APOLOGETICĂ

22. DIVORŢUL

Divorţul este ruperea legală a căsătoriei. Noi nu ne ocupăm de călcarea dreptului natural, ci numai de împotrivirea la învăţătura lui Isus Cristos. Toate Bisericile care admit sau practică divorţul sunt contrare Evangheliei.

Însuşi Isus ne spune: "S-au apropiat de dânsul fariseii, ispitindu-l şi zicând: Iertat îi este omului să-şi lase femeia pentru orice pricină? Iar El răspunzând, le-a zis: N-aţi citit că Acela ce a făcut pe om, din început bărbat şi femeie i-a făcut? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa, şi vor fi amândoi un trup. De aceea, mai mult nu sunt doi, ci un singur trup; deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Ei au zis: Atunci de ce a poruncit Moise să-i dea carte de slobozenie şi să o lase? Zis-a lor: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, însă din început nu a fost aşa. Iar Eu vă zic vouă că oricine îşi va lăsa femeia, fără numai pentru curvie, şi va lua pe alta, săvârşeşte adulter; şi cela ce ia pe cea lăsată, săvârşeşte adulter" (Matei 19,3-9).

În realitate, Moise le-a dat Evreilor această dispensă, cum citim în Deuteronom, 24,1-14: "Dacă va lua cineva femeie şi se va însura cu ea, dar ea nu va afla har în ochii lui, fiindcă el a descoperit în ea ceva de ocară, îi va scrie carte de despărţire şi o va slobozi din casa lui. După ce va ieşi din casa lui, se va mărita cu alt bărbat". Traducerea nu-i prea clară. Gala Galaction traduce: "ceva de ocară"; Biblia de la Ierusalim: "une tare" - un cusur, un viciu; Vulgata: "aliquam foeditatem" - ceva respingător: hermafroditism, diformare, masochism, frigiditate, lesbianism?).

În timpul predicării Evangheliei, rabinul Sammai şi cei din şcoala lui nu acordau divorţ decât pentru caz de adulter. Hillel şi şcoala lui dădeau drept de divorţ pentru orice motiv. Însă, când abuzurile au început să crească şi să se înmulţească divorţurile, vine Isus şi stabileşte legea naturală de la începuturile umanităţii: "De la începutul creaţiunii, (un) bărbat şi (o) femeie i-a făcut Dumnezeu". "Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa, şi vor fi amândoi un trup. Deci, mai mult nu sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă... Oricine îşi va lăsa femeia şi va lua pe alta, preacurveşte. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, preacurveşte" (Marcu 10,6-12). La Sf. Luca (16,18) se spune: "Tot cel ce-şi lasă femeia şi ia pe alta, preacurveşte; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte".

Sf. Pavel, în Epistolele sale, scrie: "Femeia măritată este legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. Drept aceea, trăindu-i bărbatul, dacă ia alt bărbat, adulteră se cheamă că este; însă, de-i moare bărbatul, este liberă faţă de lege, încât nu mai este adulteră luând un alt bărbat" (Rom. 7,2-3). Iar la Corinteni scrie: "Celor căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat. Iar de se va despărţi, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său. Iar bărbatul, pe femeie să nu o lase" (Cor. 9,10-12). Deci afirmă clar că legătura căsătoriei nu poate fi ruptă decât prin moartea unuia din soţi.

Două versete din Sf. Matei (5,32; 19,9) par a ridica întrebări prin cuvintele "afară de pricină de curvie". Însă, la Sf. Marcu, Sf. Luca şi Sf. Pavel, precum şi în învăţătura Bisericii de la început, se vede clar că desfacerea căsătoriei nu este permisă. "În afară de pricină de curvie" (Matei 5,32) şi "în afară de curvie" (Matei 19,9), înseamnă că pentru adulter poate să o lase; aceasta se numeşte "despărţire de pat şi de masă", dar bărbatul nu se poate căsători cu alta, sau femeia cu altul. Dacă adulterul ar putea despărţi definitiv o căsătorie, ar fi foarte uşor ca unul din cei doi soţi să-l comită şi ar avea motiv de divorţ.

Privilegiul Paulin. Sf. Pavel scrie, la I Corinteni 7,12-16, că: "Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu se despartă de ea. Şi femeia, dacă are bărbat necredincios, şi el voieşte să vieţuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios... Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora în cauză nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace". Deci, dacă soţul rămas păgân refuză să reia viaţa conjugală, ori trăieşte cu cel creştin vătămându-l pe Dumnezeu, atunci se pot despărţi, cel creştin având dezlegare să se căsătorească cu un creştin. Privilegiul acesta este singurul care permite desfacerea căsătoriei. În alte cazuri, cei care desfac şi divorţează sunt contra Evangheliei.