 |
Cruci de gratii - Biblice
IPS Ioan Ploscaru
achizitionare: 27.04.2003; sursa: Helicon   
LA BETLEEM
E noapte și ninge pe ulița moartă,
sub mantia albă orașu-i ascuns,
Iosif cu Maria din drumuri ajuns,
încearcă și bate la geam și la poartă
de case și inimi ce nu-i dau răspuns.
Se roagă să miște și stânca de piatră:
"- Ai milă, deschide, preabune stăpân,
acum vin la census, sunt oaspe străin
ci fă-mi la soție un loc lângă vatră
ori barem sub streșini, pe-o mână de fân!"
La refuz, într-alta-ncepe să cerșească:
"- Din alt cap de țară-am sosit în oraș,
ai milă, găsește-mi un colț, un sălaș
căci sfânta-mi soție s-așteaptă să nască
în fiece clipă-un plăpând copilaș!"
Alungat, într-altă oartă-ncepe-ndată:
"- Chiar din Galileia am sosit acum,
fă-mi pentru soția care-așteaptă-n drum
un loc într-un șopru sau staul, pe plată,
eu stau și-n piață, la poartă, oricum!"
Tot stând la fântână, lăsată în piață,
Maria-i aude-ntristatul colind:
și porți greu trântite și câinii lătrând
și sudalme grele ce-i aruncă-n față
pentru ea și pruncul ce l-o fi născând.
Sătul de ocară, cu fruntea plecată,
Iosif se întoarce tăcut gânditor
căci Domnul când cere-un sărman ajutor,
să-I apere Mama cu grije de tată,
el nu află-o boltă pe creștetul lor.
În lume, pe Domnul când stă să ni-l nască
Mariei în suflet durerile-i ning
și lacrimi amare obrajii-i preling
căci nu află-o casă, sub cer să-L primească...
încet câte una luminile-și sting.
.........................................................
Iar hanul de oaspeți, un ac nu primește!
Și-n curte și-n stradă de trei zile-i plin,
pornind către ziduri, să miște puțin,
prin poartă se vede că-un foc licărește
departe pe câmpuri, prin fulgii ce vin.
Prin șuer de viscol ce-aruncă zăpadă,
ce taie suflarea ca lame de brici,
prin spinii ce-n carne sunt ghiare și bici,
ajung la-un opaiț, lăsat ca să-l vadă
prin noapte stăpânu-ntorcându-se-aici.
Și păsări au cuiburi, și vulpi vizuină,
când viscolul urlă cu ploaie și vânt
și viermii au găuri și-acoperemânt,
numai Creatorul de lumi de lumină
nu găsește-n inimi sălaș pe pământ.
Când lumii-i aduce pe veci fericire
El nu află milă să stea-n Betleem;
în câmpuri sub piatră și-n timpul suprem
o peșteră-mbie mai multă iubire
decât tot pâmântul ingrat și blasfem.
În peșteră-i staul și stau dobitoace:
în iesle-i fân proaspăt adus pentru boi,
deoparte, pe paie, stau câteva oi
cu mieii de astăzi ce-adulmecă-n pace
feriți de furtună, zăpadă și ploi.
............................................................
Fulgii-au stat iar cerul arde-n strălucire,
răsunând de îngeri sfântul Empireu:
"Mărire-ntru cei de sus lui Dumnezeu,
pământului pace și bună-nvoire
la cei ce-o așteaptă și sufăr, din greu.
Mirați, văd păstorii, veghind oi afară,
în turme ce noaptea sunt strânse la-un loc,
lumini curcubeie ce scânteie-n joc
și-o lume de îngeri ce-n cântec
coboară spre peștera mică, pe raze de foc.
"- Vă vestesc azi vouă bucurie mare"
Un sol de lumină le-aduse cuvânt,
"S-a născut azi Domnul din cer, pe pământ.
E-n peșteră-n scutec, să-i dați închinare
și daruri și jertfă și rugă și cânt!"
Încălzit de suflul blând de animale
Dumnezeu se naște Prunc pe pai și fân,
coborât-a cerul Eternul Stăpân
cu nemărginirea maiestății sale
în surâsul gingaș de copil la sân.
............................................................
Magi cercând în stele, soarta s-o ghicească
văd în răsărituri minunea pe cer.
Când stelele ziua le șterge și pier
una se pornește să-i călăuzească
spre țara ce-ascunde divinul mister.
Pornind din Caldeia fac mile și mile,
trec munți și deșerturi cu daruri în șea,
tot doru-omenirii din veac îi ardea,
cu inima-aprinsă sosesc pe cămile,
cu arșița-n suflet cu ochii la stea.
În sfânta cetate steaua-apune-anume:
întrebând de noul născut împărat,
ce-a mișcat și cerul și l-a luminat,
cu minuni cum altul n-au mai fost pe lume,
Irod își găsește tronu-amenințat.
Chemând marii preoți și dascăli în Lege
întreabă și scribii și marii asceți
ce știu de-mpăratul numit de drumeți?
Unde se va naște negrăitul rege,
ce spune Scriptura? Ce-i scris în Profeți?
"- Ca noi - zise sfatul - o știe Iudeia!
Cum Domnul n-o ascunde, nici noi nu tăcem,
orașul Mesiei, ca rege suprem,
îl strigă prin veacuri profetul Micheea:
E satul lui David, e la Betleem!"
Irod cearcă magii cu gânduri haine:
De când vin? Și steaua când a apărut?
Ce etate are regele născut?
C-ar vrea să se ducă și el să-și închine
țara, maiestății fără de-nceput.
Dar Domnu-i ferește de mrejele sale.
În visuri le-arată că-i rege pismaș,
să nu se întoarcă la-acest pătimaș
ci-napoi să plece pe o altă cale
căci Irod nutrește un gând ucigaș.
Cum ies din cetate trecând printre paze,
și steaua minune țâșnește din nor
alburind pe-ntinsuri cărările lor,
senină le-arată sub marea de raze
o grotă ce-ascunde pe Prunc-Creator.
Îl iau toți în brațe, plângând de iubire,
în față-i apleacă, prin sceptre puteri,
prin frunte, gândirea, științe, averi.
Printr-ânșii se-nchină smerita-omenire
venită din noapte, pustiu și dureri!
Adusu-i-au aur și smirnă, tămâie
și-odată cu steaua cea fără apus
știința se-nchină Iubirii de sus.
Cu mieii, păstorii i-aduc bucurie
și inimă caldă la Pruncul Isus.
Păstorii și magii și îngeri se-nchină
cu cerul pământul se oferă-n dar,
un nou rai e lumea sub ploaia de har,
iubire credință și pace deplină
căci grota e templu și ieslea, altar...
|
|
|
