CATEHEZĂ

Capitolul III.
Păcatul şi ruşinea

Secţiunea 1.
Despre al doilea ciclu al Teologiei trupului

În primul ciclu al Teologiei trupului (nr. 1-23), Papa Ioan Paul al II-lea a aplicat metoda fenomenologică la studierea capitolelor al doilea şi al treilea din Geneză. În aceste capitole, Papa vedea primele experienţe (unicitatea şi unitatea originară) ale rasei umane trăite de Adam (omenirea), şi apoi de Adam şi Eva. Prin aceste experienţe înregistrate în conştiinţele lor, Adam şi Eva ajung să se cunoască pe ei înşişi ca fiinţe cu minte, voinţă şi trup, şi ca imagini ale lui Dumnezeu create în şi pentru iubire. Această auto-cunoaştere a fost numită de Papa semnificaţia experienţelor pe care Adam şi Eva le-au avut. Interesant este faptul că auto-cunoaşterea lui Adam şi a Evei, obţinută în mod subiectiv din experienţele lor, este identică cu ceea ce este revelat de către Dumnezeu în primul capitol al Genezei într-un mod obiectiv.

Vedem în aplicarea metodei fenomenologice la Geneză împletirea pe care am numit-o "fluxul dublu de informaţii din Scriptură". Experienţele umane conduc nu numai la semnificaţii (auto-cunoaştere), ci şi la misterul persoanei umane. Misterul stării de persoană a omului dă naştere la întrebări despre cum trebuie să acţioneze o persoană şi ce este o persoană. În capitolele al doilea şi al treilea din Geneză, sunt redate primele experienţe umane. Însă Geneza, ca şi întreaga Scriptură, este Revelaţia lui Dumnezeu. Aşadar, găsim în Geneză primele experienţe ale rasei umane prezentate împreună cu semnificaţia lor. Găsim de asemenea intrarea, poarta către misterul persoanei umane împreună cu întrebările care se nasc din acest mister. Dar găsim de asemenea răspunsurile la aceste întrebări. Mai mult, experienţele, semnificaţia lor, şi Revelaţia care clarifică aceste experienţe şi semnificaţii sunt aproape inseparabil legate. Papa Ioan Paul al II-lea, separând parţial aceste aspecte diverse, a pus fundamentele pentru restul de 106 discursuri din seria sa despre Teologia trupului.

Începând al doilea ciclu (numerele 24-63), Papa Ioan Paul al II-lea a analizat în profunzime o alta dintre primele experienţe ale lui Adam şi ale Evei: goliciunea lor, în special goliciunea lor după păcat. Acest studiu este realizat în primele zece discursuri ale celui de-al doilea ciclu (24-33). Papa Ioan Paul al II-lea a demonstrat cu claritate faptul că această analiză este necesară pentru a înţelege cuvintele lui Cristos care constituie subiectul întregului ciclu al doilea al Teologiei trupului: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult: 'Să nu săvârşeşti adulter'. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui" [1]. În învăţătura Lui despre adulter, Cristos le-a vorbit bărbaţilor şi femeilor din vremea Lui, bărbaţilor şi femeilor care erau moştenitori ai lui Adam şi ai Evei. Aceşti bărbaţi şi femei erau moştenitorii experienţelor originare şi ai semnificaţiilor lor, dar erau de asemenea moştenitorii experienţelor de goliciune, în particular ai goliciunii de după păcat care a făcut ca Adam şi Eva să se ruşineze. Pentru a înţelege ceea ce a intenţionat să spună Cristos prin învăţătura sa despre adulter, Papa a susţinut că trebuie să înţelegem starea celor aflaţi în auditoriul Său. Însă pentru a ajunge să cunoaştem starea lor trebuie să ajungem să cunoaştem propria noastră stare, deoarece noi, împreună cu ei, suntem moştenitorii păcatului lui Adam şi al Evei.

Adesea, pentru a înţelege intenţia unui vorbitor este necesar să înţelegem auditoriul, deoarece un vorbitor îşi va croi cuvintele după cei care le aud. Acest lucru este parţial adevărat pentru cuvintele lui Cristos despre adulter. Totuşi, deoarece Cristos şi-a orientat remarcile către dimensiunile interioare ale fiecărei persoane, este şi mai important să înţelegem aceste dimensiuni pentru a interpreta corect învăţăturile lui Cristos. Papa a scris că "Cristos mută esenţa problemei [adulterului] într-o altă dimensiune, atunci când spune: 'Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui'. În acest fel, Cristos face apel la omul interior" [2]. Deoarece Cristos vorbeşte despre un act interior, a privi cu poftă, El se referă la ceea ce se întâmplă înăuntrul persoanei umane. Însă ceea ce se întâmplă în noi toţi este în parte rezultatul păcatului. Primele experienţe de sine ale lui Adam şi ale Evei după păcat vor dezvălui această stare interioară a noastră a tuturor. Aceste experienţe vor dezvălui starea interioară a celui pe care Papa l-a numit "omul istoric", adică a tuturor fiinţelor umane care suferă efectele păcatului originar (cu excepţia Mariei şi a lui Cristos care au fost liberi de păcat). De aceea, studiul goliciunii de după păcat al lui Adam şi a Evei ne va ajuta să interpretăm învăţăturile lui Cristos.

Experienţele goliciunii de dinainte şi de după păcat pot fi examinate folosind aceleaşi instrumente care au fost folosite cu privire la experienţele unicităţii şi unităţii originale. Experienţele goliciunii sunt redate subiectiv în capitolele al doilea şi al treilea din Geneză. Papa a făcut această analiză în primele zece discursuri ale celui de-al doilea ciclu al Teologiei trupului (nr. 24-33). Urmează apoi o analiză detaliată a cuvintelor lui Cristos despre adulter, a privi cu poftă şi adulterul în inimă (nr. 34-43). Aceasta este urmată de câteva discursuri care delimitează cuvintele lui Cristos de străvechiul punct de vedere manihean şi de interpretarea modernilor "maeştrii ai suspiciunii" care au o viziune foarte pesimistă despre natura umană (nr. 44-46). (Din cuvintele lui Cristos despre "adulterul în inimă" poate părea că El a atacat trupul uman şi i-a acuzat pe toţi în loc să întărească speranţa de a acţiona aşa după cum am fost creaţi să acţionăm, adică de a iubi într-un mod de auto-dăruire.) O reflecţie asupra eticii şi a erotismului l-a condus pe Papa la ceea ce a numit "răscumpărarea trupului" (nr. 47-48). Pentru a participa la această "răscumpărare a trupului", toţi trebuie să facem un efort, cu ajutorul lui Cristos, pentru a câştiga puritatea (nr. 49-59). Această puritate poate fi ajutată dacă lumea artei şi a mass-media cooperează. Al doilea ciclu al Teologiei trupului se încheie cu patru discursuri pe tema reproducerii trupului uman în artă şi în mass-media (nr. 60-63).

Folosind instrumentele fenomenologiei, Papa a examinat experienţele lui Adam şi ale Evei privind goliciunea în primele zece discursuri ale celui de-al doilea ciclu al seriei Teologiei trupului. Totuşi, restul discursurilor din acest al doilea ciclu nu sunt o analiză fenomenologică a datelor experienţiale aşa cum a fost întregul prim ciclu al Teologiei trupului. O secţiune largă este dedicată la a înţelege exact ceea ce a dorit Cristos să spună (nr. 34-43, şi de asemenea 44-46) şi la a arăta că învăţătura delicată a lui Cristos nu dăunează iubirii naturale adevărate (nr. 47-48). Restul discursurilor din acest ciclu arată că învăţătura lui Cristos este posibilă prin răscumpărarea trupului (pe care El ne-o oferă nouă tuturor) şi un efort modest din partea noastră pentru a obţine puritatea (nr. 49-59 şi de asemenea 60-63).

În acest al doilea ciclu al Teologiei trupului, Papa s-a bazat mult pe principiul că fiecare "om istoric" are experienţe comune. Aceste experienţe comune cunoscute de fiecare dintre noi sunt clarificate prin Revelaţie, adică prin Cuvânt, care este Cristos. Cristos "care cunoaşte ce se află în fiecare om" [3] clarifică experienţa comună a omului păcătos. El poate face aceasta deoarece este Dumnezeu Fiul care revelează misterul Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt în şi prin umanitatea Sa vizibilă. Revelând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Cristos îl revelează pe Dumnezeu. Revelându-l pe Dumnezeu, El arată fiecărei persoane în parte (care este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu) cine este ea şi cum trebuie să acţioneze. Cristos "îl revelează pe om lui însuşi" [4] deoarece ca Dumnezeu El cunoaşte despre fiecare persoană umană (care este o imagine a lui Dumnezeu) cine este şi cum trebuie să acţioneze. Astfel, Cristos cunoaşte ce se află "în om". Aşadar, cuvintele Lui atingând cele mai profunde experienţe ale omului istoric, clarifică şi explică aceste experienţe. Ele sunt esenţiale pentru teologia trupului.

În acest capitol, vom vedea analiza experienţelor goliciunii (nr. 24-33) şi examinarea cuvintelor lui Cristos despre adulter şi adulterul în inimă (nr. 34-46.) În următorul capitol, vom avea în vedere restul discursurilor din cel de-al doilea ciclu (nr. 47-63).