APOLOGETICĂ

Dovezile "inexistenţei" lui Hristos, sau Războiul cu Istoria

Fiindcă ştiinţa se întemeiază pe demonstraţie şi nu pe poveşti sau dorinţe, şi întrucât negatorii lui Hristos sunt, chipurile, "ştiinţifici", ei încearcă să-şi dovedească cu orice preţ atitudinea, invocând sau solicitând mereu sprijinul ştiinţei istorice.

Cei ce cred îşi arată motivele pentru care cred, motive pe care le-a pus la îndemâna lor Istoria, adică mărturiile contemporane evenimentelor. Cei ce nu cred în existenţa istorică a lui Hristos, dacă nu vor să fie socotiţi ca simpli flecari sau înşelători, n-au decât să procedeze la fel: să dovedească că necredinţa are temelie. Scurt: dacă existenţa lui Hristos se întemeiază pe anumite dovezi, inexistenţa lui Hristos, evident, nu se poate întemeia tot pe aceleaşi motive.

Problema care se pune este următoarea: care sunt dovezile celor ce neagă existenţa lui Hristos? Pentru ce n-a existat oare Hristos? Cum de existenţa Sa a fost în curs de nouăsprezece veacuri un adevăr indubitabil, dar a încetat să mai fie, acum, în zilele noastre? S-au făcut noi descoperiri istorice, atât de mari, atât de importante încât sunt în stare să şteargă sau cel puţin să infirme toate dovezile vechi, tradiţionale, consacrate de istorici? Şi care sunt acestea?

Declarăm că am studiat cam tot ce s-a publicat în favoarea tezei inexistenţei lui Hristos, însă n-am putut găsi deloc aceste noi dovezi istorice. "Antichriştii", adică potrivnicii lui Hristos, n-au putut să aducă nici o dovadă nouă împotriva existenţei Mântuitorului. În faţa lor stau, ca nişte blocuri de granit, aceleaşi dovezi pe care se sprijină credinţa în existenţa Sa istorică.

Ce aveau de făcut? Ce trebuiau să facă? Căci, accentuăm, e imposibil ca pentru aceleaşi dovezi unii să creadă, alţii să nu creadă. Dacă Hristos există în Istorie pentru anumite dovezi, atunci ca El să nu existe, dacă e imposibil să aduci dovezi contrare, n-ai decât să-ţi încerci norocul, să distrugi, să răstălmăceşti, să interpretezi, adică să negi valoarea istorică, autenticitatea şi fidelitatea documentelor pe care se sprijină credinţa şi convingerea în existenţa istorică a lui Isus. Adică să declari război pe viaţă şi moarte Istoriei. Succesul îţi este cvasi asigurat când acest eşafodaj îl pui pe aripile propagandei şi în numele "ştiinţei" celei mai înaintate, mai cu seamă când ai luat toate măsurile ca dovezile vechi şi sensul lor să nu poată ajunge la aceia cărora li se adresează.

E adevărat că războiul împotriva unei Istorii care îţi este adversară nu este tocmai atât de uşor pe cât s-ar putea crede, fiindcă la fiecare pas te pasc capcane, piedici, cotituri, noi şi noi pietre de încercare. Dar atunci când ţi-ai propus o ţintă atât de înaltă ca aceasta - eliminarea lui Hristos din Istorie - nici o jertfă, nici un compromis nu este prea mare.

Fiindcă adversarii lui Hristos, cum spuneam mai sus, n-au reuşit să aducă dovezi noi împotriva lui Hristos, lupta lor se dă în jurul celor vechi; dar să nu vă închipuiţi că această luptă ar fi cine ştie cât de serioasă sau cinstită, adică ştiinţifică. Procedeul lor este sumar, expeditiv, totalitar, unele dovezi sunt escamotate, altele negate, altele trecute sub tăcere sau ignorate cu voia sau fără voia lor, şi declarate fără valoare istorică. Două mii de ani de istorie nu pot fi distruşi, dar pot fi foarte uşor negaţi. Ce poţi opune unui fapt atât de incomensurabil ca existenţa lui Hristos în istorie, când în favoarea lui pledează tot timpul, tot spaţiul şi toţi factorii şi martorii istorici? Când acest universal este structurat în toate ramificaţiile, cotiturile, în întreaga pânză a Istoriei, când urmele lui traversează Istoria în toate sensurile.

