APOLOGETICĂ 

Biblia răspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

5. CINSTIREA SFINȚILOR

De la început trebuie să facem deosebire între adorație sau cultul de latrie, ce se dă numai lui Dumnezeu, și cultul de hiperdulie, ce se dă Preacuratei Fecioare Maria și sfinților. Cuvântul hiperdulie este de origine grecească și înseamnă "cel mai înalt servitor", iar dulie, tot cuvânt grecesc, înseamnă cinstire de servitor. Deci, pe sfinți îi cinstim ca servitori ai lui Dumnezeu.

Obiecție: Protestanții și neoprotestanții (sectele) se leagă de cuvântul Sf. Pavel și spun că respectă Sfânta Scriptură când combat cultul sfinților. "Unul este Dumnezeu și unul mijlocitor între Dumnezeu și om, Omul Isus Cristos" (I Tim. 2,5).

Răspuns: Sfinții se roagă pentru noi în cer. Astfel, citim: "Și iată care a fost vedenia: El a văzut pe Onia, cel care mai înainte fusese arhiereu, om virtuos și bun, cucernic și blând, hotărât în cuvânt și din pruncie spre virtute sârguindu-se, cu mâinile ridicate rugându-se pentru tot poporul iudeilor... [...] Onia zicea: Acest om este prietenul fraților tăi, care se roagă mult pentru popor și pentru cetate" (II Macabei 15,12-14). (Cărțile Macabeilor nu sunt cuprinse în Biblia evreiască; ele au fost scrise în grecește, dar chiar dacă unii sectari nu le țin de canonice, trebuie să le admită ca istorie).

Sfinții din Vechiul Testament nu au ajuns la fericirea veșnică decât după moartea Domnului pe cruce, așa că nu este mirare că nu este răspândit cultul lor.

În Noul Testament: Isus vorbește cu mare cinste de Moise: "Pe scaunul lui Moise au șezut cărturarii și fariseii" (Matei 23,2); "Căci Moise a zis: cinstește pe tatăl tău și pe mama ta" (Marcu 7,10); "Și precum Moise a înălțat șarpele în pustiu..." (Ioan 3,14,26; 5,45; 7,23). Tot cu cinste vorbește Isus de Regele și profetul David: "Ce vi se pare vouă de Cristos? Al cui fiu este?" îi ziseră lui: "Al lui David" (Matei 22,42,43); precum și de alți patriarhi: "Mulți vor veni și vor sta la masă cu Avram, Isac și Iacov..." (Matei 8,11; 22,23; Luca 16,22). Prin aceste cuvinte Isus vrea să arate că ei sunt în unire cu Dumnezeu. Sânul lui Avram este raiul, loc de fericire eternă.

Apostolii ne dau model pe sfinții din Legea veche. Astfel: "Avram a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit aceasta ca dreptate..." (Rom. 4, 3; Gal. 3, 6 și urm.) În capitolul 11 de la Evrei, Sf. Pavel îi arată pe toți sfinții Vechiului Testament. "Iată că noi fericim pe cei ce au răbdat cu tărie..." (Iacob,5); "Și când a luat cartea, cele patru ființe și cei douăzecișipatru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută și potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților" (Apoc. 5,8).

Ajutorul îngerilor: "Atunci a deschis Domnul ochii lui Balaam și acesta a văzut pe îngerul Domnului" (Num. 22, 31-32); "Eu sunt căpetenia oștirii Domnului și am venit acum! Atunci Iosua a căzut cu fața la pământ..." (Iosua 5,14,15); "S-a dus Tobia să caute omul și s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era un înger, dar el nu știa"... "Căci un înger bun va merge împreună cu el și va avea izbândă la drum și se va întoarce sănătos" (Tobia 5,1-22). Tânărul Tobia este condus de înger. (Menționăm că unele Biblii nu au cartea lui Tobia).

Rugăciunile sfinților de pe pământ: "Și apropiindu-se Avram a zis: Pierde-vei, oare, pe cel drept ca și pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?" (Fac. 18,23-33). Așa se interpune Avram pentru cetățile Sodomei și Gomorei. "Și s-a rugat Avram lui Dumnezeu și Dumnezeu a vindecat pe Abimelec..." (Fac. 20,17). "Mărturisiți-vă unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, căci multe poate rugăciunea fierbinte a dreptului" (Iacob 5,16).

Venerația ce se da oamenilor sfinți până erau în viață: "Când Obadia mergea pe drum, iată i-a ieșit înainte Ilie. Obadia l-a cunoscut și a căzut cu fața la pământ..." (Împărați I, Regi III 18,7). (În unele Biblii, Cartea I și II Samuel sunt considerate I și II Regi. În aceste cazuri avem patru "Cartea Regilor"). "Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei și au ieșit înaintea lui și i s-au plecat până la pământ..." (Împ. II, sau Regi IV 2,14). De asemenea, în Noul Testament, Elisabeta exclamă: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău" (Luca 1,42,45).

Invocarea sfinților: "Adu-ți aminte de Avram, de Isac și de Israel, slujitorii tăi, la care te-ai jurat pe tine însuți" (Ieșire 32,13), se roagă Moise. "Atunci a strigat Moise către Domnul: Doamne, rogu-te tămăduiește-o!" (Num. 12,13), s-a rugat Moise pentru sora sa. "Dumnezeu a hotărât să-i nimicească, însă Moise, alesul său, stând împotrivă înaintea lui, i-a întors mânia" (Ps. 106, 23); "Fiii lui Israel i-au zis lui Samuel: Nu rămâne mut! Nu ne părăsi! Strigă către Dumnezeul nostru să ne scape din mâna Filistenilor!" (I Samuel 7,8); "Cât mă privește, ar fi un scârbos păcat împotriva Domnului să nu mă interpun pentru voi" (I Sam. 12,23). Și David mijlocește: "Doamne, adu-ți aminte de David și de toate necazurile lui" (Ps. 132,1). "Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta, ca s-o mântuiesc, din pricina mea și din pricina robului meu David" (IV Regi 19,34);

"Roagă-te pentru noi Domnului Dumnezeului nostru" (Ier. 37,3), zice regele Sedechia, prin fiul său Iucal, profetului Ieremia; "Roagă-te ca Domnul Dumnezeul tău să ne arate calea pe care să mergem și ce să facem" (Ier. 42,3), zic căpeteniile oștirii...; "Am căutat (zice Domnul) printre ei un om ca să se poarte cu dreptate și să stea înaintea feței mele, pentru țara aceasta, ca să nu o pierd și nu am găsit" (Ezechiel 22,30); "Robul meu Iov să se roage pentru voi, căci pe el îl voi primi și nu voi face după nebunia voastră" (Iov 42,8); "Cheamă, cine-ți va răspunde? La care din sfinți te vei adresa?" (Iov 5,1); "Iar dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el..." (Iov 33, 23); "Domnul a luat aminte și i-a ascultat..." (Malahia 3,16,17).

Mijlocirea și ajutorul sfinților: "Și a zis Rafael către Tobia: Ia cu tine fierea peștelui... Și Rafael a zis:... iată că se vor deschide ochii tatălui tău ca să vadă" (Tobia 11,1-7). Astfel s-a vindecat Tobia de orbire.

"M-am rugat pentru păcatele voastre cu care ați greșit voi..."(Deut. 9,18); "Și a văzut că nu este nici un om și S-a mirat că nimeni nu mijlocește. Atunci brațul Lui i-a venit în ajutor..." (îs. 59,16); "Pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gabriel, pe care l-am văzut în vedenie, se apropie de mine pe vremea jertfei de seară și a grăit așa: Daniele, chiar acum am sosit ca să-ți deschid mintea." (Daniel 9,21,22). "Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă..." (Daniel 10,13); "Și s-a arătat un călăreț cu haină albă, mergând înaintea lor, și cu arme de aur sclipind..." (II Macabei 11,8).

Lauda sfinților: "Pentru că acei ce au păzit cu sfințenie pravila sfântă se vor sfinți și cei ce vor învăța-o vor ști ce să răspundă" (înțelepciunea lui Solomon 6,10); "... și răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmește din ele prieteni ai lui Dumnezeu și proroci" (Înțelepciune 7,27); "Iar regatul și stăpânirea și mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt" (Daniel 7,27); "Și cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății, vor fi ca stelele în vecii vecilor" (Daniel 12,3); "Nu te teme, Daniele, că din ziua cea dintâi, de când ți-ai sârguit inima ta ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite..."(Daniel 10,12).

Mântuitorul aduce cuvinte de laudă Sfântului Ioan Botezătorul: "Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul..." (Matei 11,11).

Exemplu: Un erou al carității. Maximilian Kolbe, preot franciscan minorit polonez, după o activitate rodnică (și din cauza acesteia) a fost internat de hitleriști la Auschwitz, în lagăr. La sfârșitul lunii iulie 1941, la muncile de recoltare, un deținut a reușit să fugă. Urmările erau groaznice pentru cei rămași. Dacă nu era prins, zece deținuți erau uciși în locul lui. De obicei, evadatul dispărea definitiv. Cei din camera 14 au fost aliniați în curte. Comandantul Lagărului, Fritsch, însoțit de ofițerul Palitsch, a indicat pe cei zece care trebuiau omorâți în locul celui fugit. Între cei zece se afla și un deținut numit Gajownizek; acesta a început să plângă: "Copiii mei, soția mea!" Părintele M. Kolbe, care nu era între cei zece condamnați la moarte, a pășit în fața comandantului cerând să ia locul lui Gajownizek. Comandantul a întrebat: "Ce vrea acest porc de polonez?" El a răspuns: "Dacă se poate, să iau locul acestui condamnat la moarte". Comandantul a exclamat: Acceptat!

Părintele Maximilian Kolbe a fost dezbrăcat, împreună cu ceilalți nouă și băgat în buncărul subteran, fiind lăsați să moară de foame... În moartea înceată de sete și foame, el s-a rugat cu ceilalți, i-a pregătit și întărit. După 2 săptămâni, patru din ei, între care și Părintele Kolbe, mai erau încă în viață. Era ziua de 14 august. Fiindcă aveau nevoie de buncăr, infirmierul Bock l-a stropit pe Părintele Kolbe, pe brațul stâng, cu fenol (otravă puternică), așa că a murit rapid. Și-a dat viața pentru aproapele. La 17 octombrie 1971, când Pr. Kolbe a fost declarat "Fericit", Francisc Gajownizek era de față. Părintele Maximilian Kolbe a împlinit cuvintele Mântuitorului: "Nimeni nu poate avea o dragoste mai mare, decât să-și dea viața pentru prietenii săi" (Ioan 15,13).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire