APOLOGETICĂ

Ascultarea martorilor acuzării.

Preşedintele: Având în vedere că Isus este judecat în fiecare zi din partea tuturor, fie ei chemaţi, fie nechemaţi, cu o patimă tot mai înverşunată; având în vedere că, în scopul de a da cel puţin o aparenţă de adevăr sentinţei care se pronunţă împotriva Lui, adversarii se referă la Istorie, susţinând sus şi tare că Istoria le-ar da dreptate, vrem să-i ascultăm şi să le cântărim argumentele pe care se sprijină.

Deci să fie introduşi teoreticienii Mitului şi ai Legendei.

(În faţa instanţei se prezintă toţi aceia care au fost citaţi mai sus.)

Preşedintele: Alegeţi pe acela care să vă expună incriminările pe care le aduceţi împotriva existenţei lui Hristos.

Este ales Drews.

Preşedintele: Arătaţi motivul pentru care nu puteţi admite existenţa istorică a lui Hristos, şi pe ce vă bazaţi?

Drews: Hristos n-a existat niciodată; El nu este altceva decât personificarea unei forţe, a unei dorinţe, a unei idei mari, care a zăcut totdeauna în conştiinţa şi închipuirea oamenilor simpli. Cu încetul, în cursul vremii, toate acestea, hrănite de sentimente şi încălzite de dorinţele de mai bine, de adevăr, dreptate, milă etc., au început să prindă contur, să se formeze un nucleu în jurul căruia au început să se depene întâmplări şi fapte miraculoase. Şi, fiindcă toate aceste s-au petrecut într-un mediu evreiesc care aştepta deja pe Mesia-Mântuitorul, n-a fost greu să I le atribuie lui Isus Hristos, ca şi cum acesta într-adevăr s-ar fi născut şi ar fi făcut întocmai ceea ce ei doreau să fi făcut. Prin urmare, persoana lui Hristos nu este mai reală decât eroii tuturor miturilor şi ai legendelor.

Preşedintele: Găsim că explicaţiile dumitale nu sunt prea limpezi şi nici întemeiate. Începi şi sfârşeşti cu acelaşi lucru: Hristos n-a existat. Iată, tocmai asta este problema: a existat sau nu? Dumneata susţii la început că n-a existat, ori aceasta ar fi trebuit să fie concluzia sprijinită pe dovezi. Ce dovezi poţi să aduci împotriva existenţei Lui? Că este un mit? Oare existenţa unui mit, presupunând că acest mit ar exista, face imposibilă existenţa reală a eroului de mit? Nu s-ar putea oare ca mitul sau legenda să se brodeze în jurul persoanei reale? Nu e mai simplu, mai logică explicaţia? Este necesar să fie scornit şi eroul nu numai faptele sale? Noi cunoaştem multe legende făurite în jurul marilor figuri istorice. Deci accentuăm întrebarea: care sunt dovezile că Hristos este un mit sau o legendă?

Drews: Toate religiile încep cu mituri şi legende. Mitul Gilgamesch, al lui Orfeu, al lui Prometeu, miturile Babilonice, istoria Greciei şi a Romei sunt pline de aceste produse ale imaginaţiei. Pentru ce Creştinismul ar face excepţie? Mai cu seamă când cărţile pe care se bazează sunt şi ele pline de fapte legendare.

Preşedintele: Acest lucru noi îl ştim mai bine decât oricine, fiindcă face parte din însăşi fiinţa noastră. Ceea ce ne surprinde însă este faptul că dumneavoastră refuzaţi să răspundeţi la întrebarea pe care v-am pus-o, încercând adăpost într-un loc totuşi primejdios.

- Vreţi să răspundeţi la întrebarea: Pentru ce Hristos este un mit? Pe ce vă bazaţi? Toate religiile încep cu mituri şi legende? Noi ştim că toate religiile nu încep cu mituri; dar chiar dacă ar fi aşa înseamnă că şi creştinismul trebuie să înceapă astfel? Pentru ce n-ar putea el să facă excepţie, mai cu seamă când sunt unele motive care ne îndeamnă să admitem excepţia?

Drews: Hristos este mit, pentru că faptele care se spun despre El sunt fantastice, ireale, extraordinare.

Preşedintele: Faptele extraordinare ale cuiva nu sunt o dovadă că persoana aceea n-ar exista, dimpotrivă, faptele marilor eroi sunt fapte obişnuite? Şi cu toate acestea nimeni nu le neagă existenţa. Pentru ce vreţi dumneavoastră ca Hristos să n-aibă decât realitate mitică şi nicidecum istorică? Dacă vă deranjază întrebarea, nu sunteţi obligaţi să răspundeţi. Poate aveţi motive personale.

Drews: Nu; ci aşa simt şi aşa cred eu; deci aşa trebuie să fie.

(Ilaritate în sală.)

Preşedintele: În această problemă sentimentele şi credinţa cuiva, în loc să fie o dovadă contrară obiectului, este mai degrabă o dovadă împotriva celui ce le invocă. În ştiinţă şi în istorie adevărul nu este ceea ce simţim sau credem sau am dori să fie, ci ceea ce este, ce există sau a existat. Puţin contează dacă ne convine sau nu.

- Ne-ar putea spune martorul ce au crezut despre existenţa lui Hristos aceia care au trăit pe vremea când se spune că a existat Hristos? Cum L-au considerat aceştia? Ca basm, ca erou legendar sau ca fiinţă reală? Au avut ei nedumeriri cu privire la persoana lui fizică?

Drews: Nu mă interesează ce au crezut ei; pentru mine credinţa lor nu este o dovadă, ei au putut avea halucinaţii, au putut fi surprinşi de delir, au putut fi sugestionaţi etc.

Preşedintele: Ştie martorul că în favoarea existenţei istorice a lui Hristos vorbesc nu numai prietenii Săi, ci şi duşmanii Săi. Culmea; chiar cei ce nu I-au fost încă prieteni şi nici duşmani: marii istorici romani? Un Tacitus de pildă.

Drews: Nu acord nici o încredere acestora, fiindcă scriu despre lucruri pe care nu le-au cunoscut, sau le-au cunoscut greşit.

Preşedintele: Dar informaţiile lor nimeni nu le-a contestat niciodată, nici un istoric sau critic. Aceasta este Istoria însăşi.

Drews: Dacă asta este istoria, n-am nevoie nici de Istorie, nu-i acord nici o încredere.

Preşedintele: Ar fi trebuit s-o spuneţi chiar de la început, era mai simplu şi ne scuteaţi de această pierdere de vreme şi de oboseală. În orice caz, procedura dumneavoastră este curioasă, ca să întrebuinţăm o expresie mai tare, anume: chemaţi pe Hristos în faţa Tribunalului Istoriei, pe când dumneavoastră contestaţi Istoriei dreptul de-a judeca acest caz. Pentru ce? Oricine o ştie; pentru că nu vă aprobă teoria. Nemulţumiţi de Hristos cel real, v-aţi creat dumneavoastră, nu creştinii, un Hristos imaginar, de care foarte uşor puteţi să nu ţineţi seama fără nici o urmare neplăcută.

- Din acest grup, mai are cineva de adăugat ceva?

- Nimeni.

Să fie introdus grupul celor care neagă existenţa istorică a lui Hristos.

Printre aceştia, cum am spus, se remarcă prezenţa lui Bauer, Bebel, Couchoud, Bultmann şi marxiştii actuali.

Preşedintele: Aşadar, după dumneavoastră, Hristos n-are existenţă reală, istorică, El nu s-a născut niciodată, n-a trăit în lumea aceasta, n-a activat şi n-a murit, după cum se întâmplă cu fiinţele reale, în carne şi oase.

Întrebarea care dă naştere atitudinii acesteia este următoarea: oare Hristos n-a existat pentru că principial, n-a putut să existe, şi, în acest caz se naşte altă întrebare: pentru ce n-ar fi putut exista? Există vreo piedică, o contradicţie existenţială în persoana lui Hristos ?

Dar pentru noi Istoria n-are nici o importanţă, discuţia asupra posibilităţii sau imposibilităţii unui fapt, pe noi ne interesează însuşi faptul, existenţa reală şi dacă aceasta există, discuţiile trebuie să înceteze, iar dacă nu există, de asemenea n-au nici un rost: de ce să discuţi despre neant?

Pentru istorie "există două chipuri de a nu exista, dintre care primul este de a nu fi, iar al doilea, de a fi mediocru, banal, nesigur, îndoielnic, insignifiant" (J. Guitton: Jésus, Paris, 1957).

În care dintre aceste categorii plasaţi pe Isus? Hristos n-a existat pur şi simplu, ori a existat, însă a fost ceva insignifiant, banal, mediocru, fără importanţă?

- Paul-Louis Couchoud: "Isus este cel mai mare Existent în Istorie şi până azi cel mai mare Locuitor al pământului, dar El n-a existat în sensul istoric al cuvântului, nu S-a născut, n-a suferit sub Pontiu Pilat. Toată asta e fabulaţie mistică" (L. Couchoud, Le Dieu Jésus, cit. la J. Guitton, op.cit. p.41).

Cu asta se revine la teza mitologică după care Isus este, ce-i drept, Dumnezeu, însă pe care fabulaţia L-a făcut om şi L-a istorificat (p. 45).

- Bultmann:"Îndefinitiv, nimic nu ar fi schimbat dacă ar trebui pus între ghilimele numele lui Isus, ca fiind o designare mai mult sau mai puţin convenţională a fenomenului religios, aşa după cum s-a petrecut în prima generaţie creştină" (p. 110., op.cit.).

- F. Aug. Bebel (ţ1913): "Contribuţia lui Isus în formarea creştinismului este foarte problematică din cauza existenţei Sale nebuloase" (Christentum und Sozialismus, p.7).

- Ralthoff (pastor protestant) în "Das Christusproblem"(1904): Hristos n-a fost o individualitate istorică, ci o idee personificată, un principiu personificat."

Preşedintele: Fiecare cu părerea sa - părerile sunt libere şi interesante; doar confirmările le lipsesc.

Dacă nu se ştie nimic despre omul Hristos, sau cel puţin nu vrei să ştii, sau ceea ce ştii nu-ţi convine, nu se potriveşte cu gusturile tale (sau dacă acest om nu-i aproape nimic) pentru ce să mai întârzii asupra acestei istorii umane enigmatice, de ce să nu pleci de la credinţa în Isus spunând că "credinţa în Isus L-a născut pe Isus". Aşa mi se pare că s-a şi exprimat D. Bultmann. Aci se pleacă de la Idee la Fapt; vom vedea că există o părere opusă, în care se purcede de la Fapt la Idee (Rénan). Vom vedea că pentru Rénan, Isus, idealul credinţei, a fost ultima împodobire a lui Isus celui real istoric, pentru Bultmann, Isus real al istoriei este ultima xpresie a credinţei în Isus Hristos.

Grupul marxist: Teza noastră fundamentală, se ştie, este că în afară de materie nu există nimic, că tot ce există nu este altceva decât manifestarea materiei în mişcare. Deci suflet, spirit, Dumnezeu nu există.

Cât priveşte fenomenele istorice, însăşi Istoria, dezvoltarea ei, manifestările ei, sunt suprastructuri ale infrastructurii materiei şi sunt condiţionate şi determinate de structura economică a societăţii dintr-o epocă dată. Deci filosofia, teoriile sociale, ştiinţifice, regimurile politice, credinţele religioase nu sunt nimic altceva decât efecte determinate de modul de producţie a bunurilor materiale necesare vieţii sociale.

În ochii unui marxist nu poate să existe loc pentru fapte singulare şi pentru mărturii făcute de persoane particulare; nu există în Istorie decât situaţii colective, mişcări de gândire exprimând mişcări de mase. Personajele şi figurile "mari" ale istoriei nu sunt decât expresii ale năzuinţelor omeneşti spre înălţare şi depăşire, sunt creaţii ale dialecticii istorice. Ele au fost create de evenimente şi de conjuncturile Istoriei şi nu sunt cauze ale acestora. Istoria nu le datorează nimic, dimpotrivă, ele datorează totul Istoriei.

Preşedintele: Cunoaştem modul marxist de interpretare al Istoriei. Noi am vrea un răspuns clar şi precis la întrebarea a existat sau nu Hristos? Este Hristos o figură istorică? Ce părere aveţi?

Grupul marxist: Hristos, ca figură istorică n-a existat, înţelegem un Hristos, aşa după cum îl concep creştinii - şi Dumnezeu şi om într-o persoană. Aceasta pentru noi este o absurditate. În primul rând pentru că noi suntem ateişti, deci pentru noi nu există Dumnezeu, în acest caz cum ar fi putut să existe un Dumnezeu Om, un Om Dumnezeu, când noi nu credem în existenţa unui Dumnezeu.

Preşedintele: Permiteţi să vă întreb care este motivul pentru care nu puteţi să credeţi în Dumnezeu? Ne referim la motivul adevărat, şi nu la faptul că ştiinţa spune, că religia drege, că Biserica pe dincoace etc. Aveţi vreo dovadă împotriva posibilităţii existenţei lui Dumnezeu?

Grupul marxist: Scurt - noi nu putem crede în Dumnezeu pentru că suntem ateişti.

Preşedintele: Acesta este un răspuns? Şi sunteţi ateişti pentru că nu credeţi în Dumnezeu? Tocmai asta-i întrebarea: pentru ce sunteţi ateişti sau, dacă vreţi, pentru ce nu puteţi crede? Căci dacă nu credeţi, trebuie să aveţi un motiv, nu puteţi să nu credeţi din motivul că nu credeţi, după cum Dumnezeu nu poate să nu existe pentru că nu există, sau să existe pentru că există, că non-existenţa sau existenţa lui Dumnezeu trebuie să aibă o raţiune, o cauză; cred pentru că... sau nu cred pentru că...

Dar să ne întoarcem la chestiunea noastră. Poate ştiţi că lumea care admite existenţa istorică a lui Hristos, nu o admite pentru că aşa-i place, ci pentru că Istoria îi furnizează anumite dovezi, pentru că există un fapt istoric care nu poate fi negat şi care nu poate fi încă explicat fără existenţa lui Hristos. Dumneavoastră puteţi să ne aduceţi un contra-fapt istoric care să demonstreze inexistenţa lui Hristos? Care este acest fapt? Noi nu-l cunoaştem. Grupul marxist: "Omenirea a tins totdeauna să se proiecteze pe un fel de ecran pentru ca să adore pe ea însăşi; că ideea tuturor oamenilor era latentă în inteligenţa omenirii, că ea n-aştepta decât o ocazie ca să apară, că sentimentul în care umanitatea s-a sesizat ca divină nu este acela al fericirii, ci al suferinţei, acela în care omul-mulţime se simte umilit şi suferă fără speranţă, în care el se socoteşte ca sclav. El protestează. Vrea să scape. Şi în această alienare, el ajunge la conştiinţa de sine că este capabil să îmbrace valorile divine. E destul să existe în careva parte a lumii romane un sclav osândit la moarte, şi astfel condiţia este dată pentru ca umanitatea din el să fie divinizată" (op.cit. p.105-106).

Preşedintele: Savantă explicaţie, într-adevăr. Dacă am reuşit să o pricep înseamnă că Hristos n-ar fi altceva decât conştiinţa pe care a avut-o umanitatea despre posibilitatea "divinizării Sale"; că omenirea a fost alienată de valorile Sale divine şi a suferit, iar momentul în care a ajuns să-şi dea seama că este capabilă să-şi recupereze valorile divine, coincide cu încetarea alienării. Sclavul oarecare osândit la moarte, adică "Hristos", nu este altceva decât condiţia pentru ca în el umanitatea să fie divinizată. Deci, dacă am priceput bine gândul dumneavoastră, Hristos nu este decât simbolul divinizării umanităţii. Sclavul poate să fie sau nu real.

Grupul marxist: Este exact. Pe noi nu ne interesează Hristos; cele ce se spun despre El sunt legende, poveşti, fără nici o valoare istorică, manifestări ale împilării prin care a trecut umanitatea dornică de dreptate.

