CATEHEZĂ 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan Crizostom
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 19 septembrie 2007

Dragi frați și surori,

În acest an sărbătorim al șaisprezecelea centenar de la moartea sfântului Ioan Crizostom (407-2007). Ioan de Antiohia, numit Crizostom, adică "Gură de aur" datorită elocvenței sale, despre care se poate spune că este încă viu datorită scrierilor sale. Un copist anonim consemna că aceste scrieri "străbat întregul glob pământesc asemeni unor fulgere spintecătoare". Scrierile sale ne permit și nouă, asemeni credincioșilor din timpul său, care au fost privați în mod repetat de prezența lui datorită exilurilor sale, să trăim prin cărțile sale, în ciuda absenței lui. Este tocmai ceea ce el însuși propunea din exil într-o scrisoare de-a sa (cfr A Olimpiade, Lettera 8,45).

Născut în jurul anului 349 la Antiohia Siriei (astăzi Antalya, în sudul Turciei), și-a înfăptuit slujirea preoțească pentru aproximativ unsprezece ani, până în 397, când, numit Episcop de Constantinopol, și-a exercitat, în capitala Imperiului, slujirea episcopală înaintea a doua exiluri, urmate la scurtă vreme unul de celălalt, între 403 și 407. Astăzi ne limităm să vorbim doar despre anii antiohieni ai sfântului Ioan Crizostom.

Orfan de tată la o vârstă fragedă, a trăit cu mama, Antusa, care i-a transmis o rafinată sensibilitate umană și o credință creștină profundă. După ce a terminat studiile primare și pe cele superioare, încoronate de cursuri de filozofie și retorică, a avut ca și maestru pe Liban, un păgân, cel mai celebru retor al vremii. La școala sa, Ioan a devenit cel mai mare orator al antichității greci târzii. Botezat în anul 368 și instruit la viața ecleziastică de către episcopul Melețiu, a fost instituit lector de acesta în anul 371. Acest moment a marcat intrarea oficială a sfântului Ioan Crizostom în cursus-ul ecleziastic. A frecventat, din 367 până în 372, Asceteriul, un fel de seminar din Antiohia, împreună cu un grup de tineri, dintre care unii au devenit Episcopi, sub călăuzirea renumitului exeget Diodor din Tars, care l-a îndrumat pe Ioan în exegeza istorico-literară, specifică tradiției antiohiene.

S-a retras apoi pentru o perioadă de patru ani printre eremiții aflați pe apropiatul munte Silpio. A continuat acea izolare timp de încă doi ani, trăiți în singurătate într-o grotă sub călăuzirea unui "bătrân". În acea perioadă s-a dedicat total meditării "legilor lui Cristos", Evangheliilor și mai ales Scrisorilor lui Paul. Îmbolnăvindu-se, a ajuns în imposibilitatea de a se vindeca singur, și a trebuit din această cauză să se reîntoarcă în comunitatea creștină din Antiohia (cfr Palladio, Vita 5). Domnul - explică biograful - a intervenit prin acea infirmitate în momentul potrivit pentru a-i îngădui lui Ioan să-și urmeze adevărata vocație. De fapt va scrie el însuși că, pus să aleagă între frământările conducerii Bisericii și liniștea vieții monastice, ar fi preferat de mii de ori mai mult slujirea pastorală (cfr Despre preoție, 6,7): tocmai la aceasta se simțea chemat Ioan Crizostom. Aici se realizează cotitura definitivă a istoriei sale vocaționale: păstor de suflete pe deplin! Intimitatea față de Cuvântul lui Dumnezeu, cultivată în timpul anilor de sihăstrie, a maturizat în el urgența irezistibilă de a predica Evanghelia, de a da altora ceea ce el primise în anii de meditație. Idealul misionar l-a lansat, cu suflet înflăcărat, în grija pastorală.

Între 378 și 379 se reîntoarce în oraș. Hirotonit diacon în 381 și preot în 386, devine renumit predicator în bisericile orașului său. Ține omilii împotriva arianilor, urmate de cele comemorative ale martirilor antiohieni și de cele dedicate altor festivități liturgice principale: este vorba de o mare învățătură a credinței în Cristos, expusă totodată și în lumina Sfinților săi. Anul 387 a fost "anul eroic" al lui Ioan, cel al așa-numitei "revolte a statuilor". Poporul a dărâmat statuile imperiale în semn de protest față de creșterea taxelor. După cum se vede unele lucruri de-a lungul istoriei nu se schimbă! În acele zile ale Postului Mare, încărcate de neliniște datorită iminentelor pedepse ordonate de împărat, el a ținut 22 de vibrante Omilii despre statui, încheiate cu penitență și convertire. A urmat perioada liniștitei slujiri pastorale (387-397).

