CATEHEZĂ

Capitolul II.
Semnificaţia nupţială a trupului

Secţiunea 3.
De ce două relatări ale Creaţiei?

Din primele patru discursuri ale seriei Teologiei trupului, proiectul papal este clar. Metoda fenomenologică va fi aplicată la experienţele redate în al doilea capitol al Genezei. Această examinare ne conduce la misterul persoanei umane (aşa cum o fac toate studiile fenomenologice) şi în acelaşi timp ne va conduce la ceea ce revelează Dumnezeu prin aceste experienţe. Adevărurile revelate, în special cele care privesc trupul, vor trebui apoi să fie văzute în lumina experienţelor ulterioare. Papa a ţinut de asemenea cont în timpul examinării sale de adevărurile revelate într-un mod obiectiv în primul capitol al Genezei. Acestea vor constitui un fel de "control" al analizei experienţei făcute din punct de vedere fenomenologic.

Acest studiu nu este o simplă investigaţie istorică asupra primelor fiinţe umane de pe pământ, fiindcă toţi putem să ne punem în poziţia fariseilor care se apropie de Cristos şi îi pun întrebări legate de căsătorie. Mai mult, orice fiinţă umană care a trăit, trăieşte sau va trăi "este înrădăcinată în preistoria sa teologică revelată", adică în experienţele redate în Geneză 2 înainte de căderea în păcat [10]. Deşi toţi ne-am născut cu păcatul strămoşesc, acest adevăr este, să spunem aşa, polul negativ al existenţei noastre. Acest pol negativ nu poate fi înţeles suficient fără a cunoaşte polul pozitiv, adică cum este fiinţa umană fără păcat.

Este uşor de înţeles de ce Papa a ales să analizeze capitolele de început ale Genezei. Primul capitol al Genezei oferă adevărurile obiective ale Creaţiei. Al doilea capitol este relatarea experienţelor iniţiale ale primelor fiinţe umane. Cu adevărurile Revelaţiei prezentate în capitole succesive în două moduri diferite, obiectiv şi subiectiv, cu greu se mai găsesc în întreaga Scriptură sau Tradiţie capitole mai potrivite pentru aplicarea metodei fenomenologice. Mai mult, de la publicarea lucrării sale, Iubire şi responsabilitate, Papa Ioan Paul al II-lea a studiat misterul creaţiei fiinţelor umane ca bărbat şi femeie. Cu acest interes şi cu juxtapunerea modurilor obiectiv şi subiectiv de exprimare în capitole succesive, Papa Ioan Paul al II-lea nu putea să nu facă un studiu al primelor capitole ale Bibliei.

Mai apare, de asemenea, o altă întrebare. Dacă cunoaştem deja adevărurile Creaţiei într-un mod obiectiv din primul capitol al Genezei, de ce ar trebui să ne mai preocupe revelarea subiectivă a aceloraşi adevăruri în al doilea capitol? De ce este necesar să înţelegem ambele moduri dacă ele ne învaţă aceleaşi adevăruri? Ambele capitole sunt parte a Revelaţiei lui Dumnezeu, şi dacă Dumnezeu ne-a dat ambele moduri este evident că amândouă sunt necesare într-un anumit fel. În ce fel însă? O parte a răspunsului constă în faptul că ceva ni se pare mai real atunci când îl experimentăm - în special nouă celor care trăim în secolul XXI. Aşa cum am menţionat în capitolul precedent, dacă ştiu teoretic (pentru că am citit sau pentru că mi s-a vorbit despre acest lucru) că maşina mea se va strica fără ulei, atunci am cunoştinţa obiectivă a unui aspect al mecanicii vehiculului cu motor. Însă dacă maşina mea se strică din cauza lipsei uleiului, tocmai atunci când eu mă aflu pe autostradă, experienţa aceasta are un impact semnificativ asupra vieţii mele. Pentru majoritatea dintre noi, cunoaşterea experenţială (maşina oprindu-se pe autostradă) va fi memorată şi pusă în aplicare mult mai repede (împiedicând ca acest lucru să se întâmple din nou, prin faptul că întotdeauna vom verifica dacă motorul are suficient ulei) decât faptul obiectiv. Majoritatea oamenilor de astăzi îşi amintesc şi prelucrează cunoaşterea experenţială mult mai repede decât faptele teoretice, obiective. Cunoaşterea experenţială este "mai reală" pentru mulţi dintre noi. Dumnezeu ne-a dat ambele moduri deoarece în timp ce unii învaţă doar într-un mod obiectiv şi alţii doar într-un mod experenţial, mulţi dintre noi vor beneficia enorm din ambele moduri.