CATEHEZĂ 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Comuniunea în timp: Tradiția
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 26 aprilie 2006

Dragi frați și surori,

În noua serie de cateheze, începută cu puțin timp în urmă, încercăm să înțelegem planul original al Bisericii dorite de Domnul, pentru a înțelege astfel mai bine și apartenența noastră, viața noastră creștină în marea comuniune a Bisericii. Până acum am înțeles că comuniunea eclezială este suscitată și susținută de Duhul Sfânt, păstrată și promovată de ministerul apostolic. Și această comuniune, pe care o numim Biserică, nu se extinde doar la toți credincioșii dintr-un anumit moment istoric, ci îmbrățișează de asemenea toate timpurile și toate generațiile. Astfel avem o dublă universalitate: universalitatea sincronică - suntem uniți cu credincioșii din toate părțile lumii - și de asemenea o universalitate așa-numită diacronică, adică: toate timpurile ne aparțin, și credincioșii din trecut și cei din viitor formează cu noi o unică mare comuniune. Duhul apare ca garantul prezenței active a misterului în istorie, Acela care îi asigură împlinirea în decursul secolelor. Datorită Mângâietorului, experiența Celui Înviat, trăită de comunitatea apostolică la originile Bisericii, va putea fi trăită mereu de generațiile următoare, întrucât este transmisă și actualizată în credință, în cult și în comuniunea Poporului lui Dumnezeu, peregrin în timp. Și astfel noi acum, în timpul pascal, trăim întâlnirea cu Cel Înviat, nu doar ca ceva din trecut, ci în comuniunea prezentă a credinței, a liturgiei, a vieții Bisericii. În această transmitere a bunurilor mântuirii, care face din comunitatea creștină actualizarea permanentă, în puterea Duhului, a comuniunii originare, constă Tradiția apostolică a Bisericii. Ea este numită astfel deoarece s-a născut din mărturia apostolilor și a comunității discipolilor în timpurile de început ale Bisericii, a fost consemnată sub călăuzirea Duhului Sfânt în scrierile Noului Testament și în viața sacramentală, în viața de credință, și la ea - la această Tradiție, care este realitatea mereu actuală a darului lui Isus - Biserica se referă continuu ca la fundamentul și norma ei prin succesiunea neîntreruptă a ministerului apostolic.

Isus, încă din timpul vieții sale în istorie, și-a limitat misiunea la casa lui Israel, dar dădea deja de înțeles că darul era destinat nu doar pentru poporul lui Israel, ci și lumii întregi și din toate timpurile. Cel Înviat le încredințează, apoi, în mod explicit apostolilor (cf Luca 6,13) misiunea de a face discipoli toate națiunile, garantând prezența sa și ajutorul său până la sfârșitul timpurilor (cf Matei 28,19s). Universalitatea mântuirii recere, de aceea, ca memorialul Paștelui să fie celebrat fără întrerupere în istorie până la întoarcerea glorioasă a lui Cristos (cf 1Corinteni 11,26). Cine va actualiza prezența mântuitoare a Domnului Isus prin ministerul apostolilor - capi ai Israelului escatologic (cf Matei 19,28) - și prin întreaga viață a poporului noului legământ? Răspunsul este clar: Duhul Sfânt. Faptele Apostolilor - în continuitate cu planul Evangheliei lui Luca - prezintă întrepătrunderea dintre Duhul, trimișii lui Cristos și comunitatea adunată de ei. Datorită acțiunii Mângâietorului, apostolii și succesorii lor pot împlini în timp misiunea primită de la Cel Înviat: "Voi veți fi martorii acestor lucruri. Și, iată, eu trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis" (Luca 24,48s). "Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria, și până la marginile pământului" (Fapte 1,8). "Martori ai acestor lucruri suntem noi și Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dăruit celor care ascultă de el" (Fapte 5,32).

Prin urmare, Duhul însuși este acela care, prin impunerea mâinilor și rugăciunea apostolilor, consacră și trimite noii misionari ai Evangheliei (așa, de pildă, în Fapte 13,3s și 1Timotei 4,14). Este interesant să observăm faptul că, în timp ce în unele pasaje se spune că Paul stabilește prezbiterii în Biserici (cf Fapte 14,23), în altă parte se afirmă că Duhul este cel care constituie păstorii turmei (cf Fapte 20,28). Acțiunea Duhului Sfânt și cea a lui Paul apar astfel profund întrepătrunse. În momentul deciziilor solemne pentru viața Bisericii, Duhul este prezent pentru a o călăuzi. Această prezență călăuzitoare a Duhului Sfânt este simțită în mod particular în Conciliul de la Ierusalim, în ale cărui cuvinte de încheiere răsună afirmația: "Duhul Sfânt și noi am hotărât..." (Fapte 15,28); Biserica crește și umblă "în frica de Domnul și... prin mângâierea Duhului Sfânt" (Fapte 9,31). Această permanentă actualizare a prezenței active a Domnului Isus în poporul său, înfăptuită de Duhul Sfânt și exprimată în Biserică prin ministerul apostolic și comuniunea fraternă, este ceea ce în sens teologic se înțelege prin termenul Tradiție: ea nu este simpla transmitere materială a tot ce le-a fost dăruit la început Apostolilor, ci prezența eficace a Domnului Isus, răstignit și înviat, care însoțește și călăuzește în Duhul comunitatea adunată de El.

Tradiția este comuniunea credincioșilor în jurul păstorilor legitimi în decursul istoriei, o comuniune pe care Duhul Sfânt o alimentează asigurând legătura dintre experiența credinței apostolice, trăită în comunitatea originară a discipolilor și experiența actuală a lui Cristos în Biserica sa. Cu alte cuvinte, Tradiția este continuitatea organică a Bisericii, Templul sfânt al lui Dumnezeu Tatăl, ridicat pe temelia apostolilor și ținut laolaltă de piatra unghiulară, Cristos, prin acțiunea dătătoare de viață a Duhului: "Așadar, voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În el toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul, în care și voi sunteți zidiți ca să deveniți o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul" (Efeseni 2,19-22). Datorită Tradiției, garantată de ministerul apostolilor și al succesorilor lor, apa vieții izvorâtă din coasta lui Cristos și sângele său mântuitor ajung la femeile și bărbații din toate timpurile. Astfel, Tradiția este prezența permanentă a Mântuitorului care vine să ne întâlnească, să ne răscumpere și să ne sfințească în Duhul prin ministerul Bisericii sale, spre mărirea Tatălui.

Concluzionând și rezumând, putem spune așadar că Tradiția nu este transmiterea de lucruri sau de cuvinte, o colecție de lucruri fără viață. Tradiția este râul viu care ne leagă de origini, râul viu în care originile sunt întotdeauna prezente. Marele râu care ne conduce la poarta eternității. În acest râu viu se împlinește din nou cuvântul Domnului pe care l-am auzit de pe buzele cititorului: "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii" (Matei 28,20).

După traducerea Radio Vatican
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire