APOLOGETICĂ

Ascultarea martorilor apărării

A) Adversari:

a) Talmudiştii: Ştim sigur că a existat un anumit om care a fost "spânzurat în ziua Legii", cu numele Ben Pandera, numit şi Jeshu Hannozerit (Isus din Nazaret). Cărţile noastre fac dovada acestui fapt: Mischna, în Jebomoth IV, 13; Sanhedrin, X,2; Chulin, II, 22, 24; Schaab., XI, 15; Thanit, 65 b şi Seber Toledot Jeschu; însă acesta a făcut minunile prin magie şi n-a fost Moschiah (Mesia) pe care noi îl aşteptăm.

Preşedintele: Nu ne interesează ceea ce credeţi sau aţi crezut despre El, ci faptul existenţei Sale. Or, faptul că, cu toată înverşunarea pe care o nutriţi faţă de El, Îl recunoaşteţi, deşi ar fi fost mai uşor să-L negaţi, pentru noi este cu atât mai important.

b) Ereticii gnostici: Recunoaştem existenţa lui Hristos ca întrupare a celui mai înalt Eon, menit să-i smulgă pe oameni de sub pedeapsa zeului ceresc.

c) Filosofii păgâni: Serapion, Abgar, Celsus, Lucian, Porphyrius, Hierocles, Lampridius, Calcidius, Phlegon. Hristos a existat. A fost un făcător de minuni prin arta magiei pe care a învăţat-o în Egipt. A fost o persoană mediocră; n-a putut să atragă după Sine decât o mână de marinari. Morala lui însă este înaltă, iar cei ce vor să ştie părerea noastră întreagă despre El, să caute operele noastre.

Preşedintele: Ne este suficientă mărturia care aţi făcut-o despre existenţa Sa ca om.

Am putea să invocăm, ca mărturie, scrierile apocrife - foarte vechi -, unele contemporane evenimentelor, fie pseudoepigrafe, fie anonime, cum şi fragmentele de lucrări găsite din vremea din urmă, scrise pe papyrus. Papyrusul Oxyrhye şi cel de la Behnesa, am mai putea scoate mărturii şi din "agrafe" şi din "Logia" însă ne-am extinde prea tare.

Mai bine să trecem la mărturiile celor mai mari scriitori contemporani cu evenimentele, cunoscuţi de toată lumea, mărturiile cărora, cu excepţia unuia dintre ei, n-au fost puse la îndoială de nimeni. Din cauza că n-am luat nici o atitudine faţă de Hristos, nici pro şi nici contra, i-am numit:

B. Indiferenţi: Primul pe care dorim să-l ascultăm este Josephus Flavius (37-100).

Întrucât eşti de origine evreu, ai trăit în Ierusalim, ai fost fiu de preot, ce ştii despre Hristos?

Josephus Flavius: "A existat în vremea aceea Isus, un bărbat înţelept, dacă mi-e iertat să-l numesc bărbat, pentru că era făcător de lucruri minunate... acesta a fost Hristos. Pilat L-a osândit la răstignire. Cei ce L-au iubit, nu L-au părăsit până în ziua de azi..." (De antique XVIII, 3, 464).

Pliniu cel Tânăr (ţ112): "Creştinii au obiceiul de a se întruni în anumite zile, înainte de răsăritul soarelui, ca să cânte între ei, alternativ, un imn lui Hristos, ca unui Dumnezeu". Credinţa aceasta este o superstiţie... (Epis., X, 96).

Cornelius Tacitus: Menţionează pe "creştini", al căror autor, Chrestus, a fost dat spre chinuire de către procuratorul Pontiu Pilat, în timpul domniei lui Tiberiu (Ann., XV, 44).

Caius Suetonius Tranquillus (117-138): "Creştinii au fost daţi spre chinuire, un neam de oameni daţi la o superstiţie nouă şi răufăcătoare" (De Vita Neronis, cap. XVII). Iar în "Vita Claudi" 25: "Judeas impulsante Chresto assiduae tumultantes, Roma expulsit". Claudiu alungă din Roma pe Evrei care, la aţâţarea lui Chrestus, nu încetau să se agite.

Preşedintele: Am auzit şi aceste mărturii, cărora nu ştiu ce vină li s-ar putea aduce, afară de aceea că nu se ocupă anume şi mai amănunţit cu viaţa şi activitatea lui Hristos. Mărturia lor este oarecum tangenţială, întâmplătoare, menită să explice fapte pe care ei le descriu. Însă cei ce îşi vor aminti "grăuntele de muştar" din care purcede creştinismul, puţina consideraţie şi chiar dispreţul cu care era privit Hristos nu numai de către păgâni, ci chiar şi de către Evrei. Ce importanţă istorică putea să aibă condamnarea la moarte a unui evreu răzvrătit undeva la limitele extreme ale Imperiului Roman pentru istoricii care nu se ocupau decât cu criminalii care în loc să fie osândiţi, ei osândeau pe cei nevinovaţi?

Aşa stând lucrurile nu e de mirare că n-au scris mai mult şi mai amănunţit şi mai clar despre Hristos, ci e de mirare că au scris şi atâta. Pentru noi e destul că socotesc pe Hristos ca persoană reală şi nu ca legendă sau mit, cum le place unora să-L numească.

În calitatea pe care o deţinem trebuie să fim călăuziţi de spiritul imparţialităţii, iar imparţialitatea pretinde să-i ascultăm nu numai pe cei ce sunt împotriva lui Hristos, pe negatorii existenţei Sale, pe cei ce îi sunt duşmani declaraţi, fie actuali, fie din trecut, ci şi pe cei ce-i sunt prieteni. Ergo, audiatur et altera pars!

Mai înainte mi-ar place să atrag atenţia auditoriului asupra faptului că această serie finală de martori este nu numai cea mai bine informată, ci în acelaşi timp cea mai veche, cea mai apropiată de izvor. Toţi ceilalţi, duşmanii şi neutrii, sunt mai târzii, iar unii dintre ei, cum s-a văzut, s-au născut numai în zilele noastre.

De aceea vă rugăm să le daţi toată atenţia.

C. Mărturia prietenilor lui Hristos:

A. Scriitorii creştini. S. Clemente Romanul (95): "Mărturisesc că Isus Hristos a existat cu adevărat".

Autorul lui "Didache" (80-130): "Hristos - Mântuitorul este o persoană istorică".

Epistola lui Barnaba (100-130): "Hristos nu este o persoană fictivă, ci reală - sicut scriptum est.

Sfântul Policarp din Smirna (108-117): "Eu sunt ucenicul sfântului apostol şi evanghelist Ioan şi sunt convins că Hristos S-a născut în Bethleem, a învăţat şi a făcut minuni, aşa după cum spune Scriptura."

Sfântul Ignaţiu din Antiohia (107-117), în cele şapte scrieri ale sale: "Mărturisesc că Hristos n-a fost numai Dumnezeu adevărat, ci şi om adevărat".

Hermas (130-150) în Păstorul: "Declar solemn că Isus Hristos nu este o poveste, ci o splendidă realitate".

Papias din Hyeropolis (125-140), în Exegeza discursurilor Domnului: "Nu poate să existe nici o îndoială cu privire la viaţa pământească a Domnului Hristos".

Sfântul Justin Filosoful (150-160), în Memoriile Apostolilor: "Pentru Hristos am părăsit toate; viaţa Lui şi faptele Lui mi-au fost pilde şi lumina vieţii mele; şi aşa precum înaintaşii mei şi-au dat viaţa pentru faptul existenţei Sale, tot astfel m-am învrednicit şi eu s-o fac".

Totian (175) în Dietesaron (concordanta Scripturii în limba siriacă): "Tot ce se spune despre Hristos sunt fapte şi nu legende".

Sfântul Ireneu (177-189): "Noi nu ştim nimic despre mituri, ficţiuni şi legende, acestea sunt scorniri păgâneşti, noi ne-am dat viaţa pentru realitatea credinţei noastre. Cei ce apără miturile şi legendele n-aduc nici o dovadă".

Aristide, Atenagora, Teofil din Alexandria, Hegesipp, Ciprian, |uadratus, Meliton, Apollinaire, Miltiade şi Tertullian (190-220): Printre noi niciodată nu s-a pus în discuţie şi nu s-a pus la îndoială existenţa istorică a lui Hristos; noi am vorbit către împăraţi şi către judecători despre Hristos şi aceştia nu ne-au replicat niciodată că ceea ce spunem ar fi basme, că Hristos ar fi fost o scorneală a oamenilor Săi, deşi, dacă ei înşişi n-ar fi fost convinşi că într-adevăr Hristos a existat ca om, uşor le-ar fi fost să ne spună că visăm. Ceea ce ne miră este că după aproape două mii de ani de la Hristos se găsesc oameni să susţină că El n-ar fi existat. De unde au scos ei această "poveste". Noi credem că aceia trebuie să ştie mai bine despre un lucru sau o întâmplare, care au fost mai aproape de ea. Cuvântul nostru, până acum nu l-a pus nimeni la îndoială, am avut toate motivele să nu spunem adevărul, însă, cu toate acestea, oricât ne-a costat, chiar şi viaţa, le-am spus întreg şi limpede.

Preşedintele: "Noi n-avem nimic de adăugat la cele spuse. Mirarea acestor martori o socotim întemeiată.

E. Cu aceasta trecem la momentul cel mai impresionant al acestui Proces istoric, anume la ascultarea acelora care au fost Apostolii şi Ucenicii lui Hristos, şi totodată sunt şi autorii acelor cărţi pe care se bazează în primul rând istoricitatea lui Isus Hristos.

Prin faţa dumneavoastră vor trece pe rând mărturiile pe care Biserica lui Hristos, de două mii de ani, le consideră ca autentice şi sfinte.

Cel dintâi este însuşi Simon al lui Iona, pescar din Galileea, numit Petru, sau Piatră, căpetenia apostolilor.

Sfântul Petru: "Convingerea mea despre existenţa reală a lui Hristos este rezultatul unui întreg proces sufletesc ale cărui momente ar fi greu să le pot spune. La început L-am considerat ca simplu om, după cum suntem cu toţii; apoi, văzând faptele Sale extraordinare, am început să mă îndoiesc că El ar fi om adevărat - uneori mi se părea numai ca o nălucire - de pildă când L-am zărit umblând pe mare ca pe uscat; însă când mi-a spus să merg la Dânsul pe apă, şi, mai cu seamă când M-a apucat de mână ca să nu mă scufund, m-am convins că El este adevărat. Altă dată, când după ce ne-am trudit o noapte întreagă şi nu prinsesem nimic, mi-a spus să aruncăm mrejele şi am prins atăţia peşti de erau cât pe aici să ni se rupă mrejele, i-am căzut la picioare şi m-am închinat Lui. Apoi, când a liniştit furtuna pe mare. Deci, convingerea mea nu s-a format spontan, ci este rezultatul unei experienţe directe de vreme îndelungată.

Ştiţi bine că eu am fost cam greu de cap; că am fost mustrat adeseori pentru nepricepere. Şi, cu toate acestea, nu ştiu pentru ce eu am fost învrednicit cu cea mai mare cinste şi încredere din partea Domnului. Nu cunoaşteam desigur planurile pe care le avea cu mine din clipa când mi-a schimbat numele. Da, eu am fost acela care lângă Cesareea lui Filip am făcut mărturisirea categorică despre Dumnezeirea lui Isus. Când, fiind întrebaţi: "Cine zice lumea că este Fiul Omului?"; cu toţii am tăcut chitic, fiindcă nu ne prea dădeam seama bine. Ceva ştiam: că trebuie să fie unul din marii proroci.

Adevărul este că nici eu nu ştiam. Însă nu-mi prea dau bine seama cum, în clipa aceea, parcă cineva mi-a şoptit la ureche răspunsul: "Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu". Isus, care ştia de unde îmi vine ştiinţa, atunci văzând că însuşi Tatăl ceresc ţine cu mine, îmi este cumva complice, mi-a făgăduit puterea mai mare în Biserica Sa, fapt care, cum ştiţi, s-a întâmplat, după învierea Sa, prin cuvintele Sale nemuritoare: "Paşte mieluşeii Mei, paşte oile Mele".

Vă declar aici că toate şovăielile mele, lepădările mele s-au sfârşit în clipa când m-am convins că El, care fusese chinuit şi răstignit, pus în mormânt, a înviat cu adevărat: L-am văzut cu ochii mei, am mâncat cu El împreună, L-am atins cu mâinile mele, I-am ascultat învăţătura. Credinţa în cele spuse am împărtăşit-o ucenicului meu Marcu, care a scris Evanghelia a doua, am cuprins-o în parte în cele două Scrisori ale mele şi am pecetluit-o cu răstignirea cu capul în jos în circul din Roma, la anul 67 în 29 iunie.

Sfântul apostol Iacob: "Robul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos" (Epist. Sf. Iacob, cap. I, v.1.), iată cine sunt. După risipirea fraţilor mei printre neamuri am condus Biserica lui Hristos din Ierusalim. Am fost numit "Iacob cel mic". Iacob cel mare era frate cu Ioan, ambii fii ai lui Zevedei. Isus Hristos cu adevărat om a fost şi Dumnezeu a fost, eu atâta ştiu şi mărturisesc, pentru această mărturie viaţa mi-am dat-o şi dacă aş mai putea s-o fac, aş mai face-o bucuros, pentru toţi aceia care nu vor să creadă.

Sfântul apostol şi evanghelist Ioan : "Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit la Cuvântul vieţii. Ce am văzut şi am auzit, vă spunem, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi, şi împărtăşirea noastră să fie cu Tatăl şi cu Fiul Lui, Isus Hristos" (I. Ep., cap. I, v. 1-3). Mărturia mea se cuprinde în Evanghelie, în cele trei Epistole şi în Apocalips. Am fost martorul tuturor momentelor celor mari din viaţa lui Hristos, împreună cu Petru şi cu Iacob, fratele meu; sunt feciorul lui Zevedei, pescarul, şi al Salomiei. L-am văzut pe Hristos şi în strălucirea gloriei Sale veşnice pe Tabor, şi spânzurat pe cruce, între tâlhari; I-am auzit şi cuvintele gurii Sale, şi cele mai tainice palpitaţii ale inimii Sale, fiindcă m-am învrednicit să-mi reazim capul pe pieptul Său la Cina cea de taiană.

Să ştiţi iubiţii mei că "Cuvântul trup s-a făcut şi a sălăşluit între noi... În ale sale a venit, şi ai săi pe dânsul nu l-au primit. Toate printr-însul s-au făcut" (I Ioan, cap.II, v. 18).

Cel ce nu va crede, osândi-se-va!

Sfântul apostol şi evanghelist Matei: "La începutul Evangheliei pe care am scris-o, arăt descendenţa trupească a lui Hristos, fiul lui David, fiul lui Avram... Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, ce se zice Hristos" (Matei, I, sq). Am povestit naşterea Sa, fuga în Egipt, tăierea împrejur, copilăria în Nazaretul Galileei şi până la răstignirea Lui pe cruce. Toate acestea s-au întâmplat cu un om din carne şi oase şi nu cu o nălucă lipsită de trup".

Sfântul apostol Iuda: "Iuda, sluga lui Hristos şi fratele lui Iacob (Iuda I,1). Tineţi seama, iubiţilor, că au intrat nişte oameni fără frica lui Dumnezeu, care schimbă darul lui Dumnezeu în spurcăciune şi tăgăduiesc pe singurul stăpân şi Domn al nostru, Isus Hristos" (ibid. 4). "Isus Hristos om şi Dumnezeu a fost!"

Sfântul apostol Toma: "Îndoiala mea cu privire la realitatea învierii lui Hristos a rămas celebră în istorie. Toţi cei ce se îndoiesc, sau chiar neagă pe Hristos, s-au pus sub patronajul meu: scepticii, necredincioşii, criticii şi hipercriticii. Eu sunt "Toma necredinciosul". Puţini însă vor să mă înţeleagă. Eu crezusem că Hristos este Dumnezeu; însă când am văzut cele ce s-au întâmplat cu El pe Golgota, coarda credinţei mele a plesnit. Cum era cu putinţă să cred că un Dumnezeu se poate lăsa să fie ucis? Cu înmormântarea Lui s-a sfârşit şi credinţa mea.

Când am auzit pe colegii mei spunând că L-au văzut înviat, am zâmbit ironic, spunându-le: "Asta s-o credeţi voi! Pe mine nu mă mai puteţi amăgi. Aţi visat, aţi văzut nălucă, aveţi halucinaţii... Eu nu mă mai încred în vederea ochilor, care pot să vadă şi ce nu există. Eu vreau să simt cu degetele şi cu mâna, atunci voi admite că El este real".

