea din 1Corinteni, de exemplu: " Celor căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat" [32]. Aşadar sarcina pentru a înţelege corect intenţia Sf. Paul este de a reciti 1Corinteni 7 în conformitate cu învăţătura doctrinală (clar conturată şi prezentată), interpretând notele personale şi pastorale în lumina acelei învăţături doctrinale. Aceasta este sarcina pe care Papa Ioan Paul al II-lea a îndeplinit-o în ultimele patru discursuri ale celui de-al patrulea ciclu.

Nu mai puţin de trei ori în cel de-al şaptelea capitol din prima Scrisoare către Corinteni, Sf. Paul vorbeşte despre Dumnezeu care cheamă oamenii la o vocaţie particulară. În versetul 7, scrie: "Fiecare îşi are carisma proprie de la Dumnezeu". În versetul 17, auzim: "Să trăiască fiecare aşa cum i-a dat Domnul, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare. Astfel stabilesc eu în toate Bisericile". (Este foarte important să înţelegem că în acest pasaj, Sf. Paul învaţă acest principiu ca pe o poruncă.) În fine, în versetul 20, auzim că "Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat". În toate aceste trei versete, Sf. Paul vorbeşte despre o vocaţie, o chemare din partea lui Dumnezeu. El spune de asemenea clar că toţi trebuie să urmeze vocaţia dată lui sau ei de Dumnezeu şi să rămână în acea vocaţie. Toate celelalte remarci ale lui Paul despre căsătorie şi feciorie sau celibat trebuie să fie citite în lumina acestor "porunci" despre care a scris.

Întrebările la care răspunde Paul sunt din partea unor indivizi din Biserica din Corint, din secolul I. Aceşti oameni sunt Neamurile convertite la creştinism. Ei nu erau înrădăcinaţi în tradiţionala înţelegere iudaică din Vechiul Testament privind căsătoria şi procreaţia. Înţelegerea lor privind căsătoria a fost modelată de cultura păgână care a existat în imperiul roman în timpul lui Cristos. "Căsătoria, în acest mediu, era înţeleasă ca un mod de 'a te folosi de lume' - diferit de cum era în întreaga tradiţie iudaică (în ciuda anumitor pervertiri pe care Isus le-a arătat în conversaţia Lui cu fariseii şi în Predica de pe Munte)" [33]. Vorbind despre căsătorie şi feciorie turmei lui din Corint, Paul nu trebuie doar să susţină posibilitatea fecioriei şi a celibatului pentru împărăţia cerurilor, ci de asemenea trebuie să se asigure că adepţii lui înţeleg căsătoria în contextul creştin adecvat. Aşadar, Paul subliniază caracterul trecător al acestei lumi. În versetul 29, el insistă asupra faptului că "timpul s-a scurtat", deoarece doreşte să sublinieze lumea viitoare a cerului la care sunt chemaţi toţi. El repetă această idee în versetul 31: "căci chipul acestei lumi trece".

Pe aceia care obişnuiau să se bucure de toate plăcerile acestei lumi (şi căsătoria era un mod de "a folosi lumea" în acest sens) Paul îi avertizează că această lume nu este totul, că există o lume viitoare pentru care toţi creştinii, căsătoriţi sau necăsătoriţi, sunt destinaţi. În felul său pastoral, Paul le spune cititorilor lui căsătoriţi că trebuie să trăiască în căsătorie diferit de cum ar dicta cultura lor. "Fără îndoială, toate acestea explică stilul răspunsului lui Paul. Apostolul este foarte conştient de faptul că încurajând renunţarea la căsătorie, în acelaşi timp trebuie să sublinieze un mod de a înţelege căsătoria care să fie în conformitate cu întreaga ordine evanghelică a valorilor" [34]. A interpreta remarcile lui Paul ca o critică la adresa căsătoriei este o interpretare greşită şi merge direct împotriva la ceea ce Sf. Paul mai învaţă în acest pasaj: "Totuşi, dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti" [35]. El repetă aceeaşi idee în versetul 36.