Ioan Crizostom se situează între Sfinții Părinți cei mai rodnici: de la el ne-au rămas 17 tratate, mai mult de 700 de omilii autentice, comentarii la scrierile lui Matei și Paul (Scrisorile către Romani, Corinteni, Efeseni și Evrei) și 241 de scrisori. Nu a fost un teolog speculativ. Ne-a transmis, însă, doctrina tradițională și sigură a Bisericii într-o perioadă marcată de controverse teologice provocate mai ales de arianism, adică de negarea divinității lui Cristos. Este așadar un martor demn de luat în seamă al dezvoltării dogmatice înfăptuită de Biserică în secolele al IV-lea și al V-lea. Teologia sa este una de tip pastoral, în care este constantă preocuparea pentru coerența dintre gândul exprimat prin cuvânt și concretizat în viață. Acesta este, în mod particular, firul comun al splendidelor cateheze, prin care îi pregătea pe catecumeni să primească Botezul. Cu puțin timp înainte de moarte a scris că valoarea omului stă în "cunoașterea precisă a adevăratei învățături și în corectitudinea vieții" (Scrisoare din exil). Cele două aspecte, cunoașterea adevărului și corectitudinea vieții, merg împreună: cunoașterea trebuie să se concretizeze în viață. Orice intervenție a sa căuta să dezvolte în credincioși exercitarea inteligenței, a adevăratei rațiuni, pentru a înțelege și a pune în practică exigențele morale și spirituale ale credinței.

Ioan Crizostom caută să sprijine prin scrierile sale dezvoltarea integrală a persoanei, în dimensiunea fizică, intelectuală și religioasă. Diferitele faze ale creșterii sunt comparate cu tot atâtea mări ale unui imens ocean: "Prima dintre aceste mări este copilăria" (Omilia 81,5 asupra Evangheliei după Matei). Într-adevăr "tocmai în această primă perioadă se manifestă înclinațiile spre viciu și virtute". De aceea legea lui Dumnezeu trebuie să fie încă de la început întipărită în suflet "ca pe o placă de ceară" (Omelia 3,1 asupra Evangheliei după Ioan): de fapt aceasta este vârsta cea mai importantă. Trebuie să ținem mereu minte că este de o importanță fundamentală ca în această primă fază a vieții să fie întipărite în om marile orientări care dau perspectiva corectă existenței. De aceea Ioan Crizostom recomandă: "Încă de la cea mai fragedă vârstă înarmați-i pe copii cu arme spirituale și învățați-i să-și însemne fruntea cu mâna" (Omelia 12,7 asupra Primei Scrisori a sfântului Apostol Paul către Corinteni). Vin apoi adolescența și tinerețea: "Copilăriei îi urmează marea adolescenței, pe care vânturile suflă cu putere..., pentru că în noi crește... concupiscența" (Omilia 81,5 asupra Evangheliei după Matei). Urmează în sfârșit logodna și căsătoria: "Tinereții îi urmează vârsta persoanei mature, în care se adaugă datoriile de familie: este timpul de căutare a soției" (ibid.). Vorbind despre căsătorie el amintește care îi sunt scopurile, îmbogățindu-le - făcând apel la virtutea cumpătării - cu o deasă țesătură de raporturi interpersonale. Soții bine pregătiți blochează astfel calea divorțului: totul se desfășoară cu bucurie și fiii pot fi educați la virtute. Iar când se naște primul copil, acesta este "ca și o punte; cei trei devin un singur trup, întrucât copilul unește cele două părți" (Omilia 12,5 asupra Scrisorii sfântului Apostol Paul către Closeni) și cei trei constituie "o familie, o mică Biserică" (Omilia 20,6 asupra Scrisorii sfântului Apostol Paul către Efeseni).

Ioan Crizostom își ținea predicile de obicei în cadrul liturgiei, "locul" în care comunitatea se zidește prin Cuvânt și Euharistie. Aici adunarea reunită exprimă unica Biserică (Omilia 8,7 asupra Scrisorii sfântului Apostol Paul către Romani), același Cuvânt este adresat în orice loc tuturor (Omilia 24,2 asupra Primei Scrisori a sfântului Apostol Paul către Corinteni), și împărtășirea euharistică devine semn eficace al unității (Omilia 32,7 asupra Evangheliei după Matei). Proiectul său pastoral era inserat în viața Bisericii, în care credincioșii laici prin Botez își asumă slujirea preoțească, regală și profetică. Creștinului laic el îi spune: "Și pe tine Botezul te face rege, preot și profet" (Omilia 3,5 asupra celei de-A doua Scrisori a sfântului Apostol Paul către Corinteni). De aici reiese datoria fundamentală față de misiune, pentru că fiecare într-o oarecare măsură este responsabil de mântuirea celorlalți: "Acesta este principiul vieții noastre sociale... să nu ne pese doar de noi!" (Omilia 9,2 asupra cărții Genezei). Totul se realizează între două realități: marea Biserică și "mica Biserică", familia, aflate într-un raport reciproc.

După cum puteți observa, dragi frați și surori, această lecție pe care ne-o oferă Ioan Crizostom privind prezența autentic creștină a credincioșilor laici în familie și în societate, rămâne și astăzi mai mult decât actuală. Să-l rugăm pe Domnul să ne facă docili față de învățăturile acestui mare Maestru al credinței.

Traducere pr. Paul Butnaru
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire