CATEHEZĂ 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Bartolomeu
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 4 octombrie 2006

Dragi frați și surori,

În seria Apostolilor chemați de Isus în timpul vieții sale pământești, astăzi este apostolul Bartolomeu cel spre care ne îndreptăm atenția. În listele vechi ale celor Doisprezece, el este menționat mereu înainte de Matei, în timp ce diferă numele celui care îl precede și care poate fi Filip (cfr. Matei 10,3; Marcu 3,18; Luca 6,14) sau Toma (cfr. Fapte 1,13). Numele său este în mod clar un patronim, pentru că este formulat cu o referire explicită la numele tatălui. De fapt, este vorba de un nume cu o posibilă origine aramaică, bar Talmay, care înseamnă tocmai "fiul lui Talmay".

Despre Bartolomeu nu avem informații semnificative; de fapt, numele său apare mereu doar în cadrul listelor celor Doisprezece amintite mai sus și, de aceea, nu se găsește niciodată în centrul niciunei narațiuni. În mod tradițional, însă, el este identificat cu Natanael: un nume care înseamnă "Dumnezeu a dat". Acest Natanael provenea din Cana (cfr. Ioan 21,2) și este de aceea posibil ca el să fi fost martor la marele "semn" pe care Isus l-a făcut în acea localitate (cfr. Ioan 2,1-11). Identificarea acestor două personaje este probabil motivată de faptul că acest Natanael, în scena chemării relatată de Evanghelia după Ioan, este pus alături de Filip, adică în locul pe care îl are Bartolomeu în listele Apostolilor existente în celelalte Evanghelii. Acestui Natanael, Filip i-a spus că l-a găsit "pe cel despre care a scris Moise în Lege și Profeți: Isus, fiul lui Iosif, din Nazaret" (Ioan 1,45). După cum știm, Natanael a primit această veste cu o prejudecată apăsătoare: "Poate să iasă ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1,46a). Acest gen de contestare este, în felul ei, importantă pentru noi. Ea, de fapt, ne ajută să vedem că, potrivit așteptărilor iudaice, Mesia nu putea să vină dintr-un sat atât de neînsemnat cum era Nazaret (vezi și Ioan 7,42). Totodată, însă, aceasta scoate în evidență libertatea lui Dumnezeu, care surprinde așteptările noastre lăsându-se găsit tocmai acolo unde nu l-am aștepta. Pe de altă parte, știm că Isus, în realitate nu era exclusiv "din Nazaret", ci că se născuse la Betleem (cfr Matei 2,1; Luca 2,4) și că de fapt el a venit din cer, de la Tatăl care este în ceruri.

Întâmplarea cu Natanael mai evidențiază un alt adevăr: în raportul nostru cu Isus nu trebuie să ne mulțumim doar cu vorbe. Filip, în răspunsul său, îi face lui Natanael o invitație semnificativă: "Vino și vezi!" (Ioan 1,46b). Cunoașterea noastră despre Isus are nevoie mai ales de o experiență vie: mărturia altuia este cu siguranță importantă, întrucât în mod normal întreaga noastră viață creștină începe cu vestea care ajunge până la noi prin lucrarea unuia sau a mai multor martori. Apoi însă trebuie noi înșine să ne implicăm personal într-o relație intimă și profundă cu Isus; în mod analog samaritenii, după ce au auzit mărturia concitadinei lor pe care Isus a întâlnit-o la fântâna lui Iacob, au dorit să vorbească personal cu el și, după această discuție, i-au spus femeii: "Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii" (Ioan 4,42).

Revenind la scena chemării, evanghelistul menționează că, atunci când Isus l-a văzut pe Natanel apropiindu-se a exclamat: "Iată un adevărat israelit în care nu este viclenie" (Ioan 1,47). Este vorba de un elogiu care face referință la un psalm: " Fericit bărbatul... în gura căruia nu este vicleșug" (cfr. Psalm 31,2) dar care trezește curiozitatea lui Natanael, care răspunde cu stupoare: "De unde mă cunoști?" (Ioan 1,48a). Răspunsul lui Isus nu poate fi înțeles imediat. El spune: "Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin" (Ioan 1,48b). Nu știm ce s-a întâmplat sub acest smochin. E evident însă că este vorba de un moment decisiv în viața lui Natanel. El se simte atins în inimă de aceste cuvinte ale lui Isus, se simte înțeles și înțelege: aceste om știe totul despre mine, știe și cunoaște drumul vieții mele, în acest om pot într-adevăr să am încredere. Și astfel răspunde printr-o mărturisire de credință clară și frumoasă, spunând: "Rabi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel" (Ioan 1,49). În această mărturisire este consemnat un prim și important pas al itinerarului de adeziune la Isus. Cuvintele lui Natanael pun în lumină un dublu aspect complementar al identității lui Isus: El este recunoscut atât în legătura sa specială cu Dumnezeu Tatăl, al cărui Fiu unul-născut este, cât și în raportul Său cu poporul lui Israel, al cărui rege este declarat, calificativ propriu așteptatului Mesia. Nu trebuie niciodată să pierdem din vedere nici una, nici cealaltă dintre aceste două componente, pentru că dacă mărturisim doar dimensiunea cerească a lui Isus, riscăm să facem din El o ființă spirituală și neclară, iar dacă dimpotrivă recunoaștem doar prezența sa concretă în istorie, sfârșim prin a neglija dimensiunea divină care îl califică cu adevărat.

Despre activitatea apostolică succesivă a lui Bartolomeu-Natanael nu avem consemnări precise. Conform unei informații la care face referire istoricul Eusebiu din secolul IV, un anume Panteno ar fi găsit tocmai în India semnele unei prezențe a lui Bartolomeu (cfr. Hist. eccl. V,10,3). În tradiția ulterioară, începând cu Evul Mediu, s-a impus relatarea morții sale prin jupuire, care a devenit apoi foarte populară. Ne referim la faimoasa scenă a Judecății Universale din Capela Sixtină, în care Michelangelo l-a pictat pe Sfântul Bartolomeu ținând în mâna stângă propria piele, pe care artistul a pus autoportretul său. Relicvele sale sunt venerate aici la Roma în Biserica dedicată lui pe Insula Tiberina, unde ar fi fost duse de împăratul german Otto al III-lea în anul 983. Încheind, putem spune că figura Sfântului Bartolomeu, în ciuda puținelor informații care o conturează, rămâne oricum în fața noastră pentru a ne spune că adeziunea la Isus poate fi trăită și mărturisită chiar și fără săvârșirea unor fapte extraordinare. Extraordinar este și rămâne Isus însuși, căruia fiecare dintre noi este chemat să îi consacre propria viață și propria moarte.

Traducere: pr. Paul Butnaru
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire