CATEHEZĂ

Tradiţia apostolică
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 3 mai 2006

Dragi fraţi şi surori,

În aceste cateheze dorim să înţelegem mai bine ce este Biserica. Ultima oară am reflectat asupra temei Tradiţiei apostolice. Am văzut că ea nu este o colecţie de lucruri sau de cuvinte, ca o cutie cu lucruri fără viaţă. Tradiţia este râul vieţii noi care vine de la origini, de la Cristos până la noi, şi ne face să participăm la istoria lui Dumnezeu cu omenirea. Această temă a tradiţiei este atât de importantă încât aş dori să mă opresc şi astăzi asupra ei; este într-adevăr de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. Conciliul Vatican II afirma în acest sens că Tradiţia este apostolică înainte de toate prin originile ei: "Ceea ce Dumnezeu a revelat pentru mântuirea tuturor neamurilor a hotărât în marea Sa bunătate să se păstreze neatins în veci şi să se transmită tuturor generaţiilor. De aceea Cristos Domnul, în care îşi găseşte împlinirea întreaga Revelaţie a Dumnezeului Preaînalt, a dat poruncă Apostolilor să predice tuturor, împărtăşindu-le darurile divine, ca pe izvorul oricărui adevăr mântuitor şi al oricărei discipline morale, Evanghelia făgăduită odinioară prin Profeţi şi pe care a împlinit-o El însuşi şi a vestit-o cu gura Sa" (Constituţia dogmatică "Dei Verbum", nr. 7). Conciliul continuă subliniind că acest lucru "a fost realizat cu fidelitate atât de Apostoli care, în propovăduirea lor orală, prin exemplul dat şi prin hotărârile luate, au transmis ceea ce au primit din gura lui Cristos, din trăirea lor în apropierea Lui şi din faptele Lui, precum şi ceea ce au învăţat sub inspiraţia Duhului Sfânt, cât şi de acei Apostoli şi oameni apostolici care, tot sub inspiraţia Duhului Sfânt, au consemnat în scris vestea mântuirii" (ibid.).

Capi ai Israelului escatologic, tot în număr de doisprezece, câte erau triburile poporului ales, apostolii continuă "adunarea" începută de Domnul şi o fac înainte de toate prin transmiterea cu fidelitate a darului primit, Vestea Bună a Împărăţiei care vine la oameni prin Isus Cristos. Numărul lor nu exprimă doar continuitatea cu rădăcina sfântă, Israelul celor doisprezece triburi, ci şi destinaţia universală a slujirii lor, ce duce mântuirea până la capătul pământului. Aceasta poate fi înţeleasă din valoarea simbolică pe care o au numerele în lumea semită: 12 rezultă din înmulţirea lui 3, un număr perfect, cu 4, un număr ce face referire la cele patru puncte cardinale, deci la lumea întreagă.

Comunitatea, născută din proclamarea Evangheliei, se simte chemată de cuvântul celor care au trăit primii alături de Domnul şi care au fost trimişi de El. Ea ştie că se poate baza pe călăuzirea celor Doisprezece, precum şi a celor care mai apoi sunt asociaţi ca succesori în slujirea Cuvântului şi în slujirea comuniunii. De aceea, comunitatea se simte angajată să transmită altora "vestea plină de bucurie" a prezenţei actuale a Domnului şi a misterului său pascal, care acţionează în Duh. Acest fapt este subliniat în unele pasaje din scrisorile Sf. Paul: "Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu" (1Corinteni 15,3). Şi acest lucru este important. După cum se ştie, Sf. Paul, chemat mai întâi de Cristos cu o vocaţie personală, este un apostol autentic şi totuşi, şi pentru el, are o importanţă fundamentală fidelitatea faţă de ce a primit. El nu a dorit să "inventeze" un nou creştinism, să spunem aşa, "paulin". De aceea el insistă: "V-am transmis ceea ce am primit şi eu". El a transmis darul iniţial care vine de la Domnul şi este adevărul care mântuieşte. Apoi, spre sfârşitul vieţii, i-a scris lui Timotei: "Păstrează depozitul cel bun prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi" (2Timotei 1,14). O demonstrează bine şi această străveche mărturie a credinţei creştine, scrisă de Tertulian în jurul anului 200: "(Apostolii) la început au mărturisit credinţa în Isus Cristos şi au înfiinţat Biserici în Iudeea, şi apoi s-au răspândit în lume, predicând aceeaşi doctrină şi aceeaşi credinţă popoarelor, şi au fondat astfel Biserici în fiecare oraş. De la acestea apoi celelalte Biserici şi-au luat tradiţia credinţei lor şi seminţele doctrinei, şi le iau în mod continuu, tocmai pentru a fi Biserici. În acest fel şi ele pot fi considerate apostolice, ca descendente din Bisericile apostolilor" (De praescriptione haereticorum, 20: PL 2,32).

Conciliul Vatican II spune: "Ceea ce a fost transmis de către Apostoli cuprinde tot ceea ce îl ajută pe Poporul lui Dumnezeu să ducă o viaţă sfântă şi să-şi sporească credinţa; astfel Biserica, în învăţătura, în viaţa şi în cultul său, perpetuează şi transmite tuturor generaţiilor tot ceea ce este ea însăşi, tot ceea ce crede" (Constituţia dogmatică "Dei Verbum", nr. 8). Biserica transmite tot ceea ce este şi ce crede; transmite aceasta în cult, în viaţă, în doctrină. Tradiţia este aşadar Evanghelia vie, vestită de Apostoli în integritatea sa, pe baza deplinătăţii experienţei lor unice şi irepetabile: prin lucrarea lor credinţa este comunicată celorlalţi, până la noi, până la sfârşitul lumii. Tradiţia, aşadar, este istoria Duhului care acţionează în istoria Bisericii prin intermediul Apostolilor şi al succesorilor lor, în continuitate fidelă cu experienţa originilor. Aceasta este ceea ce explica Sfântul Papă Clement al Romei spre sfârşitul secolului I: "Apostolii - scria el - ne-au vestit Evanghelia trimişi de Domnul Isus Cristos, Isus Cristos a fost trimis de Dumnezeu. Cristos vine aşadar de la Dumnezeu, Apostolii de la Cristos: cu toţii acţionează consacraţi din voinţa lui Dumnezeu... Apostolii noştri au ştiut de la Domnul nostru Isus Cristos că vor apărea dispute în jurul funcţiei episcopale. Aşadar, prevăzând perfect viitorul, i-au stabilit pe cei aleşi şi i-au consacrat, pentru ca după moartea lor alţi bărbaţi virtuoşi să îşi asume slujirea lor" (Ad Corinthios, 42.44: PG 1,292.296).

Acest lanţ al slujirii continuă până în zilele noastre; va continua până la sfârşitul lumii. Într-adevăr, mandatul încredinţat de Isus Apostolilor a fost transmis de aceştia succesorilor lor. Dincolo de experienţa contactului personal cu Cristos, experienţă unică şi irepetabilă, Apostolii le-au transmis succesorilor trimiterea solemnă în lume primită de la Învăţătorul. Apostol vine tocmai din termenul grec "apostéllein", care înseamnă a trimite. Trimiterea apostolică - după cum o arată textul din Matei 28,19s - implică o slujire pastorală ("faceţi ucenici din toate naţiunile..."), liturgică ("botezându-le...") şi profetică ("învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit"), garantată de apropierea Domnului până la sfârşitul veacurilor ("iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii"). Astfel, într-un mod diferit faţă de Apostoli, trăim şi noi o experienţă adevărată şi personală a prezenţei Domnului înviat. Prin intermediul ministerului apostolic, Cristos însuşi ajunge la cei chemaţi la credinţă. Distanţa de secole este depăşită şi Cel înviat se dăruieşte viu şi acţionând pentru noi, în Biserica şi în lumea de astăzi. Aceasta este marea noastră bucurie. În râul viu al Tradiţiei, Cristos nu este la două mii de ani distanţă, ci este cu adevărat prezent între noi şi ne dă adevărul, ne dă lumina care ne face să trăim şi să găsim calea spre viitor.

Traducere Oana Capan