ARTĂ - CULTURĂ 

Poezie religioasă românească

capitolul urmatorCuprins Pagina întâi

Mă rog
Mihai Beniuc

Mă rog la floarea de cireș,
Mă rog la frunza de măceș,
Mă rog la spicul grâului:
Dă-i omului tot ce-i frumos.
Dă-i gânguritul cel duios
Al porumbeilor pe ram,
Dă-i boare de parfum prin geam;
Dă-i dorul de-a umbla prin munți,
Cu zori și cu zăpezi pe frunți,
Cu flori pe cărărui, pe stânci,
Cu vulturi peste râpi adânci;
Dă-i pâinea albă lângă vin
Și peste casă cer senin
Și frate bun și bun vecin
Și somnul noaptea fără chin;
Dă-i chipul din izvor curat
În care și-a astâmpărat
Și setea și obrazul cald
În drumul lui către înalt.

Mă rog la toate câte sunt
Să fie bine pe pământ.
 
  În ziua de Paște
Elena Farago

Toți copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Și părinților le cântă:
Învierea lui Cristos.

Și la masă ciocnesc astăzi
Toți copiii cei cuminți
Ouă roșii și pestrițe,
Cu iubiții lor părinți.

Toți copiii azi sunt darnici
Căci ei știu că lui Cristos
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Și copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau
Cozonaci și ouă roșii
La copiii care n-au.
Rugăciunea mamei
Teodor Castrișanu

Copilași din toată lumea, știți voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu știți? Sigur! N-ați luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Își șoptește-n blânde șoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-așa grăiește dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânșii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Și îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat și-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Și te rog, Măicuță sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătății tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele și nici pleoapele muiete.

Și le-adu în suflet raiul liniștit al vieții tale
Și mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminți și veseli, îndreptând spre mine pașii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngerașii"
  Îndemn
I. Nistor

Dacă-ți iese pe cărare
O furnică, n-o călca
Doar și tu poți fi asemeni
În cărarea altora.

Nu strivi firul de iarbă,
Nici plăpânzii ghiocei
Ce-ți străjuiesc drumul vieții,
Căci și tu poți fi ca ei.

Tot ce este viu sub soare
Fie insectă sau floare,
Ori pasăre zburătoare
Vrea aer, apă și soare.

Dacă tu nu le poți da,
Cel puțin nu le lua!

Să nu provoci, ți se cere,
Nici lipsuri și nici durere.
Ci, dimpotrivă, creștine
Fă bine la orișicine!
Umbra lui Dumnezeu
Lucian Blaga

Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,
ce-n spațiu se desparte și s-adună,
pământ e ea, și prund și undă,
un drum cu călătorul dimpreună,
fântână adăpostind o lună.
Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre. Și nu-ți scapă.
Și poți s-o strângi sub chip de holdă și grădină.
Și poți s-o bei în chip de apă.
 
  La Paști
G. Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și sălciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: Cristos a înviat!
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete,
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Rugăciune
Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te
Înalță-te, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire!
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară
                          Marie!

Noi, cei din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor,
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară
                          Marie!
 
  Răsai asupra mea
Mihai Eminescu

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Rugăciune
Șt. O. Iosif

Doamne către tine-ndrept
Astăzi ruga mea umilă!
Iartă celuia nedrept:
De la tronul tău aștept
Cel din urmă semn de milă...

Ca un demon cad învins,
Fulgerat de suferință.
În genunchi, cu graiul stins
Și cu sufletul cuprins
De obidă și căință;
Dornic brațele-mi întind
Către cerurile tale:
Valurile mă cuprind,
Inima mi-o simt murind
De nețărmurită jale;

Și pre tine te mai chem:
Doamne tu ești sfânt și mare!
Mântuie-mă de blestem....
Către tine plâng și gem:
Îndurare!
 
  Psalm
Tudor Arghezi

Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar și cu frunziș
Țepos și aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine și să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aștept crâmpeie mici de gingășie,
Cântece mici de vrăbii și lăstun
Să mi se dea și mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceață,
Nici prin aroma primei agurizi,
Și prins adânc între vecii și ceață,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin și se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare
Și te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Și de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci și-nvățăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de-ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Și să muncesc din rădăcini și sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger.

Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povața ta mai bună.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire