CATEHEZĂ 

Cateheza parohială-premisă a construirii unei comunități vii
achizitionare: 22.03.2004; sursa: Editura Galaxia Gutenberg

capitolul urmatorCuprins 6. Cateheza adulților - o necesitate urgentă în orice comunitate parohială

 

a. Scopul și importanța ei

a.1. Scopul ultim și motivația de bază

Scopul ultim și unitar al unei cateheze a adulților este acela de a-i ajuta să trăiască ca adevărați creștini maturi condiția lor de adulți. Motivația sa de bază ține de însăși ordinea credinței, vizând mărirea lui Dumnezeu, construirea Împărăției Lui, binele Bisericii, căci Dumnezeu este celebrat de către omul viu, cu atât mai mult de cel matur, Împărăția lui Dumnezeu crește prin lucrarea membrilor săi adulți, orice formă de cateheză se îmbogățește prin carisma maturității și înțelepciunii persoanelor adulte.

a.2. Motivații urgente pentru o cateheză a adulților în parohie

Adulții din Biserică, femei și bărbați, laici și persoane consacrate, au dreptul la cateheză, dar și o îndatorire în această privință. La baza acestora stă vocația lor baptismală; orice creștin trebuie să vestească Evanghelia, dar, fără a deveni matur la nivelul credinței, nici un adult nu va putea da curs acestei vocații. În România, în această categorie se încadrează mare parte dintre adulții educați în perioada comunistă. Totuși, în diferite comunități, formarea religioasă a adulților este prea ușor considerată drept îndeplinită și cu ei se lucrează doar cu ocazia unor evenimente speciale, nesistematic. Rezultă de aici un grav dezechilibru în viața lor de credință, dar și în comunitate. Dar această motivație a formării personale se conjugă în mod necesar cu aceea care privește rolul public ce-i revine adultului în viață; ca orice creștin, adultul are îndatorirea de a mărturisi Evanghelia în cuvinte și fapte, într-un mod specific. Așa de pildă, în familie, părinți sau rude, adulții devin, prin natura lor, primii și indispensabilii cateheți ai copiilor, iar în mediul social-profesional, civil, economic, politic, cultural etc. - creștinii adulți sunt cei ce duc "sămânța Împărăției", trăind frumusețea și natura Evangheliei, schimbarea și eliberarea dorite de Isus Cristos. Dar, înainte de a da mărturie celorlalți, este necesar ca adulții să interiorizeze credința pentru ca mai apoi să o poată transmite cu convingere și credibilitate.

Peste tot în lume se resimte necesitatea construirii unor comunități creștine adulte, capabile adică să exprime o clară identitate de credință, centrată pe o vestire transparentă a Evangheliei, cu o liturgie calificată, cu o mărturie curajoasă a carității. Pentru aceasta fiecare este chemat să ia o atitudine de convertire față de Domnul, luând decizia de a-și trăi alegerea pentru credință prin apartenența la o comunitate creștină, de ce nu propria parohie.

Viața adultului se confruntă adesea cu crize foarte periculoase, de aceea este absolut necesar să ne întărim mereu credința. Probleme ca: deziluzia în căsătorie, divorțul, pierderea locului de muncă, anumite dificultăți financiare, o boală gravă, moartea cuiva apropiat, problemele cu copiii, pot ușor antrena impresia de insucces, sentimentul de descurajare, plictiseala sau dorința de izolare. Or, cateheza este chemată să-i ridice pe adulți, chiar în aceste situații disperate, la un anumit grad de sfințenie, prin acceptarea pozitivă a dependenței lor față de o altă realitate, a mizeriei, a eșecurilor, a unei posibilități diminuate de a-și controla viața, încredințându-se în schimb total lui Dumnezeu, totodată ajutându-i să se implice în viața socială, servind justiția, pacea. Se dovedește deci absolut urgentă înmulțirea inițiativelor Bisericii în privința formării creștine a adulților; orice comunitate, și parohia, poate să lucreze cu instrumentele potrivite - întâlniri, conferințe, sisteme audio-video, broșuri - pentru ca un număr cât mai mare de adulți să poată să înlocuiască o educație a credinței insuficientă sau deficientă, sau să o completeze în mod armonios, putând apoi chiar să-i ajute pe alții.

Pe scurt, pentru ca Vestea cea Bună a Împărăției să poată să pătrundă în toate straturile umanității, este necesar ca fiecărui creștin să i se ofere posibilitatea de a deveni protagonist în această devenire, într-o lucrare coordonată și complementară și, în funcție de nivelele de responsabilitate ce pretind prezența în prim-plan a unor creștini adulți, în primul rând persoanelor mature.

a.3. Importanța acestei forme de cateheză

După Vatican II, magisteriul Bisericii afirmă în mod continuu, cu autoritate, fermitate și insistență, importanța catehezei adulților. Aceasta este considerată forma principală de cateheză dat fiind faptul că ea "se adresează persoanelor care au cele mai mari responsabilități ca și capacitatea de a trăi mesajul creștin în forma sa cea mai deplin dezvoltată."

Da, astăzi cateheza adulților este o preocupare centrală a Bisericii; comunitatea creștină nu poate să facă o cateheză permanentă fără participarea directă a adulților, fie că ei sunt destinatari sau promotori ai activității catehetice; în plus, lumea în care trăiesc tinerii, și sunt chemați să aducă mărturie creștină, este condusă de adulți. Mărturia acestora este absolut necesară iar, ca să fie realizabilă, credința lor trebuie stimulată continuu, luminată, reînnnoită, pentru ca mai întâi ei să înțeleagă realitățile temporale de care sunt responsabili. Pentru a fi eficace, cateheza trebuie să fie permanentă.

Apoi, însăși comunitatea creștină este chemată să devină adultă, matură în credință; or, această maturitate depinde de contribuția tuturor membrilor ei. În acest sens, adulții sunt chemați să se implice în serviciul catehetic față de frații întru credință, mai mici sau mai mari, în situații concrete, nu de puține ori dificile. O comunitate nu se poate numi pe deplin creștină dacă ei îi lipsește o cateheză organică a tuturor membrilor săi, incluzând această cateheză a adulților.

 

b. Destinatari

b.1. Semne îngrijorătoare la adulții de azi

Mare parte dintre adulții zilelor noastre nu se simt hrăniți de credința pe care au primit-o drept moștenire, nu fac legătura între aceasta și viața lor și nu cred că ea ar putea să aducă vreun răspuns întrebărilor lor, vreo consolare așteptărilor lor. Din această cauză se impune ca o eventuală cateheză să nu constituie pentru ei doar un loc de reflecție, ci și unul de experiență creștină. Ei nu au nevoie atât de a li se transmite cunoștințe ci mai degrabă... soluții pentru viață. Mulți dintre contemporanii noștri caută înțelepciunea, dar creștinismul li se pare adesea incapabil să răspundă acestei căutări, prea aplecat să propună o morală, percepută la rândul ei drept rigidă. Cateheza adulților ar trebui să nu se axeze doar pe Torah ci și pe Cărțile Înțelepciunii, ele completându-se în căutarea identității creștine; acestea din urmă propun o înțelepciune extra-confesională, comună tuturor oamenilor și au în vedere toate aspectele privind viața cotidiană. Or, prin definiție, cateheza adulților se străduie să-i atingă pe aceștia în diversitatea situațiilor și aspirațiilor lor, propunându-și să producă o rezonanță a Cuvântului lui Dumnezeu cu existența lor.

Viața adulților este adesea marcată de suferințe și zone întunecate: nerespectarea unor drepturi elementare (la libertate, inclusiv cea religioasă, la demnitate, conștiință), disprețul față de instituția familiei, față de demnitatea femeii, lipsa unui loc de muncă etc. În general, în adulți, cei care sunt chemați să reflecte cel mai deplin imaginea lui Dumnezeu și să se bucure de ea, această imagine este profund deformată. Or, Biserica, care trăiește în mijlocul umanității și, asemeni Fondatorului ei, se simte implicată în slujirea persoanelor, se simte chemată să le anunțe Vestea cea Bună a lui Isus Mântuitorul, element indispensabil pentru crearea unei umanități mai drepte și mai fraterne. Piedici în fața catehezei pentru adulți sunt astăzi și condițiile economico-sociale, religioase, culturale (mai ales secularizarea, singurătatea, carența certitudinilor umane și religioase, pierderea identității individuale și colective, primatul altor sisteme de valori, adesea ostile religiei), dar și imposibilitatea catehezei de a concilia itinerariul credinței cu mediul cultural căruia îi aparțin adulții sau răspunsurile creștine la probleme general umane (ca sensul și valoarea vieții, destinul uman, raportul credință-viață-morală, primatul valorilor religioase și spirituale), cu noua dezvoltare tehnologică. Complexitatea lumii în care trăim demonstrează necesitatea găsirii unei aderențe tot mai atente a mesajului creștin la situația persoanelor, contribuind la depășirea distanței între Biserică și societatea reală, între credință și cultură, ceea ce contează mult în întâlnirea cu generațiile adulte. Cateheza adulților își va urmări scopurile specifice, dar va percepe în același timp problemele și așteptările omului de azi acceptând din situația dată elemente pozitive și oferind lumină și speranță în ceea ce privește aspectele negative.

b.2. Necesitatea adaptării la situația reală

Toate aceste probleme impun celor ce propun o cateheză pentru adulți o atenție deosebită față de bărbații și femeile timpului nostru, în condiția lor de adulți, cu experiențele și problemele lor, cu resursele lor culturale și spirituale care se cer valorificate cu deplin respect față de diferențe. Este necesar întâi de toate să se recunoască și valorifice statutul secular al laicilor: ei trebuie să acționeze în lume din perspectivă creștină. Se impune de asemenea organizarea unei cateheze care să vizeze marea masă a populației, poporul de rând și nu numai adulții angajați sau diferitele categorii defavorizate. O astfel de cateheză se poate organiza doar dacă se apropie cât mai mult de destinatari și din punct de vedere teritorial, integrându-se, de pildă, parohiilor, în orice caz, nerămânând la nivel de dieceză. Astfel, întâlnirile se pot organiza în clădirea parohiei sau în casele unor familii deschise la această idee. În acest fel se conștientizează faptul că propunerea catehezării este pentru toți, primii pași fiind astfel făcuți; iar, datorită proximității locurilor și persoanelor, se pot integra activităților și cei îndepărtați de Biserică dar dornici să-și împărtășească întrebările.

Adesea instituția parohială este considerată inoperantă, în criză, datorită numărului mare de nepracticanți; de pildă în Franța se considera la un moment dat, prin anii '60-'70 necesar ca ea să fie desființată. Totuși, marea masă de nepracticanți, așa-zișii atei, sunt persoane botezate, aparținând adică familiei lui Dumnezeu, comuniunii sfinților, chiar dacă ei înșiși o ignoră; trebuie așadar să fie mai ușor a reaprinde în ei flacăra Spiritului Sfânt decât de pildă a o semăna în populațiile păgâne. De multe ori, chiar fără a veni la biserică, acești oameni își spun cu regularitate rugăciunile, trăiesc conform principiilor morale și se arată în practică mai creștini decât cei ce se declară astfel, supunându-se revelației intime a lui Dumnezeu. În loc să-i clasăm, cu una, cu două, în categoria celor pierduți, de ce să nu căutăm ce a rămas bun în ei?! Chiar dacă ei au pierdut obișnuința rugăciunii, poate în ei persistă caritatea frățească, nostalgia unei lumi mai bune, simțul sărăciei, dorința de a întreprinde ceva... Or, acestea sunt virtuți evanghelice! Deschiderea, faptul de a căuta în toți și în toate aspectele pozitive face din paroh, din catehet, din orice enoriaș, un apostol.

Mulțimea acestor nepracticanți umple biserica parohială cu ocazia unor ceremonii ca împărtășania solemnă, căsătoria sau înmormântarea; toate acestea sunt circumstanțe providențiale pe care parohul trebuie să le exploateze. Atâtea suflete așteaptă din partea lui un mesaj de neînlocuit în aceste ocazii pentru o primă trezire a speranței tainice din inimi! O ocazie privilegiată pentru catehizarea nepracticanților este pentru preot pregătirea tinerilor pentru căsătorie; acesta este un moment în care tinerii se arată foarte permeabili față de mesajul evanghelic; atunci preotul sau alte persoane angajate vor arăta interes pentru viitorul lor, verificând care este locul credinței în existența lor, dar nu sub formă de rechizitoriu, ci întru iubirea lui Cristos și solicitudinea Bisericii, aratându-le că doar un angajament personal față de Cristos va conferi ceremoniei căsătoriei deplina ei semnificație. Chiar și cei mai închiși dintre nepracticanți rămân sensibili la celebrările Bisericii, de aceea parohia trebuie să păstreze frumusețea și măreția celebrărilor, favorizându-le totodată înțelegerea.

Este necesară de asemenea adaptarea propunerilor de catehizare a adulților la nevoile fiecărei comunități, scoase în evidență cu ajutorul consiliilor parohiale. În plus, în fiecare parohie este utilă formarea unei rețele de animatori, competenți din punct de vedere teologic dar și psihologic și susținuți de întreaga comunitate. Comunitatea trebuie să se implice și în a-i integra pe catehizați, căci credința adulților nu se maturizează atât prin învățarea de noțiuni, cât prin împărtășirea din viața unei comunități creștine în care fiecare este membru ce dă și primește.

b.3. Toți membrii comunității au nevoie de cateheză

În principiu, categoriile de adulți care ar avea nevoie de cateheză ar fi:
- adulții din regiuni descreștinate, care nu au putut să aprofundeze mesajul evanghelic (și o astfel de regiune poate fi considerată întreaga Europă de Est care s-a aflat sub dominația comunistă în a doua jumătate a secolului XX !);
- adulții catehizați în copilărie, însă îndepărtați mai apoi de credință;
- adulții care au primit o cateheză prost orientată sau care nu au asimilat bine cateheza primită;
- adulții care, botezați în copilărie, nu au mai fost catehizați.

Biserica îi cheamă din nou pe toți aceia care sunt mai direct implicați în educarea la credință, să-și mărească eforturile pentru a găsi căi de a ajunge și la acei adulți care n-au fost atinși de mesajul lui Cristos sau care, evanghelizați fiind, au părăsit Biserica.

