CATEHEZĂ

Timotei şi Tit
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 13 decembrie 2006

Dragi fraţi şi surori,

După ce am vorbit îndelung despre marele apostol Paul, astăzi ne oprim atenţia asupra a doi dintre colaboratorii săi mai apropiaţi: Timotei şi Tit. Lor le sunt adresate trei Scrisori atribuite conform tradiţiei lui Paul, dintre care două sunt destinate lui Timotei şi una lui Tit.

Timotei este un nume grecesc ce înseamnă "care îl cinsteşte pe Dumnezeu". În timp ce Luca în Faptele Apstolilor îl menţionează de şase ori, Paul în scrisorile sale face referinţă la el de mai bine de şaptesprezece ori (pe deasupra fiind prezent o dată şi în Scrisoarea către Evrei). Se poate deduce de aici că în ochii lui Paul el se bucura de o mare consideraţie, chiar dacă Luca nu ţine să ne povestească tot ceea ce îl priveşte. Apostolul însă l-a însărcinat cu misiuni importante şi a văzut în el un fel de alter ego, după cum reiese din marele elogiu pe care i-l face în Scrisoarea către Filipeni: "Eu nu am pe nimeni atât de apropiat sufleteşte (isopsychon) care să se îngrijească cu atâta sinceritate de problemele voastre" (2,20).

Timotei se născuse la Listra (circa 200 km la nord-vest de Tars) dintr-o mamă evreică şi un tată păgân (cfr. Fap 16,1). Faptul că mama a încheiat o căsătorie mixtă nu şi-a circumcis fiul lasă de înţeles că Timotei a fost crescut într-o familie nu foarte observantă, chiar dacă este menţionat că el cunoştea Scripturile din copilărie (cfr 2Tim 3,15). Ne-a fost transmis numele mamei, Eunice, şi pe cel al bunicii, Loide (cfr 2Tim 1,5). Când Paul a trecut pe la Listra la începutul celei de-a doua călătorii misionare, l-a ales pe Timotei ca şi însoţitor, întrucât "fraţii din Listra şi Iconiu dădeau bună mărturie despre el", dar l-a circumcis "din cauza iudeilor care erau în acele locuri" (Fap 16,3). Împreună cu Paul şi Sila, Timotei a traversat Asia Mică până la Troade, de unde a trecut în Macedonia. Suntem pe deasupra informaţi că la Filipi, unde Paul şi Sila au fost acuzaţi că sunt tulburători ai ordinii publice şi au fost aruncaţi în închisoare pentru că s-au opus exploatării unei tinere fete ca şi ghicitoare din partea unor indivizi fără scrupule (cfr Fap 16,16-40), Timotei a fost cruţat. Când apoi Paul a fost constrâns să înainteze până în Atena, Timotei l-a ajuns din urmă în acel oraş şi de aici a fost trimis la tânăra Biserică din Tesalonic pentru a avea veşti şi pentru a-i întări în credinţă (cfr 1Tes 3,1-2). S-a alăturat apoi din nou Apostolului la Corint, aducându-i veşti bune de la tesaloniceni şi colaborând cu el la evanghelizarea acelui oraş (cfr 2Cor 1,19).

Îl regăsim pe Timotei la Efes în timpul celei de-a treia călătorie misionară a lui Paul. De acolo probabil Apostolul i-a scris lui Filemon şi filipenilor, şi în ambele scrisori Timotei reiese drept co-expeditor (cfr Flm 1; Fil 1,1). De la Efes, Paul l-a trimis în Macedonia împreună cu un anumit Erast (cfr Fap 19,22) şi apoi şi la Corint cu misiunea de a duce o scrisoare, în care le recomanda corintenilor să-l primească într-un mod binevoitor (cfr 1Cor 4,17; 16,10-11). Îl mai regăsim drept co-expeditor al celei de-a Doua scrisori către Corinteni, şi când de la Corint Paul scrie Scrisoarea către Romani el alătură, împreună cu salutul altora, şi salutul din partea lui Timotei (cfr Rom 16,21). De la Corint discipolul a plecat din nou pentru a ajunge la Troada pe malul asiatic al Mării Egee şi acolo îl aşteaptă pe Apostolul îndreptat spre Ierusalim la sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare (cfr Fap 20,4). Din acel moment al biografiei lui Timotei izvoarele antice nu ne mai rezervă decât o referinţă în Scrisoarea către Evrei, unde se citeşte: "Aflaţi că fratele vostru Timotei a fost eliberat. Dacă va veni curând, vă voi vedea împreună cu el" (13,23). În încheiere, putem spune că figura lui Timotei apare ca aceea a unui păstor de mare însemnătate. După ulterioara Istorie ecleziastică a lui Eusebiu, Timotei a fost primul Episcop al Efesului (cfr 3,4). Unele dintre relicvele sale se găsesc din 1239 în Italia în Catedrala din Termoli în Molise, provenind de la Constantinopol.

Cât despre figura lui Tit, al cărui nume este de origine latină, ştim că din naştere era grec, adică păgân (cfr Gal 2,3). Paul l-a luat cu sine la Ierusalim pentru aşa-numitul Conciliu apostolic, în care a fost în mod solemn acceptată predicarea către păgâni a Evangheliei, într-un mod liber de condiţionările legii mozaice. În Scrisoarea adresată lui de către Apostol îl elogiază numindu-l "adevărat fiu după credinţa comună" (Tit 1,4). După plecarea lui Timotei de la Corint, Paul l-a trimis pe Tit cu misiunea de a readuce la ascultare acea comunitate răzvrătită. Tit a readus pacea în Biserica din Corint şi Apostolul, i-a scris aceste cuvinte: "Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei umili, ne-a mângâiat şi pe noi prin venirea lui Tit, şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi, făcându-ne cunoscută dorinţa voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine... Pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul" (2Cor 7,6-7,13). La Corint, Tit a fost trimis din nou de Paul - care îl numeşte drept "însoţitorul şi colaboratorul meu" (2Cor 8,23) - pentru a organiza strângerea colectelor în folosul creştinilor din Ierusalim (cfr 2Cor 8,6). Informaţii ulterioare provenite din Scrisorile Pastorale îl califică drept Episcop al Cretei (cfr. Tit 1,5), de unde, la invitaţia lui Paul l-a ajuns pe Apostol la Nicopole în Epir (cfr Tit 3,12). Apoi a mers şi în Dalmaţia (cfr 2Tim 4,10). Ne lipsesc însă alte informaţii despre călătoriile ulterioare ale lui Tit sau despre moartea sa.

Încheind, dacă privim împreună cele două figuri ale lui Timotei şi Tit, ne dăm seama de câteva lucruri foarte semnificative. Cel mai important este că Paul s-a înconjurat de colaboratori în realizarea misiunilor sale. El rămâne cu siguranţă Apostolul prin excelenţă, fondator şi păstor al multor Biserici. Se vede însă cu uşurinţă că el nu făcea totul singur, dar se sprijinea pe persoane de încredere care îi împărtăşeau truda şi responsabilităţile. O altă observaţie priveşte disponibilitatea acestor colaboratori. Izvoarele privitoare la Timotei şi Tit pun bine în lumină disponibilitatea lor de a-şi asuma diferite responsabilităţi, constând mai ales în a-l reprezenta pe Paul chiar şi în situaţii nu tocmai uşoare. Într-un cuvânt, ei ne învaţă să slujim Evanghelia cu generozitate, ştiind că acest lucru presupune şi o slujire a Bisericii însăşi. Reţin în sfârşit şi recomandarea pe care apostolul Paul o face lui Tit în scrisoarea adresată lui: "Vreau ca tu să confirmi acestea pentru ca cei care şi-au pus încrederea în Dumnezeu să se străduiască să fie primii în fapte bune. Acestea sunt bune şi de folos oamenilor" (Tit 3,8). Prin angajarea noastră concretă trebuie să putem descoperi adevărul acestor cuvinte şi tocmai în acest timp al Adventului să fim şi noi bogaţi în fapte bune şi astfel să deschidem porţile lumii lui Cristos, Mântuitorul nostru.

Traducere pr. Paul Butnaru