CATEHEZĂ

Capitolul V.
Învierea trupului

Secţiunea 4.
Absenţa uniunii maritale nu va fi o pierdere

Putem de asemenea înţelege absorbirea capacităţilor trupeşti în uniunea cu Dumnezeu în lumina nivelului înalt al emoţiilor noastre cauzat de vederea faţă la faţă a lui Dumnezeu. Uniunea cu Dumnezeu în cer este una de iubire. Iubirea implică cu siguranţă capacităţile emoţionale ale trupului. Este evident pentru majoritatea oamenilor după o anumită experienţă că puterile fizice ale trupului uman sunt strâns legate de emoţiile persoanei. Chiar şi cel mai talentat atlet nu reuşeşte performanţe la fel de bune dacă este tulburat de dificultăţi emoţionale. Vorbim adesea despre a nu aduce pe teren elemente care distrag. Vorbim de asemenea despre a nu aduce acasă problemele de la serviciu. Aceste vorbe sunt un mod de a sublinia faptul că emoţiile joacă un rol imens în exercitarea capacităţilor noastre fizice: pe teren ca atlet profesionist; acasă în exprimarea iubirii şi a afecţiunii. În mod similar, fiecare soţ ştie când gândurile celuilalt sunt "în altă parte". În cer, emoţiile noastre vor fi atât de captivate de bucuria de nedescris a uniunii cu Dumnezeu încât ar fi imposibil să ne exercităm oricare dintre capacităţile noastre fizice într-o altă uniune decât cea cu Dumnezeu. (Aşadar, expresia trupească a iubirii în uniunea maritală a soţilor nu va avea loc. Expresia trupească a iubirii se va concentra total asupra lui Dumnezeu Însuşi.)

Este foarte important să înţelegem că absenţa uniunii maritale în cer nu este o lipsă. În starea noastră actuală, majoritatea dintre noi experimentăm o dorinţă profundă de a ne exprima mai adecvat iubirea noastră faţă de Dumnezeu, iubirea noastră faţă de soţul sau soţia noastră, iubirea noastră faţă de copiii, faţă de prietenii noştri. Trupul uman, aşa minunat cum este, e incapabil să exprime complet chiar şi trăirile spiritului uman, ale sufletului uman, ca să nu mai vorbim despre trăirile unei Persoane divine, de exemplu Cristos sau Duhul Sfânt. Acest lucru este adevărat şi pentru starea omului înainte de păcat, dar este în special adevărat pentru omul "istoric". În cer, în învierea trupului, aceste limitări vor dispărea toate deoarece divinul va pătrunde fiecare capacitate umană şi vom fi capabili să exprimăm şi să simţim cu capacităţile noastre trupeşti uniunea de iubire pe care o vom avea cu Dumnezeu. Aşadar, nu vom experimenta lipsa uniunii maritale în cer ca pe o pierdere. Mai degrabă, tocmai scopul uniunii maritale, acela de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne iubeşte Dumnezeu, va fi adus la o asemenea perfecţiune încât vom şti şi vom simţi că suntem pe deplin împliniţi, că iubim în modul în care am fost creaţi să iubim. În loc să simţim vreo pierdere sau vreo lipsă, vom fi în sfârşit satisfăcuţi că exprimăm în mod adecvat iubirea noastră pentru Dumnezeu şi iubirea pentru ceilalţi prin Dumnezeu. Această satisfacţie faţă de expresia adecvată (adică în conformitate cu dorinţele noastre cele mai profunde) a iubirii pentru Dumnezeu va produce o bucurie de nedescris! Este evident din ceea ce s-a spus că uniunea cu Dumnezeu "faţă la faţă" nu va fi, ca să fim exacţi, una "nupţială" dacă prin "nupţială" înţelegem o uniune dintre un bărbat şi o femeie exprimată prin puterile sexuale. Deşi cerul a fost asemănat cu căsătoria perfectă şi cu un ospăţ de nuntă, aceasta nu este decât o analogie. "Cei consideraţi vrednici de lumea cealaltă şi de învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita" [16]. "Căsătoria şi procreaţia în sine nu caracterizează în mod categoric semnificaţia originară şi fundamentală [de a fi chemaţi să iubim] a faptului de a avea un trup sau de a fi, din punctul de vedere al trupului, bărbat şi femeie. Căsătoria şi procreaţia dau doar o realitate concretă acelei semnificaţii în dimensiunile istoriei. Învierea indică sfârşitul dimensiunii istorice" [17].

Având aceste învăţături ale lui Cristos şi reflecţiile Papei Ioan Paul al II-lea asupra acestor învăţături, se poate spune că a compara uniunea persoanei umane în unitatea sa trup-suflet în cer după învierea trupului cu un ospăţ de nuntă este aproape o minciună. Comparaţia este atât de falsă, adică transmite atât de multe imagini ale uniunii maritale pământeşti care nu sunt parte a uniunii cu Dumnezeu în cer, cum ar fi aspectele sexuale, încât îi induce pe oameni în eroare. Chiar şi prima idee pe care o transmite, că în căsătorie soţii trebuie să se iubească aşa cum ne iubeşte Dumnezeu şi în cer îl vom iubi aşa cum ne iubeşte, este falsă deoarece în nici o căsătorie de pe pământ, nici în cea mai perfectă, soţii nu se dăruiesc pe sine unul altuia în modul în care vom putea să ne dăruim pe noi înşine lui Dumnezeu în cer.