Căci parohia nu este altceva decât "nucleul activ al unor laici în legătură cu preotul sau preoții din sector; grupul de credincioși de duminică, masa credincioșilor ocazionali și de sărbătoare și teritoriul pe care toți aceștia trăiesc, al cărui centru rămâne mereu locul de cult".

Există în orice comunitate un nucleu; în parohie acest nucleu de credincioși care se adună în fiecare duminică în jurul euharistei, este deosebit de important: credința lor îi va atrage pe cei îndepărtați. Căci există în comunitatea parohială și o categorie de creștini care rămân acasă, se țin la distanță adică, din diferite motive. Se constată însă că ei se mișcă uneori, se apropie de parohie cu anumite ocazii: o anumită rugăciune periodică, o anumită celebrare, la marile sărbători care, cel puțin în virtutea tradiției, nu pot fi percepute în afara oricărei dimensiuni religioase etc. Aceste momente, când cei îndepărtați se întorc, pot deveni prilejuri de serioasă cateheză, de instruire punctuală asupra vieții creștine și a sfârșitului vieții; a le folosi cum se poate mai bine ar fi un fel de a umple punguța sărmanului care vine să cerșească pâinea sa anuală. La fel, moartea cuiva drag poate deveni un prilej de meditație pentru oricine; orice alt moment de suferință poate fi o ocazie ca frații să îl susțină pe cel îndurerat, chiar dacă este non-practicant. De pildă, în cazul unui deces, s-ar putea ca la priveghi, alături de familie să participe preotul și oameni din parohie. Căci tocmai parohia este singurul loc de contact al creștinilor de duminică cu instituția Bisericii și cu alți creștini; ea trebuie să asigure o integrare progresivă a oamenilor în Biserică - prin sacramente, cateheză, mărturie, rit, celebrare. Activitatea parohială trebuie să realizeze o mediere între om, situat în spațiul în care se desfășoară în principal viața sa familială și socială, și poporul celor botezați. În general, un popor este caracterizat de asemănarea și diversitatea cetățenilor; or, parohia este un microcosmos al poporului lui Dumnezeu. Primirea creștinilor de duminică de către cei integrați în comunitate este un minister între celelalte.

Dar, de fapt, Biserica nu sfârșește niciodată a-și primi fiii; cu toții sunt cu un picior în afară și unul înăuntru; cu toții sunt, într-un fel sau altul, fii rătăcitori. Biserica nu se simte dispensată nici de obligația unei neobosite atenții față de cei care au primit credința și de generații se află în contact cu Evanghelia. Ea caută să aprofundeze credința, să o consolideze, să o hrănească, să o ajute să se maturizeze în cazul celor care se numesc deja creștini sau credincioși pentru ca aceștia să devină tot mai buni creștini. Și aceasta mai ales deoarece "credința se confruntă azi aproape întotdeauna cu secularizarea, ba chiar cu ateismul militant, este mereu expusă încercărilor și amenințată, ba mai mult încă, asediată și combătută. Ea riscă să piară prin asfixiere sau de inaniție dacă nu este în fiecare zi alimentată și susținută", de unde necesitatea unei cateheze pentru cei credincioși, ca aliment și sprijin necesar."

Principiul catehezei adulților poate fi acela că astăzi evanghelizarea nu mai înseamnă doar a predica Evanghelia în zone îndepărtate din punct de vedere geografic, ci "a atinge și bulversa, prin puterea Evangheliei, criteriile de judecată, valorile determinate, punctele de interes, liniile de gândire, sursele de inspirație și modelele de viață ale umanității..."

b.4. ... și mai ales cei mici, suferinzi, marginalizați...

Orice comunitate trebuie să-i considere pe cei mici - handicapați fizic sau mental, persoane în vârstă, marginalizați etc. - fii preaiubiți ai Domnului. Acestora trebuie să li se ofere o cateheză adecvată, în familie sau în alte locuri de formare. Ei au dreptul la cateheză datorită condiției lor de botezați și, respectiv, chemării universale la mântuire. În fața lor, ca și în fața oricărei persoane, trebuie să recunoaștem că, date fiind iubirea Tatălui, a Fiului și prezența continuă a Spiritului Sfânt, creșterea în sfințenie este absolut posibilă. În cateheza persoanelor cu handicap este implicată în primul rând familia care, folosind cuceririle științei pedagogice, va utiliza itinerarii adecvate și personalizate pentru a integra educația la credință în planul global al educației. Dar și comunitatea trebuie implicată în permanență, pentru a se evita riscul unei marginalizări în plan pastoral. În comunitate, bolnavii nu trebuie priviți ca niște persoane inactive, ci ca niște persoane care, prin acceptarea suferințelor, conferă comunității parohiale un plus de valoare, fiind martori ai Mântuirii, niște aleși ai lui Cristos, asociați fiind la calvarul său. Bolnavilor din parohie trebuie să li se dea Vestea cea Bună a Mântuirii, ei trebuie să fie conduși la o mai bună întelegere a speranței creștine, a providenței divine, a sensului bolii, a resurselor ei. Aceasta se poate face prin lectura unor texte din Evanghelie de către bolnavul însuși, de către cineva din anturaj, de către un enoriaș care îl vizitează etc. Este importantă de asemenea rugăciunea preotului la căpătâiul bolnavului, ca și comuniunea de rugăciune între aceștia și ceilalți credincioși.

Există de asemenea nu rareori în comunități persoane care trăiesc aproape de marginalizare: cei fără locuință, bolnavii incurabili, persoanele în vârstă fără familie, toxico-dependenții, cei închiși etc. Isus, care a spus că pentru El se face orice gest de binefacere față de acești "mai mici ai Săi" ne asigură că este un lucru plin de har a lucra cu astfel de oameni. Cateheza pentru astfel de categorii de persoane se poate realiza mai mult ocazional și indirect, cu multă prudență, înțelepciune, generozitate și realism; cei ce lucrează în acest sens au mare nevoie de sprijinul comunității.

b.5. ... și până la persoanele în vârstă

La bătrânețe adultul este marcat de ideea morții; se dovedește prin urmare necesitatea unei cateheze care să pregătească persoanele în vârstă pentru o moarte bună, făcându-i să înțeleagă ocazia care le este dată de a se uni cu Patima, Moartea și Învierea lui Cristos. Lucrarea catehetică pe lângă muribunzi este apanajul preotului în general; este o sarcină dificilă, mai ales atunci când este vorba de necredincioși - preotul știe că de căldura, delicatețea, abilitatea cuvintelor sale depinde poate soarta acelui suflet - iată de ce, în astfel de momente, părintele trebuie să conteze pe susținerea în rugăciune a enoriașilor.

Bătrânii sunt un dar de la Dumnezeu pentru Biserică și societate, ei au dreptul la o cateheză adecvată. În cazul acestei categorii de catehizați, ca pentru toate celelalte, trebuie luate în considerare varietatea condițiilor sociale, familiale, încercarea singurătății și a marginalizării. Familia joacă rolul principal în cateheza persoanelor în vârstă, datorită climatului său primitor și iubitor ce conferă Cuvântului validitate, mai mult ca orice altceva; aceasta nu exclude însă prezența catehetului și a comunității.

Și situația credinței lor poate fi variabilă, de unde necesitatea unei cateheze diferențiate. Așa de pildă, persoanele în vârstă pot avea o credință solidă și bogată; în acest caz, cateheza poate fi acum o împlinire a parcursului catehetic anterior, punând accent pe atitudinea de mulțumire și de așteptare încrezătoare. Sau putem să ne găsim în prezența unei credințe mai mult sau mai puțin întunecată datorită unei slabe practici creștine; aici cateheza poate să aducă o nouă lumină și o nouă experiență religioasă. Și, nu în ultimul rând, bătrânul poate fi marcat de răni, suferințe profunde, lăuntrice sau fizice; în astfel de condiții cateheza îl ajută să-și trăiască situația într-o atitudine de invocare, iertare, pace. Oricum însă, cateheza persoanelor în vârstă trebuie să fie una a speranței ce provine din siguranța întâlnirii definitive cu Dumnezeu.

Dacă credinciosul în vârstă mărturisește o credință puternică pe măsură ce el se apropie de întâlnirea cu Domnul, aceasta este o îmbogățire pentru comunitate. În Biblie, credincioșii în vârstă sunt prezentați drept simbol al înțelepciunii și fricii de Dumnezeu, depozitari ai unei experiențe de viață și, deci, cateheți naturali ai comunității; ei sunt martori ai tradiției creștine, lucrători ai carității. Cateheza poate valorifica acest har, ajutând persoanele în vârstă să-și redescopere bogatele posibilități, asumându-și roluri catehetice față de lumea celor mici, față de tineri și adulți. În acest fel se favorizează un dialog fundamental între generațiile din interiorul familiei și al comunității.

 

c. Pentru o catehizare eficientă a adulților în parohie

c.1. Câteva principii pentru o bună organizare

Nimeni nu mai neagă astăzi necesitatea dezvoltării unei cateheze reînnoite pentru adulți, adaptată nevoilor comunităților creștine mature. La nivel general, se impun: folosirea unui limbaj de credință mai adecvat, posibil de înțeles de către adulți, indiferent de nivelul lor de cultură - o neatenție în acest sens va face cateheza irelevantă și îi va determina pe catehizați să considere Biserica străină lor; crearea mai multor spații în care adulții să fie primiți și unde să-și poată continua itinerariul de credință în cadrul unei comunități creștine; folosirea unor modele catehetice variate, în conformitate cu nevoile culturale și locale; luarea în considerare a aspectelor religiozității populare și folosirea lor în cateheză în măsura concordanței cu Evanghelia; intensificarea eforturilor în sensul răspândirii lucrării catehetice cu toți adulții, mai ales cu cei îndepărtați de Biserică sau marginalizați, răspunzând nevoilor concrete și astfel contracarând prozelitismul foarte răspândit al sectelor; creșterea disponibilității clerului sau a instituțiilor ecleziale în dialogul cu adulții. Se impune de asemenea o reîntoarcere în demersul de catehizare a adulților la parcursul catecumenal, "model al oricărei cateheze" după Vatican II. Este vorba aici de importanța deosebită a dimensiunii sacramentale a vieții creștine, ca și de necesitatea interpretării diferitelor etape sau probleme ale vieții civile în lumina credinței. Așa de pildă, probleme ca șomajul sau alte suferințe pot deveni criteriu de formare a unui grup; la fel, un eveniment ca pensionarea sau faptul că în comunitate există părinți cu copii de aceeași vârstă etc. Este necesar de asemenea ca această cateheză să ia în considerare nevoia de interiorizare, dorința adulților de a se iniția la noi forme de meditație, de rugăciune, setea de a cunoaște marile tradiții religioase, întrebările lor asupra vieții de dincolo, căutarea de sine, dimensiuni caracteristice unui mare număr dintre contemporanii noștri.

c.2. Locul privilegiat al parohiei și responsabilitatea sa în cateheza adulților

Pentru eficacitatea procesului catehetic este utilă colaborarea mai multor factori, între care: un bun plan pastoral, implicarea comunității, posibilitatea unor experiențe pozitive etc. Este de asemenea util ca itinerariile catehetice să aibă un caracter sistematic și organic. Fie că întâlnirile sunt sistematice sau ocazionale, activitățile trebuie să fie cu grijă programate pentru un parcurs unitar. În cazul itinerariilor diversificate în aceeași comunitate, pentru unitatea vieții și a credinței, se dovedesc necesare comuniunea în jurul Cuvântului, liturghiei, slujirii caritabile și atenția față de viața comunității mai largi a Bisericii. O îndatorire esențială în formarea imediată și mai personală a credincioșilor laici o are parohia. Putând ajunge cu mai multă ușurință în contact cu persoanele și grupurile concrete, ea se manifestă ca loc privilegiat în care pastorala catehetică se concretizează într-un context nu doar didactic, ci și liturgic, sacramental și caritativ, făcând posibilă o mai directă și concretă percepție a sensului comunității bisericești și a responsabilității misionare.

Pentru cateheza adulților ca slujire a Bisericii pentru Împărăția lui Dumnezeu, comunitatea bisericească este asemeni sânului matern în care se naște și crește. De aceea, în acest demers este implicată întreaga comunitate, cu atât mai mult cu cât, în cazul adulților, este vorba de membri care determină soliditatea și operativitatea sa. Este necesar ca programarea catehezei să fie anunțată în comunitate și apoi urmărită în evoluția sa, devenind obiect de rugăciune, atenție, împărtășire. La nivelul diecezei, episcopul, învățător al credinței, este cel dintâi catehet al adulților; el se va interesa de proiectul eparhial de catehizare a persoanelor adulte, de formarea cateheților, considerându-i pe aceștia colaboratori apropiați. Această funcție a păstorului este transferată la nivel parohial preotului. Pentru aceasta, predica este mijlocul de neînlocuit în evanghelizare; totuși, astăzi, predica este tot mai adesea considerată inoperantă și acesta este un semnal serios în sensul necesității adaptării ei la nevoile actuale. Pentru aceasta, preoții dintr-o parohie pot să se ajute reciproc, printr-o critică respectuoasă, plină de bunăvoință, indulgentă, dar fără slăbiciune; la fel ei pot fi ajutați de un grup de laici. O exigență de bază a ministerului preotului este călăuzirea turmei spre sfințenie, prin aplicarea integrală și cu loialitate a Evangheliei în viața cotidiană a credincioșilor. Pentru aceasta preotul va trebui, global sau individual, să deschidă sufletele enoriașilor săi la orizonturi mai vaste, de pildă îndeplinirea datoriei de stare; astfel, el poate să le facă pe mame să conștientizeze faptul că Dumnezeu nu le-a încredințat în copiii lor doar niște trupuri pe care trebuie să le facă să crească, ci și suflete care trebuie călăuzite la sfințenie; în același sens el îi poate ajuta pe cei preocupați excesiv de bani să înțeleagă că, după ce au asigurat bunăstarea familiei, surplusul aparține celor săraci; în privința tinerilor, el poate să aibă grijă ca preocuparea pentru creșterea lor religioasă să se îmbine cu educația la castitate. Este de asemenea importantă colaborarea călugărilor și călugărițelor la catehizarea adulților mai ales în cazul în care, pe teritoriul parohiei se găsește o mănăstire.

Dar rolul cel mai important îl deține comunitatea ca atare, ce are menirea de a primi pe orice catehizat și de a-l susține. Pentru aceasta parohia trebuie să fie întotdeauna o comunitate în care locul primordial îl are rugăciunea liturgică, o comunitate a împăcării, a evanghelizării, a carității, care să permită creștinilor de duminică, actuali sau viitori, să celebreze actele ce le atestă identitatea creștină minimală (botezul, împărtășania solemnă, căsătoria, înmormântarea), ușurând astfel relațiile sociale. Este important în același sens ca diferitele mișcări apostolice să activeze în parohie, și nu în afară, după modelul sectant, depășind diferențele culturale, sociale și trăind catolicitatea Bisericii; membrii lor pot să-și asume și diverse sarcini: catehetice, caritabile, administrative etc. La rândul său, preotul trebuie să știe să împartă diferitele sale responsabilități cu laicii care doresc să se implice, el ocupându-se cu predilecție de ceea ce este specific și de neînlocuit în funcția sa: spovada și celebrarea euharistiei.

c.3. Specificul catehezei adulților

Prezentarea credinței în fața adulților trebuie să țină seama de experiențele trăite de ei, de condiționările și obstacolele pe care le întâlnesc în fața credinței; orice propunere de cateheză pentru adulți va ține seama de diversitatea nevoilor catehizaților: sunt adulți în orice comunitate care cred că-și trăiesc coerent alegerea de credință, dorind cu sinceritate o aprofundare a acesteia; sunt însă și adulți care, deși botezați, nu au primit o cateheză corespunzătoare, s-au îndepărtat de credință, au rămas la stadiul de catecumeni; în același stadiu se găsesc și adulții nebotezați; uneori în comunitățile noastre parohiale se integrează și creștini provenind din confesiuni ce nu se află în deplină comuniune cu Biserica Catolică. Această varietate a stării credinței persoanelor mature antrenează o diversitate de așteptări și impune o abordare diferențiată a mesajului creștin. Deoarece demersul de catehizare a adulților este motivat de dreptul și datoria fiecărui adult de a ajunge la o maturitate a credinței, cateheza va trebui să confere adulților înțelepciunea creștină capabilă să ofere sens, unitate, speranță multiplelor experiențe din viața lor personală, socială, spirituală astfel încât credința să le fie mereu iluminată, protejată, dezvoltată, inclusiv cu ajutorul mărturiei comunității. Pentru o cateheză eficace a persoanelor mature se dovedesc necesare: atenția față de destinatari (cu problemele lor concrete, experiențele lor, diferențele dintre ei...), atenția față de specificul laic al existenței lor, dincolo de care (sau prin care) ei sunt chemați să caute Împărăția lui Dumnezeu și să devină sfinți, atenția la integrarea în comunitate, element esențial în creșterea lor.

Și aceasta pentru că activitatea catehetică are, în general, ca principal obiectiv implicarea activă în viața și misiunea Bisericii a catehizaților, inclusiv în sensul unei directe participări la activitățile pastorale. Obiectivele particulare ale catehezei adulților ar fi: înțelegerea organică și motivată a credinței Bisericii, achiziționarea suficientă a patrimoniului teologic și cultural prin care se transmite azi credința - cunoașterea celor mai simple semne și simboluri religioase, rolul și modul de folosire a Bibliei, semnificația și practica rugăciunii liturgice și private, implicațiile crezului religios în cultură și societate; dobândirea capacității de discernământ creștin în situații existențiale - mai ales în privința valorilor etice ale vieții și demnității omului, în privința respectului față de alte religii, a promovării celor slabi și săraci etc.; dobândirea acelor competențe și abilități care îl fac pe adultul credincios să devină prompt în a exercita mărturia creștină în diverse medii.

c.4. Conținuturi și forme

Conținutul catehezei se adresează bărbaților și femeilor de orice condiție socială și culturală și trebuie să devină pentru oricare dintre ei "pâine a vieții", pentru ca, impregnați de înțelepciunea evanghelică, ei să o poată răspândi în multiplele medii ale vieții. Este necesar astăzi, mai mult ca oricând, ca religia creștină să fie prezentată cu interesul sau față de eternele probleme ale omului; răspunsul credinței la acestea va fi prezentat drept înrădăcinat în Biblie, trăit în istorie, în respect față de rațiune și atent la semnele timpului. Pentru că este o cateheză a Revelației Dumnezeului celui Viu care îl mântuiește pe om, ajutându-l să ajungă la deplina realizare de sine, cateheza adulților trebuie să-și asume problemele actuale astfel încât omul să poată fi din ce în ce mai conștient de valoarea și demnitatea sa ca om, grație întâlnirii cu marile certitudini ale credinței.