Dar să revenim la discutarea "dovezilor sau contradovezilor".

- Hristos n-are existenţă istorică.
- Pentru ce, vă rog ?
- Pentru că dovezile pe care se sprijină această existenţă n-au nici o valoare istorică.
- Şi cum de au încetat să aibă valoare, dacă până aici au avut-o? Pentru ce n-au acum valoare?
- Pentru că toate aceste documente provin din partea acelora care au crezut în Hristos; or, e foarte firesc ca aceştia să-i fie favorabili tezei: ei îşi pledează propria lor cauză, sunt interesaţi (deşi obiecţia aceasta e tot atât de veche ca lumea creştină, noi o reţinem şi o vom discuta).
- Dar credinţa în existenţa lui Hristos nu se întemeiază numai pe mărturia prietenilor Săi, ci şi pe aceea a duşmanilor Săi. Mai mult, în favoarea lui Hristos fac mărturii nu numai prietenii şi duşmanii Săi, ci şi o serie de oameni iluştri, competenţi, care n-au avut nimic comun cu Hristos - indiferenţii. Ce faci cu mărturia acestora, care n-au fost deloc interesaţi? Nu crezi nici acestora? Şi aceasta este lipsită de valoare? Atunci nu mai are valoare întreagă Istoria care se întemeiază pe acest fel de dovezi.
- Nu-i tocmai aşa. Mărturia acestora din urmă nu este autentică, ci a fost ulterior adăugată în textele lor.
- Dovada? Critica istorică semnalează când este cazul. Dar ce faci cu acele dovezi pe care critica le-a pus mai presus de orice discuţie?
- Nu le poţi admite.
- Fiindcă nu-ţi sunt pe plac. Dar trebuie să ştii că adevărul nu este ceea ce îmi este util sau pe plac, ci ceea ce este, sau există.

În rezumat, pentru adversarii lui Hristos, El nu trebuie să aibă existenţa istorică, deoarece această existenţă nu se potriveşte cu concepţia lor religioasă, cu Ateismul. Deci, primordial, anticipat, apriori este ateismul, apoi vin celelalte, adică faptele istorice. Acelora însă care ar contrazice această schemă sau teză li se interzice formal şi categoric intrarea în Istorie; prin urmare, Hristos nu poate a principio să aibă existenţă istorică.

Cu toată această logică sui generis noi ne-am luat osteneala să recercetăm problema existenţei istorice a lui Isus Hristos, în măsura posibilităţilor noastre documentare.

Ne dăm seama că problema ne depăşeşte în multe privinţe. N-avem de gând s-o epuizăm; ar fi ceva peste puterile unui om. Nici măcar să amintim tot ce s-a scris şi publicat în această chestiune, veche, foarte veche. Au făcut-o alţii foarte competenţi. Noi vom trece în revistă numai unele din nenumăratele dovezi şi documente în care se aminteşte despre existenţa faptică a lui Hristos, mai cu seamă acelea care sunt mai aproape de eveniment, adică cele mai valoroase.

Acest material documentar îl vom împărţi după izvoarele din care emană, şi anume: evreiesc, păgânesc şi creştin, sau cum am spus mai sus:
1) mărturiile duşmanilor lui Isus;
2) mărturiile celor indiferenţi;
3) mărturiile prietenilor lui Hristos.

Deoarece, cu toţi aceştia, indiferent dacă-L urăsc sau Îl iubesc, nici unul nu-i neagă existenţa, deşi celor ce-L urăsc le-ar fi fost mai uşor să-i nege fiinţa, dacă ar fi fost cu putinţă acest lucru.

La sfârşit, într-un capitol special vom prezenta cadrul geografic şi istoric al faptului, adică existenţa lui Hristos în spaţiu şi în timp.