CATEHEZĂ

Petru pescarul
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 17 mai 2006

Dragi fraţi şi surori,

Prin noua serie de cateheze am căutat înainte de toate să înţelegem mai bine ce anume este Biserica, care este intenţia Domnului în ce priveşte această nouă familie a sa. Apoi am arătat că Biserica există în persoane. Şi am văzut că Domnul a încredinţat această nouă realitate, Biserica, celor doisprezece apostoli. Acum dorim să îi vedem pe rând, pentru a înţelege ce înseamnă a trăi în Biserică, ce înseamnă a-l urma pe Cristos. Să începem cu sfântul Petru.

După Isus, Petru este personajul cel mai cunoscut şi citat în scrierile neo-testamentare: este menţionat de 154 de ori cu supranumele de Petros, "piatră", care este traducerea greacă a numelui aramaic conferit de Isus, Kefa, menţionat de 9 ori, mai ales în scrisorile lui Paul; trebuie adăugat apoi numele frecvent de Simon (de 75 de ori), care este forma grecească a numelui său original ebraic de Simeon (de 2 ori: Fapte 15,14; 2Petru 1,1). Fiul lui Ioan (cf. Ioan 1,42) sau, în forma aramaică, bar-Jona, fiul lui Iona (cf. Matei 16,17), Simon era din Betsaida (cf. Ioan 1,44), o localitate aflată pe ţărmul de est al Mării Galileei, din care mai proveneau şi Filip, şi evident Andrei, fratele lui Simon. Vorbirea sa trăda accentul galilean. Era pescar, ca şi fratele său: cu familia lui Zebedeu, tatăl lui Iacob şi Ioan, conducea o mica întreprindere de pescuit pe lacul Genezaret (cf. Luca 5,10). Se bucura de aceea, probabil, de o anumită bunăstare economică şi era animat de un sincer interes religios, de dorinţa de Dumnezeu - el dorea ca Dumnezeu să intervină în lume - o dorinţă care l-a împins să se ducă cu fratele său până în Iudeea, pentru a urma predica lui Ioan Botezatorul (cf. Ioan 1,35-42).

Era un evreu credincios şi practicant, încrezător în prezenţa activă a lui Dumnezeu în istoria poporului său, şi îndurerat de a nu vedea o acţiune în forţă în împrejurările în care se găsea ca martor. Era căsătorit, iar soacra, vindecată într-o zi de Isus, trăia în oraşul Cafarnaum, în casa în care chiar Simon poposea când se afla în oraş (cf. Matei 8,14ss, Marcu 1,29ss, Luca 4,38ss). Recentele săpături arheologice au permis să se aducă la lumină, de sub pavimentul mozaical octogonal al unei mici biserici bizantine, urmele unei biserici mai vechi amenajata în acea casă, după cum atestau desene cu invocaţii către Petru. Evangheliile ne informează că Petru este unul dintre primii 4 discipoli ai Nazarineanului (cf. Luca 5,1-11) la care se adaugă un al cincilea, după obiceiul fiecărui rabin de a avea 5 discipoli (cf. Luca 5,27, chemarea lui Levi). Când Isus va trece de la 5 la 12 discipoli (Luca 9,1-6), va fi clară noutatea misiunii sale: El nu este unul dintre atâţia rabini, ci a venit pentru a aduna Israelul escatologic, simbolizat de numărul 12, câte erau triburile lui Israel.

Simon apare în Evanghelii cu un caracter hotărât şi impulsiv; vrea să-şi impună cauza chiar cu forţa (de amintit episodul din Grădina Măslinilor, cf. Ioan 18,10ss). În acelaşi este timp naiv şi temător, dar cu toate acestea, onest până la părerea de rău cea mai sinceră (cf. Matei 26,75) Evangheliile concordă în a urma pas cu pas itinerarul său spiritual. Punctul de plecare este chemarea din partea lui Isus. Aceasta se întâmplă într-o zi oarecare în timp ce Petru e ocupat cu munca de pescar. Isus se afla aproape de lacul Genezaret, şi mulţimea se afla în jurul său pentru a-l asculta. Numărul mare de ascultători crea o anumită lipsă de comunicare. Învăţătorul vede 2 bărci acostate la mal. Pescarii sunt coborâţi din ele să îşi coasă plasele. El le cere atunci acordul de a se urca în barcă, pe cea a lui Simon, şi îl roagă să se îndepărteze de ţărm. Aşezat pe o catedra improvizată, începe să înveţe mulţimile din barcă (cf. Luca 5,1-3). Şi astfel, barca lui Petru devine catedra lui Isus. Când a terminat de vorbit, îi spune lui Simon: "Ieşiţi în larg şi aruncaţi plasele pentru pescuit". Simon îi răspunde: "Învăţătorule, am obosit toată noaptea şi nu am prins aproape nimic, dar după cuvântul tău vom arunca plasele" (Luca 5,4-5).

Isus, care era tâmplar, nu era expert la pescuit: cu toate acestea Simon pescarul se încrede în acest Învăţător care nu îi dă răspunsuri, ci îl invită să aibă încredere. Reacţiile sale în faţa pescuirii minunate sunt cele de uluire şi nelinişte: "Doamne, îndepărtează-te de la mine, căci sunt un păcătos" (Luca 5,8). Isus îi răspunde invitându-l să aibă încredere şi să se deschidă la un proiect care depăşeşte orice perspectivă a sa: "Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni" (Luca 5,10). Petru nu putea încă să-şi imagineze că într-o zi va sosi la Roma, şi va fi aici pescar de oameni pentru Domnul. El acceptă aceasta invitaţie surprinzătoare de a se lăsa implicat în această mare aventură: e generos, se recunoaşte limitat, dar crede în cel care îl cheamă. Spune da - un da curajos şi generos -, şi devine discipolul lui Cristos.

Un alt moment semnificativ în drumul său spiritual, Petru îl va trăi în Cezareea lui Filip, când Isus le pune discipolilor o întrebare precisă: "Cine spune lumea că sunt eu?" (Marcu 8,27). Lui Isus însă nu îi ajunge numai răspunsul lumii. De la cel care a acceptat să aibă o relaţie personală cu El, vrea o luare de poziţie personală. De aceea Isus întreabă: "Dar voi cine spuneţi că sunt eu?" (Marcu 8,29). Petru este acela care răspunde în numele tuturor: "Tu eşti Cristos" (ibid.), adică Mesia. Acest răspuns al lui Petru, care nu vine "din carnea şi din sângele" lui, ci i-a fost dat de Tatăl care este în cer (cf. Matei 16,17), poartă în sine viitoarea mărturisire de credinţă a Bisericii. Petru nu înţelesese încă conţinutul profund al misiunii mesianice a lui Isus, noul sens al acestui cuvânt: Mesia. O demonstrează puţin după aceea, lăsând să se înţeleagă că Mesia din visele sale e foarte diferit de adevăratul proiect al lui Dumnezeu. În faţa vestirii patimii, se scandalizează şi protestează, trezind reacţia vie a lui Isus (cf. Marcu 9,32-33). Petru vrea un Mesia "om-divin", care împlineşte aşteptările poporului, impunându-le tuturor puterea sa: şi chiar dorinţa noastră ca Domnul să îşi impună puterea şi să transforme imediat lumea. Isus se prezintă ca "Dumnezeu uman", slujitorul lui Dumnezeu, care răstoarnă aşteptările mulţimii, pretinzând un drum de umilinţă şi de suferinţă. Este marea alternativă, pe care şi noi trebuie să o învăţăm din nou: acordăm întâietate propriilor aşteptări, respingându-l pe Isus, sau îl primim pe Isus în adevărul misiunii sale şi lăsăm deoparte aşteptările prea umane. Petru - impulsiv cum este - nu ezită să îl ia deoparte pe Isus şi să îl mustre. Răspunsul lui Isus face să clatine toate aşteptările sale false, în timp ce îl recheamă la convertire şi la a-l urma: "Pleacă din faţa mea satană! Pentru că tu nu gândeşti aşa cum gândeşte Dumnezeu, ci cum gândesc oamenii" (Marcu 8,33). Nu îmi indica tu calea, Eu merg pe calea mea şi tu mergi din nou în spatele meu.

Petru învaţă astfel ce înseamnă într-adevăr a-l urma pe Isus. Este a doua chemare a sa, analogă cu aceea a lui Avraam din Geneză 22, după cea din Geneză 12: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Pentru că cel care va vrea să-şi salveze viaţa, o va pierde; dar cel care-şi dă viaţa pentru mine şi pentru evanghelie, o va salva" (Marcu 8,34-35). Este legea exigentă a urmării lui Cristos: trebuie să ştii să renunţi, dacă e necesar, la lumea întreagă, pentru a salva adevăratele valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezenţa lui Dumnezeu în lume (cf. Marcu 8,36-37). Chiar dacă cu greu, Petru primeşte invitaţia şi îşi continuă drumul pe urmele Învăţătorului.

Consider că toate aceste diferite convertiri ale sfântului Petru şi întreaga sa figură sunt o mare mângâiere şi o mare învăţătură pentru noi. Şi noi avem dorinţa de Dumnezeu, şi noi dorim să fim generoşi, dar şi noi ne aşteptăm ca Dumnezeu să fie puternic în lume şi să transforme imediat lumea conform ideilor noastre, conform nevoilor pe care noi le vedem. Dumnezeu alege o altă cale. Dumnezeu alege calea transformării inimilor în suferinţă şi în umilinţă. Şi noi, ca şi Petru, trebuie să ne convertim din nou. Trebuie să îl urmăm pe Isus şi nu să mergem înaintea lui: El este acela care ne arată calea. Astfel, Petru ne spune: tu crezi că ai reţeta cu care trebuie să transformi creştinismul, dar Dumnezeu este cel care cunoaşte calea. Domnul este cel care îmi spune mie, care îţi spune ţie: urmează-mă! Şi trebuie să avem curajul şi umilinţa de a-l urma pe Isus, pentru că El este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Traducere pr. Andrei Dăscălaşu şi pr. Daniel Medveş