Având în vedere contextul secularizat și pluralist al vieții adulților, este necesar ca pentru ei cateheza să se configureze și drept formare spirituală, pentru implicare în Biserică și societate. Dată fiind situația actuală, cateheza adulților trebuie să aiba în vedere și dimensiunea ecumenică și dialogul cu alte religii; ea trebuie să promoveze de asemenea dialogul între credință, cultură și știință. În plus, ținând cont de rolul constructiv al adultului în familie și în numeroase sectoare ale vieții, cateheza poate să-l învețe și să transmită altora conținutul credinței. De aceea, o astfel de cateheză trebuie să urmărească să propună mesajul de credință integral, în mod autentic și sistematic, cu accent special pe vestirea Mântuirii, menită să aducă lumină asupra prejudecăților și dificultăților, nelămuririlor și obiecțiilor atât de des întâlnite astăzi, prin reliefarea înțelesurilor morale și spirituale ale mesajului evanghelic, ducând la interpretarea întru credință a Scripturii și la practicarea rugăciunii.

Iată, concret, în cele ce urmează, câteva linii directoare pentru o posibilă cateheză a adulților: promovarea maturizării vieții în Spiritul lui Cristos a celor catehizați, formarea capacității de discernere justă asupra valorilor vieții sociale de astăzi, asupra chestiunilor moral-religioase, explicitarea doctrinei sociale a Bisericii, dezvoltarea cunoștințelor despre fundamentele raționale ale credinței, formarea la adevărata mărturie creștină în societate și integrarea în dimensiunea misionară a Bisericii, inițierea la lectura sfintei scripturi, în mod particular și comunitar, la liturghie și rugăciune, transmiterea unui minimum de informații relativ la istoria Bisericii, tradițiile locale, studiul documentelor magisteriale și, mai ales, prezentarea organică dar accesibilă a marilor teme ale religiei creștine.

Este esențial însă, ca în decursul catehezei adulților să nu se pornească de la simplele conținuturi dogmatice. Prea adesea cateheza este considerată o simplă operă de vulgarizare a teologiei și exegezei. Din contră, principalul punct de ancorare al său este viața personală și socială, care se cere pusă în concordanță cu Vestea cea Bună. Iată de asemenea câteva forme de cateheză a adulților, verificate deja, puse în practică: catecumenatul, reinițierea la credință, cateheza casnică, grupe de studiu, cateheza cu ocazia sacramentelor conferite copiilor, cateheza în contextul liturgic, cateheza biblică, cateheza legată de proiectul reînnoirii parohiei, cea bazată pe mijloacele de comunicare în masă etc. Majoritatea acestora sunt perfect aplicabile în comunitatea parohială, dar tipic pentru cateheza parohială este a propune adulților un parcurs catehetic în timpi determinați, mai ales în timpul forte al postului Crăciunului și al postului mare, valorificând din plin anul liturgic ca expresie privilegiată a drumului educativ al Bisericii. Dar tot la fel de apropiată de specificul comunității parohiale este o cateheză sistematică, organizată în fiecare duminică, atunci când oamenii oricum se adună pentru celebrarea liturghiei la biserică; alegându-se duminica pentru un parcurs catehetic sistematic, se favorizează atât creșterea comunității (tocmai pentru cateheză se pot reuni și creștini îndepărtați de Biserică, ca să caute răspuns la întrebările și îndoielile lor), cât și un maximum de prezență (irealizabil în alte zile ale săptămânii, datorită programului variabil de lucru, datorită vieții sociale active) și, totodată se pune în relief dimensiunea sacramentală pe care ar trebui să se bazeze orice cateheză. Această cateheză mai prezintă avantajul integrării într-un singur gest a aparteneței ecleziale, a reflecției și celebrării.

Dar parohia are la dispoziție și alte mijloace pentru educarea la credință a adulților. Astfel, preotul poate recomanda tuturor credincioșilor lectura catehismului o dată pe an, tot el are la îndemână predica în cuprinsul căreia poate pune în legatură mesajul evanghelic cu viața actuală, pregătindu-i pe credincioși mai ales să reziste valului materialist ce li se impune din toate părțile; predica se cere bine pregătită - deoarece ea este unul dintre cele mai importante mijloace de zidire a parohiei - și adaptată adevăratelor nevoi ale turmei. În plus, pe aceeași linie, preotul poate profita, în sensul cel bun, de orice ceremonie, oficiu religios, pentru a transmite un scurt moment de învățătură. Tot în sensul catehizării persoanelor adulte, parohia poate organiza diferite serii de conferințe, poate fonda o bibliotecă deschisă pentru toți doritorii, cuprinzând cărți de doctrină și de meditație, poate întreprinde editarea unui buletin parohial, distribuirea presei bune și a unor cărți etc. Alte forme de cateheză ar putea fi: cateheza cu ocazia anumitor evenimente semnificative ale vieții: căsătorie, botezul copiilor, împărtășania solemnă, cea în sprijinul depășirii unor perioade critice ale vieții (boala, anumite perioade dificile în creșterea copiilor, serviciul militar, schimbarea sau pierderea locului de muncă), cateheza de vacanță (pentru o bună înțelegere a modului de folosire a timpului liber), cateheza perfectivă (organizată special pentru adulții angajați).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire