CATEHEZĂ

Capitolul III.
Păcatul şi ruşinea

Secţiunea 2.
A. Experienţa goliciunii a lui Adam şi a Evei (1)

Înainte ca Adam şi Eva să păcătuiască, înainte de Cădere (cum se spune în teologie), ei erau goi dar nu se ruşinau [5]. După ce au păcătuit, "li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte" [6]. Apoi ei s-au ascuns de Dumnezeu, pe care l-au auzit umblând prin grădină în răcoarea serii. Acestea sunt aşadar două rezultate distincte ale păcatului, relatate în Geneză. În primul rând, ei se acoperă. În al doilea rând, se tem de Dumnezeu. De fapt, Adam chiar îi spune lui Dumnezeu: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns" [7]. Amândouă aceste rezultate ale păcatului marchează schimbări semnificative. Înainte de cădere, erau goi şi nu se ruşinau, adică nu se acopereau. Mai mult, înainte de Cădere, exista o relaţie familiară cu Dumnezeu. Adam primeşte porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului fără a protesta sau reacţiona [9].

Atunci când ne este ruşine, teama este aproape întotdeauna prezentă. Însă teama lui Adam şi a Evei nu a fost legată doar de ruşinea pentru goliciunea lor fizică. "În toate acestea, 'goliciunea' nu are doar o semnificaţie literală, nu se referă doar la trup... De fapt, prin 'goliciune' este arătat omul lipsit de participarea la Dar, omul înstrăinat de acea Iubire care a fost izvorul darului original..." [9].

Adam şi Eva au păcătuit şi au trăit ruşinea şi teama. Această ruşine şi această teamă sunt înregistrate în conştiinţa lor şi sunt redate în paginile Genezei. Însă adevărata cauză a ruşinii şi fricii lui Adam şi Eva trece dincolo de simpla lor goliciune fizică. De fapt, a întrebat Papa Ioan Paul al II-lea retoric, "ce stare a conştiinţei se poate manifesta prin cuvintele: 'm-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns'" [10].

Papa Ioan Paul al II-lea a răspuns la propria lui întrebare amintind faptul că înainte de păcat, Adam a fost capabil să se cunoască pe sine ca persoană în şi prin trupul său uman. Unicitatea lui Adam, conştientizarea de către el a faptului că nici un alt trup viu nu este ca al lui (până când a fost creată Eva), a fost sursa cunoaşterii lui Adam că este diferit faţă de animale, că este o persoană. După crearea Evei, faptul că atât Adam cât şi Eva au conştientizat că trupurile lor au fost create pentru ca ei să se unească unul cu celălalt a fost sursa înţelegerii lor reciproce a faptului că fiecare a fost creat pentru iubire, adică au fost creaţi pentru a se iubi unul pe celălalt aşa cum Dumnezeu i-a iubit. Prin conştientizarea de către ei a unicităţii umane (ca deosebire faţă de animale) şi a unităţii, Adam şi Eva au ajuns să se cunoască pe sine ca persoane create pentru iubire. Această cunoaştere a venit din experienţele lui Adam şi ale Evei privind propriile lor trupuri - în primul rând cunoscând că trupurile lor sunt radical diferite de cele ale animalelor şi apoi cunoscând că trupurile lor ca masculin şi feminin au fost create unul pentru celălalt.

Cu experienţa lui Adam şi a Evei privind goliciunea după păcat, o experienţă de asemenea bazată pe trup, cunoaşterea trupurilor lor a fost radical diferită de cunoaşterea anterioară a trupurilor lor. Această conştiinţă diferită privind propriile lor trupuri atestă o schimbare radicală în ei. Ruşinea şi teama experimentate de Adam şi Eva nu sunt se datorează doar goliciunii lor fizice, ci sunt înrădăcinate în noul lor mod de a exista în lume - un mod care nu a fost dorit de Dumnezeu pentru ei "de la început".

Adam şi Eva au fost constituiţi ca persoane cu trupuri şi puşi să stăpânească pământul. Cuvintele lui Adam, "m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns", par a exprima "conştiinţa faptului de a fi neputincios, şi sentimentul de nesiguranţă privind structura lui trupească în faţa procesului naturii" [11]. Cu alte cuvinte, înainte de păcat Adam şi Eva erau "la cârmă". Ca persoane, nu erau supuşi proceselor naturale, ci natura trebuia să se supună lor. După păcat, ordinea originară a fost răsturnată. Teama lui Adam şi a Evei după păcat a fost reacţia naturală faţă de noua lor situaţie: teamă faţă de ceea ce procesele naturii le-ar putea face.

Cu toate acestea, conştientizarea de către Adam şi Eva a ruşinii şi a fricii lor indică spre ceva mai mult decât o răsturnare a ordinii originare a naturii. "Au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte." Şi-au ascuns propriile lor trupuri "pentru a ascunde de privirea bărbatului ceea ce este semnul vizibil al feminităţii, şi de privirea femeii ceea ce este semnul vizibil al masculinităţii" [12]. Văzându-se unul pe altul goi după păcat, au reacţionat într-un mod contrar sistemelor lor de valori. Fiecare ştia că celălalt trebuie să fie preţuit şi iubit. Cu toate acestea, după păcat, văzându-se unul pe altul fără haine, au avut în prezenţa celuilalt o reacţie contrară atitudinii adecvate pe care ştiau că trebuie să o aibă unul faţă de celălalt. Le-a fost ruşine deoarece reacţiile lor fizice au vorbit un limbaj: limbajul la a lua şi a folosi într-un mod sexual. Acesta contrasta cu limbajul la a dărui şi a primi pe care trupurile lor l-au vorbit întotdeauna înainte de păcat. Pe scurt, ei au experimentat pofta trupească şi totuşi, ei ştiau încă faptul că trebuie să se iubească, şi nu să se folosească unul pe altul. Acţionând contrar sistemului lor de valori, s-au ruşinat de ei înşişi. Ei se temeau de asemenea că acţionând în acest fel, se va ajunge la pierderea unei valori: pierderea darului pe care îl constituia celălalt, deoarece acesta va fi profund ofensat de faptul de a fi considerat un obiect de folosit. Pierderea celuilalt i-ar fi lăsat pe amândoi total singuri şi abandonaţi. Ruşinea şi teama în faţa răsturnării ordinii naturii şi în faţa reacţiilor lor din momentul în care s-au văzut unul pe celălalt fără haine atestă amândouă o conştiinţă diferită privind trupurile lor.