APOLOGETICĂ

Misterul inexistenţei lui Hristos, sau pentru ce nu trebuie să existe Hristos

Nici un fapt din istorie nu este mai bine confirmat decât viaţa lui Hristos, nici una din marile figuri ale istoriei n-are mai multe, mai variate şi mai concordante dovezi că a existat. Pentru mulţi existenţa mai mult decât ipotetică a lui Homer este mai sigură decât aceea a lui Hristos. Cu toate acestea, Hristos n-are, nu poate să aibă existenţă istorică.

Pentru ce oare? Pentru ce numai Lui i se închid porţile istoriei, în timp ce ele sunt larg deschise tuturor fantomelor şi nălucilor? Care poate să fie taina acestei comportări?

Noi avem pretenţia să o fi descoperit, de aceea o împărtăşim şi cititorilor de bună-credinţă.

Negatorii lui Hristos îşi dau prea bine seama că în acest caz unic în istorie nu este vorba de un personaj, de o figură oarecare, fie aceasta oricât de extraordinară, colosală: aici este vorba de ceva mai mult decât de un simplu om. Ei cunosc bine limitele până la care se poate înălţa un om, şi peste care omul nu poate să treacă. Or, aici se bănuieşte că e ceva suprauman, divin; însă această bănuială trebuie să fie retezată din rădăcină, fiindcă Dumnezeu nu există, iar dacă nu există, cum ar putea să fie admisă o persoană istorică, concretă, vie, în care să se fi întrupat dumnezeirea? Ar fi o eroare grosolană de logică. Prin urmare, Hristos nu există, nu pentru că El n-ar fi putut să existe ca om, ci pentru că n-ar fi putut să existe ca Dumnezeu şi Om totodată.

Măcar de ar fi avut pretenţia să fie numai Dumnezeu, treacă-meargă, n-am avea nimic cu El! Cu Dumnezeu deja suntem chit! El deja de mult nu mai trăieşte, decât poate în închipuirile exaltate ale unor fanatici neştiinţifici. Acolo, în Cerul Său inexistent, poate să facă ceea ce-I place. Norocul lui Hristos stă tocmai în faptul că nu S-a mulţumit să fie numai Dumnezeu.

Noi n-avem nimic cu oamenii mari; noi îi acceptăm pe toţi, chiar şi pe aceia a căror existenţă este îndoielnică. Deci dacă Hristos ar fi fost numai un om, fie el oricât de "colosal", cum îi place lui Rénan să-L numească, noi n-am avea nimic împotrivă; însă dacă El este nu numai om, ci şi Dumnezeu, atunci lucrurile se complică. Nu e oare mai simplu, dacă vrem să ne descotorosim de Dumnezeu, să scăpăm şi de Om? Căci dacă ne-am scăpat de Acest Om, dacă am reuşit să-L alungăm din existenţa Sa istorică, am scăpat şi de un Dumnezeu, care vine să ne tulbure socotelile.

Noi n-avem nimic cu Homer, nici cu Platon, nici cu Aristotel, deşi şi el a avut pretenţii de moralist; îl acceptăm pe Epictet, pe Epicur, pe Antisthene, pe Kant, Spinoza, pe critici, pe Luther, Calvin, Henric al VIII-lea, chiar şi pe Mohamed, toţi reformatori. Dar pe Hristos în nici un caz. Pentru ce? Pentru că dacă-L acceptăm ca Om, El ne apare ca Dumnezeu, iar dacă El este într-adevăr Dumnezeu, atunci destinele acestei lumi nu mai atârnă de noi, ci de Dânsul. Istoria n-are menirea să se ocupe decât de oameni; Dumnezeu n-are istorie, şi n-are ce căuta în Istorie.

Iată pentru ce aceia dintre critici care I-au recunoscut lui Hristos existenţa istorică, fără să-L recunoască ca Dumnezeu, sunt ridiculizaţi de către negatorii radicali, fiindcă s-au văzut mereu siliţi să împingă limitele omenescului până la supraom, un cvasidumnezeu.

Nu neglijăm greutatea în care se zbat atât cei radicali cât şi cei relativi. Ştim că e foarte greu să admiţi existenţa personală a lui Hristos şi să-I negi dumnezeirea, fiindcă istoria, prin apariţia Lui, a fost tulburată până în străfunduri, cu tot ce cuprinde: viaţă socială, civilizaţie, cultură, artă, morală, concepţie de viaţă, filosofie. De la el încoace alta este faţa lumii: or, o atare schimbare, răsturnare, nu putea să fie opera unui om, fie el şi "colosal".

Dar dacă greutatea acestora este mare, ce vom spune despre cei care se împotrivesc chiar existenţei sale istorice? E greu să susţii cu dovezi că Hristos n-a fost Dumnezeu, însă este incomparabil mai greu - imposibil chiar - să susţii că El nici măcar n-a existat: că n-a fost nimic. Orice figură istorică poate fi negată (unii spun despre Napoleon că n-a existat, ci ar fi o întrupare a lui Apollo, iar generalii săi, zodiacul) afară de una singură: aceea în care s-a întrupat Istoria de două mii de ani încoace.

Hristos n-a trecut pe pământ şi prin Istorie cum trece luntrea pe apă; el a lăsat o Urmă şi urma aceasta nu este a unui om, ci a unui Dumnezeu, fiindcă este o Urmă de Dumnezeu: CREŞTINISMUL; BISERICA.