Precizăm: "Hristos nu este atât de diferit de dialectică, adică de această mişcare imanentă care împinge umanitatea să se depăşească; Isus este numele mitic şi simbolic al aspiraţiei recapitulării totului în unitate. Nazarineanul poate să fi fost cauza ocazională a acesteia. Dar El nu va fi cu adevărat cauza reală şi finală, decât atunci când omenirea va fi unificată, umanitatea pe care El o simbolizează" (op.cit. p.420).

Preşedintele: Am înţeles. Hristos este Dialectica, este sinteza contradicţiilor prin care trece umanitatea, numele mitic şi simbolic al mişcării dialecticii; El va deveni real când marxismul va fi triumfat în lume; însă după una din tezele dumneavoastră, în acel moment încetând, exploatarea omului de către om, va înceta automat şi orice fel de credinţă religioasă care îşi are rădăcinile în societate. Ne întrebăm: cum va deveni Hristos, mitic şi simbolic, cauza reală numai în clipa în care va înceta orice fel de credinţă religioasă?

Dar la aceasta avem deja răspunsul: Dialectica este ştiinţa contradicţiilor identităţii, aşa încât nu mai insistăm.

Ne dăm seama că sunt încă foarte mulţi aceia care-şi aşteaptă rândul la cuvânt. Şi dacă au fost citaţi aici, avem datoria să-i ascultăm. Deci să treacă la cuvânt grupul următor, adică al celor ce admit că Hristos a existat într-adevăr ca om.

Cei ce admit existenţa lui Hristos ca om (Jean Jacques Rousseau, D. Strauss, Rénan, Sabatier, Loisy etc.).

Preşedintele: Dumneavoastră, dintr-o regretabilă eroare, aţi fost trecuţi printre martorii acuzării, adică printre negatorii existenţei istorice a lui Hristos, or, după cât ştim, printre dumneavoastră nu se găsesc din aceia care neagă sau pun la îndoială că Hristos a existat cu adevărat. Eroarea izvorăşte din faptul că dumneavoastră, ce-i drept, recunoaşteţi că Hristos a existat, că S-a născut, a pătimit şi a murit, însă nu recunoaşteţi că El ar fi fost şi Dumnezeu, nu numai om. Însă pe noi această problemă nu ne interesează, fiindcă nu-i problemă istorică, ci dogmatică.

Sunteţi invitaţi să vă exprimaţi cât se poate de concis părerea sau convingerea cu privire la chestiunea care ne preocupă în clipa de faţă. Are cuvântul cel mai în vârstă dintre dumneavoastră: Dl. Jean Jacques Rousseau.

Rousseau: În cursul acestor dezbateri am auzit spunându-se de mai multe ori că Isus Hristos şi faptele Sale n-ar fi fost reale, ci ar fi nişte scorneli. Ei bine, iată convingerea mea: "Prietene, nu se inventează în acest chip. Faptele unui Socrate, despre care nimeni nu se îndoieşte, sunt mai puţin dovedite decât acelea ale lui Hristos. Dacă viaţa şi moartea lui Socrate sunt ale unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus sunt ale unui Dumnezeu "(Emile, c. IV, Oeuvres, Paris, 1822, T, VII, p. 246-249). Atât am de spus.

D. Strauss: "El (Hristos) nu va putea fi urmat de nimeni care să-L depăşească, nici care să poată să ajungă după şi prin El la acelaşi grad absolut de viaţă religioasă. Niciodată şi nici într-o vreme nu va fi posibil să se ridice cineva peste El şi nici măcar să ne închipuim pe cineva care să-I fie cel puţin egal" (Du Passager et du Permanent... p.137).

Sabatier: "Isus n-a fost decât un om, dar omul în care s-a descoperit mai complet inima lui Dumnezeu".

Goethe: "Hristos omul-Dumnezeu sfânt şi chipul şi modelul tuturor oamenilor" (Entretiens avec Eckerman, vol. III, p. 371).

Napoleon: "Ce abis între mizeria mea profundă şi împărăţia lui Isus Hristos, predicat, iubit, adorat şi viu în întreg universul. Eu cred să ştiu ce este un om; însă Tu n-ai fost numai om. Sufletul omenesc, cu toate însuşirile şi puterile lui, devine o parte integrantă a existenţei lui Isus Hristos" (Conversations de Napoleon ŕ Sainte Hélene avec le général Bertrand şi Mémoires, edit. Angier).

Loisy: "Isus a fost un om, greu de cunoscut, condamnat (pe drept sau nu, nu se ştie) apoi exaltat din partea fanatismului. Era predicator exorcist ambulant, profetul unei singure profeţii. Prezenţa Sa în Ierusalim provoacă tumult, fu arestat şi judecat sumar".

E. Rénan: "În povestirile lui Matei şi Marcu, în loc de o fiinţă abstractă...eu văd o admirabilă figură umană trăind şi mişcându-se" (Vie de Jésus, p. L III). "Credinţa, entuziasmul, constanţa primei generaţii creştine nu se explică decât presupunând la originea întregii mişcări un om de proporţii colosale" (Vie de Jésus, 1867, Cap. XXVIII, p.463). "De mii de ori mai viu, de mii de ori mai iubit după moartea Ta, decât în timpul trecerii Tale pe pământ, Tu vei deveni într-atâta piatra unghiulară a omenirii, încât a-Ţi smulge numele Tău din lume, ar fi ca aceasta să se zdruncine până în temelii. Nu se va putea face deosebire între Tine şi Dumnezeu. Învingător deplin al morţii; ia-Ţi în stăpânire împărăţia Ta, unde Te vor urma pe calea împărătească, pe care ai trasat-o, veacurile întregi de adoratori" (Ibid. p. 426).

Preşedintele: Aduc viile mele mulţumiri domnilor martori, atât în numele acestui tribunal, cât şi în numele meu personal, pentru preţioasele lor informaţii, rezultat al unor lungi şi laborioase strădanii.

Acum, după ce am ascultat pe reprezentanţii cei mai calificaţi cu privire la problema non-existenţei (sau existenţei) istorice a lui Hristos, în jurul căreia se învârte întreaga Istorie de două mii de ani; după ce am auzit motivele care-i îndeamnă pe negatorii lui Hristos să-I conteste fiinţa Sa reală, credem că a sosit timpul să dăm cuvântul acelor martori care au trăit fie în nemijlocita Lui apropiere, în intimitatea Lui, mâncând aceeaşi pâine şi acelaşi peşte, cutreierând aceleaşi văi şi drumuri pline de praf, respirând acelaşi aer; fie pe aceia care au moştenit o tradiţie încă foarte vie a evenimentelor acelora.

Noi înşine, ca şi Istoria, le cunoaştem pe toate şi îi cunoaştem pe toţi cu numele şi operele în care şi-au exprimat convingerile. Declaraţiile lor credem că depăşesc în importanţă pe toate cele pe care le-aţi auzit până acum, pentru motivul simplu că sunt mai apropiate de izvor, dacă nu cumva sunt ele însele izvorul.

Ne bucurăm că s-a ivit prilejul acestei dezbateri publice, întâi pentru că s-ar putea foarte bine ca, cel puţin unii dintre martorii acuzării să nu cunoască bine temeliile pe care se bazează convingerea noastră în existenţa istorică a lui Hristos; iar pe de altă parte, ne bucurăm că lumea de azi, atât de înclinată spre a nega tot ce nu poate atinge cu mâna şi tot ce nu-i este pe plac, va avea şi ea ocazia să vadă că nu tot ce se spune, se scrie, se difuzează, este totodată şi adevărat.

Remarcăm că martorii care urmează să fie audiaţi sunt cât se poate de diferiţi în ce priveşte atitudinea lor faţă de Hristos. Unii sunt dintre cei mai hotărâţi adversari ai Săi, alţii sunt cu totul străini de această problemă, indiferenţi sau neutri. Sunt istorici care înregistrează un fapt istoric fără mânie şi părtinire "sine ira et studio", şi, în fine, alţii sunt prieteni ai lui Hristos, primii care fac mărturie despre El.

Numărul acestora este imens. Nu putem să-i audiem pe toţi; ne rezumăm numai la cei mai cunoscuţi; şi aceştia fiind foarte mulţi, va trebui să-i numim fără să putem să le ascultăm declaraţiile.