Am văzut, am pipăit, am confruntat rănile Lui, am experimentat pe viu...! Şi m-am convins: "Tu eşti Hristos Domnul şi Dumnezeul meu".

Observ că "ucenicii" mei de azi nu sunt dispuşi să mă urmeze numai în îndoială şi în necredinţă, ci pentru dânşii mărturia mea materialistă, sensibilă, cuvântul meu nu mai are nici un credit. Nu ştiu în ce condiţii ar fi dispuşi să creadă. Cred că nici în cazul când însuşi Domnul Hristos le-ar dovedi realitatea existenţei Sale. De aceea îi repudiez, sfătuidu-i să-şi găsească alt patron, de pildă pe A. France sau pe Voltaire.

Sfântul evanghelist Marcu: Sunt ucenicul lui Petru. În Evanghelia pe care am scris-o, m-am străduit să cuprind cât mai exact cele ce am auzit şi am văzut de la el. Iar dânsul a aprobat tot ceea ce am scris. Scriind mai cu seamă pentru creştinii proveniţi dintre păgâni, m-am străduit să le arăt că Isus Hristos este Dumnezeu, dovedindu-le cu minunile făcute de El şi nu prin profeţiile mesianice, pe care aceştia nu le cunoşteau.

Cu privire la existenţa reală, omenească a lui Isus, eu mărturisesc că nu pot fi puse la îndoială cele întâmplate cu Hristos, nu pot fi atribuite unei năluci.

Sfântul evanghelist Luca: "Sunt ucenic şi lucrător al lui Pavel. De profesiune medic. Mărturia mea se cuprinde atât în Evanghelie, cât şi în Faptele Apostolilor. Am scris aşa "precum ne-au dat cei ce din început înşişi au fost văzători şi slujitori ai cuvântului: deplin cunoscând şi eu toate acestea din început, voit-am pe rând a ţi-le scrie preabune Teofile, ca să cunoşti adeverinţa cuvintelor, care le-ai învăţat" (Luca I, 1-4). Am determinat timpul naşterii lui Hristos, în zilele lui August Cezarul şi a procuratorului Siriei, |uirinus; tăierea împrejur, viaţa publică, învăţătura, minunile, pildele, ura fariseilor şi a cărturarilor şi sfârşitul tragic al lui Isus, apoi învierea şi înălţarea Sa la cer.

N-am avut nici o îndoială, cum nimeni n-a putut să aibă, că toate cele spuse sunt adevărate. Noi n-am fi putut susţine un lucru neadevărat în faţa unei lumi care cunoştea lucrurile care s-au întâmplat".

Sfântul apostol Andrei: "Sunt fratele lui Simon Petru. Într-o zi, auzind pe Ioan Botezătorul spunând: "Iată mielul lui Dumnezeu", eu şi cu un prieten ne-am luat după Isus. Iar El ne-a întrebat: "Ce căutaţi"? L-am întrebat: "Unde locuieşti" ? "Veniţi şi vedeţi!" Am mers şi am văzut şi am rămas cu el. Apoi am chemat şi pe Simon, fratele meu, spunându-i: "Aflat-am pe Mesia ce se tâlcuieşte Hristos" (Ioan, I, 36-43).

Am fost cel dintâi apostol al lui Hristos, în ordinea chemării. Se spune că Hristos n-are existenţă reală, înseamnă că noi, cei doisprezece şi cei şaptezeci am visat şi ziua şi noaptea în decurs de trei ani şi jumătate, şi că ne-am dat şi viaţa fără să ne fi deşteptat din somn.

Filip, Natanael, Simon Cananitul şi Iuda Iscariotul, apostoli, ai lui Isus: "Cu toţii făceau mărturie că Hristos om şi Dumnezeu a fost. Eu, Iuda, recunosc că L-am vândut sărutându-I faţa în Grădină Măslinilor. Dacă n-aş fi fost convins că este o persoană reală, nu m-aş fi spânzurat, spre nenorocirea mea.

Sfântul apostol Pavel: "Eu sunt zidar, născut în Tarsul Ciliciei, crescut la picioarele lui Gamaliel, învăţat cu de-amănuntul legea părintească. Eu am prigonit calea aceasta până la moarte, legând şi dând în temniţă pe bărbaţi şi pe femei" (Fapte, XXII, 1-4). Prigonitor ca nimeni altul. M-am întors la Hristos pe drumul Damascului, unde mi s-a arătat Hristos şi a vorbit cu mine. M-am convins că El este viu şi L-am vestit în toată lumea, trecând prin necazuri, chinuri, lipsuri, foame, sete, osteneli nenumărate. Esenţa celor predicate de mine una este: Hristos născut în trup adevărat. "Au nu am văzut pe Isus Hristos Domnul nostru?" (I Cor., IX,1). "Pentru că în Dânsul locuieşte toată plinirea dumnezeirii trupeşte" (Colos., II, 10). "Căci Hristos Isus, care deşi era în chipul lui Dumnezeu, nu a socotit că e răpire a fi asemenea lui Dumnezeu: că S-a nimicit pe Sine, luând chipul robului, asemenea cu oamenii făcându-Se şi cu chipul aflându-Se ca omul. Smerindu-Se până la moarte şi încă până la moartea Crucii" (Filip., II, 5-8).

Cu privire la problema care vă preocupă în clipa de faţă, sunt în măsură, mai bine decât oricine, să răspund precum urmează:

Hristos n-a existat cu adevărat, ci a fost numai o nălucă, o născocire a minţii, n-a avut decât o realitate subiectivă în conştiinţa noastră, a celor ce L-am iubit?

Respingem această ipoteză cu toată tăria. Eu ştiu să fac deosebire între ceea ce este subiectiv şi obiectiv; eu am fost poate singurul care m-am învrednicit de amândouă chipurile în care L-am văzut pe Hristos, însă nu le-am confundat niciodată.

Aşa de pildă, după ce mi-am redobândit vederea, în Damasc, botezându-mă "când m-am întors în Ierusalim şi mă rugam în biserică, m-am răpit cu mintea şi L-am auzit zicându-mi: "Grăbeşte şi ieşi curând din Ierusalim... " (Fapte XXII, 17,18). Aceasta a fost o arătare în conştiinţa internă, sau subiectivă.

Însă Hristos mi S-a arătat şi în mod fizic, real: "S-a arătat lui Chefa (Petru) apoi celor unsprezece. După aceea s-a arătat la mai mulţi decât cinci sute de fraţi deodată, din care mulţi trăiesc până acum, iar unii au adormit. După aceea S-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor: iar mai pe urmă de tot, ca unuia născut fără vreme, mi S-a arătat şi mie" (I Cor., XV, 4-8). Prin urmare să nu se confunde ceea ce este distinct.

Eu sunt atât de convins despre realitatea istorică a lui Hristos şi a învierii Sale din morţi, încât cutez să susţin că, "de n-a înviat Hristos, zadarnică este vestirea noastră şi zadarnică este credinţa noastră, şi ne aflăm şi noi mărturii mincinoase" (Ibid. 14-15). Cum aş fi îndrăznit să mărturisesc învierea în faţa celor care puteau să cerceteze faptul. Acest lucru nu-l cunoşteam numai eu, ci şi aceia care încă mai erau în viaţă pe când scriam eu acestea.

Mărturia mi-am pecetluit-o cu sângele meu în Roma, la anul 67.

Sfântul evanghelist Ioan: Să-mi fie permis să adaug în chip de concluzie. În vremea noastră se ridicaseră mulţi "proroci mincinoşi". Lumea nu-i putea deosebi dacă spun sau nu adevărul, aşa precum este şi astăzi. Iar eu le-am spus după ce îi vor putea cunoaşte pe cei care au spiritul lui Dumnezeu şi pe cei care sunt de la Satana: "Tot spiritul, care mărturiseşte pe Hristos că a venit ÎN TRUP, este de la Dumnezeu. Şi tot spiritul care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos (că S-a întrupat) de la Dumnezeu nu este; şi este acela al lui Antichrist" (Ioan IV, 2-4). Deci, născocirile despre inexistenţa istorică a lui Hristos nu pot să fie decât ANTICHRIST.