CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprins Capitolul I.
Introducere la Teologia trupului

Secțiunea 1.
Structura Teologiei trupului

În cartea sa Martor al speranței, George Weigel susține faptul că Teologia trupului a Papei Ioan Paul al II-lea este o "bombă teologică cu ceas care va exploda, cu consecințe dramatice, cândva în al treilea mileniu al Bisericii" [1]. Deși încheiată în noiembrie 1984, până recent Teologia trupului nu a stârnit prea multe reacții sau prea mare interes. De fapt, puțini catolici au auzit despre Teologia trupului înainte de publicarea cărții lui Weigel. Remarca lui Weigel și analiza pe care o face la Teologia trupului sunt în parte responsabile de interesul renăscut pentru această importantă operă papală.

Teologia trupului a Papei Ioan Paul al II-lea constă într-o serie de discursuri rostite la audiențele papale de miercurea, în Roma, între septembrie 1979 și noiembrie 1984. Au existat unele lungi întreruperi în această serie, de exemplu în 1983, în Anul Sfânt al Mântuirii, când audiențele au fost dedicate altor teme. Audiențele papale de miercurea sunt o ocazie pentru vizitatorii și pelerinii care vin la Roma să îl vadă și să îl asculte pe Papa. Și Papii anteriori, din a doua jumătate a secolului XX, au ținut discursuri la aceste audiențe, așa cum a făcut Papa Ioan Paul al II-lea. Totuși, predecesorii Papei Ioan Paul al II-lea nu au căutat să ofere serii de discursuri dedicate unei teme în audiențe succesive. Discursurile lor erau independente și tratau teme potrivite acelei zile de miercuri în particular; de exemplu într-o sărbătoare a unui sfânt, Papa Paul al VI-lea putea să vorbească despre acel sfânt; în perioada pascală, Papa Ioan al XXIII-lea vorbea despre bucuria Paștilor și despre promisiunea învierii trupurilor prezentă în învierea lui Cristos. Papa Ioan Paul al II-lea a decis să folosească audiențele de miercuri pentru a realiza serii de discursuri dedicate câte unei teme centrale. Prima dintre aceste serii a fost cea cunoscută mai apoi ca Teologia trupului. O serie, susținută o dată pe săptămână în fața unui auditoriu complet diferit, de-a lungul mai multor ani, nu este o sarcină ușoară. Fiecare discurs trebuie să fie de sine stătător și să aibă sens pentru cei care îl ascultă. Totuși, el trebuie de asemenea să se încadreze în serie și să fie parte a efortului mai larg de a dezbate o anumită temă centrală.

Teologia trupului cuprinde 129 de discursuri separate. Ele sunt împărțite în șase cicluri diferite. Primele trei cicluri sunt reflecții asupra remarcilor lui Cristos privind căsătoria. În primul ciclu (audiențele 1-23), Papa Ioan Paul al II-lea discută răspunsul dat de Cristos fariseilor atunci când aceștia îl întreabă dacă un bărbat poate să divorțeze de soția sa [2]. Al doilea ciclul (audiențele 24-63) sunt o reflecție asupra cuvintelor lui Cristos din predica de pe munte despre adulter: "Ați auzit că s-a spus: Să nu comiți adulter. Eu însă vă spun că oricine privește o femeie, dorind-o, a și comis adulter cu ea în inima lui" [3]. Al treilea ciclu (audiențele 64-72) discută despre învierea trupului. În acest ciclu, Papa Ioan Paul al II-lea analizează răspunsul lui Cristos dat saducheilor atunci când vin la El și îl întreabă despre femeia care s-a măritat cu șapte frați. Ei doreau să știe a cărui frate va fi ea soție în ceruri. (Cazul imaginar prezentat de saduchei lui Cristos se bazează pe așa numita lege a leviratului. Dacă un soț moare fără să aibă copii, fratele său trebuie să se însoare cu văduva și să aibă un copil, care însă este considerat fiul fratelui mort [4]. În cazul prezentat de saduchei, o femeie oarecare se mărită cu primul frate iar acesta moare fără să aibă un copil. Al doilea frate să însoară cu văduva și moare tot fără să aibă vreun copil. În final femeia se mărită cu fiecare dintre cei șapte frați și cu nici unul nu are copii. Saducheii nu credeau în învierea trupului. Ei i-au pus întrebarea cu pricina lui Cristos pentru a-l "păcăli", pentru că știau că El predică învierea trupului.)

Al doilea set de trei cicluri nu pornește de la anumite cuvinte ale lui Cristos, ci constituie o aplicare a punctelor deja discutate la celibat și feciorie, căsătorie, contracepție. Al patrulea ciclu (audiențele 73-86) aplică concluziile primelor trei cicluri la celibatul și fecioria pentru Împărăția cerurilor. Al cincilea ciclu (audiențele 87-113), unul deosebit de important, reprezintă o amplă analiză a celui de-al cincilea capitol din epistola Sf. Pavel către Efeseni, în lumina concluziilor la care s-a ajuns anterior în primele trei cicluri ale Teologiei trupului. În acest capitol, Pavel compară misterul Bisericii cu căsătoria, în special în lumina ridicării de către Cristos a căsătorie la rang de sacrament. Al șaselea ciclu (audiențele 114-129) aplică aceleași concluzii la învățătura Bisericii privind contracepția.

Încă de la primele cuvinte din Teologia trupului, se poate observa că modul de abordare a teologiei al Papei Ioan Paul al II-lea diferă de cel al marilor reprezentanți ai tradiției teologice catolice: Sf. Augustin și Sf. Toma d'Aquino. Sf. Augustin reprezintă prima încercare în Occident de a dezvolta o prezentare unificată a credinței prin folosirea unui sistem filozofic particular. Adaptând gândirea filozofică a lui Platon la datele Revelației, Augustin a formulat o sinteză a credinței catolice. Această sinteză a constituit modul de expunere a credinței de la moartea lui Augustin în 430 și până în secolul al XIII-lea.

În secolul al XIII-lea, modul de gândire și cultura s-au schimbat. Traducerile arabice ale lucrărilor lui Aristotel, necunoscute Europei medievale, au fost traduse acum în latină în Spania, devenind astfel accesibile învățaților Europei. Mai apoi, au apărut traduceri directe din greacă în latină, datorită centrelor cruciate înființate în Țara Sfântă. Aceste noi texte nu au oferit doar traduceri mai fidele ale unor lucrări deja cunoscute, ci și lucrări necunoscute, cel puțin europenilor medievali. Operele lui Aristotel au schimbat lumea academică a secolului al XII-lea, alături bineînțeles de alți factori. Sistemul augustinian de expunere a credinței nu mai era în termeni ușor de înțeles pentru acea vreme. Era necesară dezvoltarea unei noi sinteze, a unei noi metode de expunere a credinței. Sfântul Toma a făcut ceea ce a făcut și Sfântului Augustin, doar că în locul filozofiei platonice s-a folosit de Aristotel. Sinteza teologică rezultată a fost al doilea mod de expunere a credinței folosit în Occident.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire