CATEHEZĂ

Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria

Secţiunea 3.
Celibatul este diferit de starea noastră de după învierea trupului

Evident, dacă viaţa celibă sau feciorelnică trebuie să fie un act de iubire exprimat în şi prin trup, trebuie să fie liber aleasă, pentru că dacă nu ar fi aşa, după cum am văzut, nu ar fi un act de iubire - nu ar fi o alternativă umană adecvată la uniunea dintre soţi (văzută din punctul de vedere al subiectului uman, care poate acţiona în mod uman doar prin cunoaştere şi alegere liberă). Aşadar, una dintre caracteristicile esenţiale ale fecioriei şi celibatului în învăţătura lui Cristos este aceea că trebuie să fie alese. De fapt, invitaţia Domnului la celibat sau feciorie ca vocaţie face deosebit de clară această caracteristică. După comentariul lui Cristos despre divorţ în Evanghelia lui Matei [16], discipolii săi i-au spus: "Dacă astfel este pricina omului cu femeia [dacă divorţul nu este permis], nu este de folos să se însoare". El a răspuns: "Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă" [17]. Cristos menţionează trei motive pentru care cineva ar putea să nu se căsătorească: s-a născut incapabil de a se căsători; a fost făcut astfel de către alţi oameni; şi a ales să nu se căsătorească pentru împărăţia cerurilor. Primele două categorii privesc probleme fizice care sunt rezultatul unor defecte congenitale sau al unor intervenţii umane. În amândouă aceste cazuri, cel care este incapabil de căsătorie nu are de ales în această privinţă. A treia categorie enumerată de Domnul sunt cei care au ales să nu se căsătorească "pentru împărăţia cerurilor". Această a treia categorie se deosebeşte de celelalte două în primul rând pentru că este liber aleasă de individ şi în al doilea rând pentru că este pentru cer, adică pentru motive supranaturale.

Cerinţa ca aceia care îmbrăţişează celibatul sau fecioria să aleagă explicit această stare pentru împărăţia cerurilor deosebeşte calea vieţii lor de starea necăsătorită după învierea trupului (după A Doua Venire) în cer, la sfârşitul lumii, când sufletele şi trupurile noastre vor fi reunite în slavă. După cum scria Papa, "Există o diferenţă esenţială între starea omului în învierea trupului şi alegerea voluntară a abstinenţei pentru împărăţia cerurilor în viaţa pământească şi în 'starea istorică' a omului căzut şi răscumpărat. Absenţa escatologică a căsătoriei va fi o 'stare', adică modul propriu şi fundamental de existenţă al fiinţelor umane, bărbaţi şi femei, în trupurile lor glorificate. Abstinenţa pentru Împărăţia Cerurilor, ca rod al unei alegeri carismatice, este o excepţie cu privire la cealaltă stare, adică acea stare la care omul 'de la început' devine şi rămâne participant în decursul existenţei sale pământeşti" [18].

Nu există nici o contradicţie între învăţătura lui Cristos privind celibatul (sau fecioria) şi învăţătura lui despre căsătorie. Amândouă se bazează pe unitatea trup-persoană a fiinţei umane. Amândouă se bazează pe, cum ar fi spus Papa, orientarea subiectului personal (cunoaştere şi alegere) către un altul: fie Cristos fie un soţ. Amândouă stările reprezintă un act de dăruire de sine, un act de iubire, care este exprimat în şi prin trup. Amândouă se bazează pe revelarea faptului că fiinţa umană este chemată la a iubi şi a exprima acea iubire în şi prin propriul trup.

Faptul că angajamentul faţă de un soţ şi angajamentul la feciorie sau celibat nu sunt în conflict este grafic şi simbolic demonstrat în unele ordine religioase de femei. Cele care urmează să fie primite în ordin se îmbracă în rochie albă ca de nuntă pentru că ele sunt miresele lui Cristos. În cadrul ceremoniei ele îşi dau consimţământul lui Cristos. În unele privinţe ritualul nu este deosebit de ritualul căsătoriei. Dacă angajamentul la celibat sau feciorie nu ar fi un angajament de iubire exprimat în şi prin trupul uman (aşa cum este căsătoria), practica acestor ordine religioase ar fi ofensatoare.

Trebuie arătat că învăţătura lui Cristos despre feciorie şi celibat indică clar că această vocaţie este complementară vocaţiei maritale. Papa Ioan Paul al II-lea a arătat că învăţătura lui Cristos despre feciorie sau celibat pentru împărăţia cerurilor nu este aşezată împreună cu răspunsul dat de El saducheilor la întrebarea despre femeia care a fost căsătorită şi şapte fraţi. Saducheii l-au întrebat pe Cristos a cui soţie va fi ea în cer de vreme ce a fost căsătorită cu şapte bărbaţi. El a răspuns că în cer "nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită" [19]. Deşi celibatul şi fecioria creştine sunt pentru împărăţia cerurilor, Cristos nu a plasat această învăţătură alături de cea despre înviere şi despre modul în care va fi unitatea trup-persoană în cer. El nu a pus această învăţătură împreună cu unitatea trup-persoană din cer pentru că fecioria şi celibatul în această viaţă alese pentru împărăţia cerurilor sunt o alegere făcută în contextul "omului istoric", al stării căzute (din cauza păcatului originar) a tuturor fiinţelor umane acum pe pământ. Astfel, alegerea celibatului creştin este analogă cu alegerea căsătoriei. Ambele vocaţii sunt alese în contextul moştenirii păcatului originar şi a efectelor sale.

Faptul că Cristos plasează învăţătura Sa despre celibat şi feciorie pentru împărăţia cerurilor imediat după învăţătura Sa despre căsătorie indică clar că norma o constituie căsătoria, iar celibatul şi fecioria creştine sunt excepţii. Faptul că Cristos vorbeşte prima dată despre căsătorie şi apoi despre celibat şi feciorie demonstrează acest lucru, după cum o face şi remarca Sa "Cine poate înţelege să înţeleagă". Mai mult, ideea că este "pentru împărăţia cerurilor" indică faptul că această alegere nu urmăreşte un rezultat pământesc şi natural, cum ar face-o căsătoria cu posibilitatea procreării copiilor, ci unul supranatural care nu poate fi norma pentru existenţa pământească.