CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul I.
Introducere la Teologia trupului

Secțiunea 5.
Recursul la fenomenologie

Mai important, fenomenologia oferă un instrument pentru examinarea persoanei. Fenomenologia studiază experiențele umane din punct de vedere interior. Din moment ce prin aceste experiențe noi devenim ceea ce suntem, studierea acestor experiențe și a efectelor lor interioare ne oferă un instrument pentru a înțelege oarecum persoana umană din interior. Dat fiind că persoana este unul dintre conceptele cele mai importante în creștinism, metoda fenomenologică oferă un nou mod de studiere și de percepere a Revelației creștine. Sf. Toma, folosindu-se de Aristotel, a studiat persoana mai mult sau mai puțin "din exterior", în mod obiectiv. "Nu a dezvoltat în mod corespunzător latura subiectivă a vieții persoanei" [6]. Folosind metoda fenomenologică, Papa Ioan Paul al II-lea a putut să dezvolte latura subiectivă a persoanei, fără să compromită sau altereze în vreun fel adevărurile obiective fundamentale ale Revelației.

Tocmai pentru că persoana este vitală pentru adevărul revelat, poate să existe o sinteză între fenomenologie și credință. Fenomenologia își începe investigațiile de la persoana umană individuală. Începe cu experiența noastră conștientă de sine ca agenți activi. Fenomenologia conduce apoi la misterul persoanei umane. Fenomenologia, subiectivă cum este, "deschide ușa" spre adevărul deplin despre om, revelat în ordinea obiectivă de către Dumnezeu. Papa Ioan Paul al II-lea face această conexiune între fenomenologie și ordinea obiectivă a credinței prin textul din Geneză: "Să facem om după chipul nostru" [7]. Omul este o persoană (are conștiința propriilor acțiuni, una dintre cele mai importante caracteristici ale persoanei) deoarece este asemenea lui Dumnezeu, făcut după chipul lui Dumnezeu. Referința la creația persoanelor umane după chipul lui Dumnezeu salvează viziunea subiectivă a fenomenologilor fără a pierde obiectivitatea Evangheliei. Adevărata natură a persoanei umane este revelată în ordinea obiectivă, dar experimentată și studiată într-un mod subiectiv. Conținutul Revelației, adevăruri centrate pe persoană - Dumnezeu ca Persoană și fiecare ființă umană ca persoană -, este dat fiecărei persoane umane și experimentat într-un mod subiectiv. Ordinea obiectivă a Revelației este legată în această manieră de experiența subiectivă a fiecărei persoane umane. Nu este deci de mirare că unul dintre elementele distinctive ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea este învățătura repetată și insistentă despre demnitatea (valoarea) fiecărei persoane umane.

Noua sinteză a Papei Ioan Paul al II-lea cuprinde întreg diamantul, întreg conținutul Revelației lui Cristos. Învățăturile lui Cristos pot să fie împărțite în șapte domenii generale: Dumnezeu (Unic și Trinitar), Creația, Întruparea, Biserica, Sacramentele, Harul și Poruncile. În fiecare dintre aceste domenii există o cantitate imensă de material, care la rândul său se împarte în subcategorii. De exemplu, orice discuție completă despre misterul Creației include în mod necesar crearea îngerilor, crearea persoanelor umane, misterul căderii și al păcatului originar, efectele păcatului, și chiar și Providența lui Dumnezeu arătată poporului Vechiului Testament. Noua abordare a Papei Ioan Paul al II-lea îmbrățișează întreg conținutul Revelației, întregul diamant. Deși există câteva subiecte privind Revelația pe care nu le-a analizat pe larg, acestea pot fi ușor studiate în conformitate cu metoda și gândirea Papei. El a atins cel puțin pe scurt fiecare domeniu, și din aceste remarci direcția sa de gândire este clară. Alții pot analiza mai departe aceste domenii. Sinteza teologică a Papei Ioan Paul al II-lea este de asemenea evidentă din subiectele pe care le-a tratat exhaustiv, un exemplu fiind tocmai Teologia trupului.

Această Teologie a trupului reprezintă cu siguranță o privire subiectivă, interioară, asupra a ceea ce s-a întâmplat cu Adam și Eva în Grădina Edenului înainte și după căderea în păcat. Rezultatele acestei examinări a experiențelor protopărinților noștri sunt apoi aplicate unor domenii importante legate de sexualitate, căsătorie și viața de familie. Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut clar faptul că a dorit să privească la realitatea subiectivă, interioară a vieților protopărinților noștri atunci când remarca faptul că unul dintre textele sale absolut centrale, al doilea capitol al Genezei, "prezintă crearea omului în special în aspectul ei subiectiv" [8].

Metoda fenomenologică este evidentă și în lucrarea lui Karol Wojtyla despre Biserică intitulată "Surse de reînnoire" [9]. Scrisă ca o reflecție despre Biserică la zece ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, această lucrare începe cu întrebarea pe care și-au pus-o Părinții conciliari: "Biserică, ce spui despre tine însăți?" [10] Dacă Biserica își poate pune o întrebare (și, evident, aștepta un răspuns), atunci este un subiect personal - este o persoană. De fapt, Biserica este persoana mistică a lui Cristos [11].

Fiecare persoană are o minte și o voință. Fiecare știe ce dorește și știe ce alege. Această conștientizare a ceea ce știm și ce alegem este numită conștiința noastră. Prin această conștiință de sine ne privim pe noi înșine atunci când învățăm și acționăm. Conștiința noastră depozitează ceea ce am învățat și ceea ce am făcut. Depozitează experiențele noastre. Această funcție de depozitare a conștiinței noastre duce la a deveni ceea ce facem. Prin ceea ce este depozitat în conștiința noastră, ne determinăm noi pe noi - ne modelăm pe noi înșine în acele lucruri pe care le-am experimentat. Dacă exersăm la pian, aceste experiențe sunt depozitate și treptat ne modelăm într-un pianist. (Desigur, nu putem niciodată altera complet sau cu atât mai puțin distruge ceea ce ne este dat prin creație de către Dumnezeu, cum ar fi faptul că, fiind persoane, suntem creați după chipul și asemănarea Sa). În plus, depozitarea acestor experiențe înseamnă că avem o memorie a ceea ce am făcut. Fenomenologia sondează profunzimile conștiinței noastre, în funcția ei de memorare, pentru a studia experiențele noastre.

Din moment ce Biserica este persoana mistică a lui Cristos, cu minte și voință, ea are și conștiința propriilor acțiuni. De aceea, Biserica poate fi studiată ca subiect, ca persoană, din interior. În "Surse de reînnoire", viitorul Papă s-a străduit să sondeze conștiința Bisericii privind propriile ei acte de cunoaștere, adică credința ei, și conștiința alegerilor ei. Wojtyla a studiat Biserica din interior, aplicând metoda fenomenologică la o investigare teologică a Bisericii. După introducerea din Partea I, Părțile II și III ale cărții sunt o examinare a actelor de cunoaștere ale Bisericii și respectiv ale actelor ei de voință. Partea a II-a este intitulată "Formarea conștiinței", iar partea a III-lea "Formarea atitudinilor". Wojtyla folosește conștiința pentru a exprima auto-conștientizarea de către Biserică a ceea ce știe (credința ei) și atitudinile pentru a exprima auto-conștientizarea de către Biserică a ceea ce alege (acțiunile ei). Studierea Bisericii din interior, ca subiect personal, este o aplicare clară a metodei fenomenologice la una dintre temele majore ale Revelației. "Inovația" Papei nu este prezentă deci doar în Teologia trupului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire